26 aprilie 2024
ActualitateEugenia Harja: „Statistica este viața mea”

Eugenia Harja: „Statistica este viața mea”

spune directoarea Direcției Județene de Statistică Bacău, la momentul pensionării

 După o activitate de 40 de ani la Direcția județeană de Statistică din Bacău, perioadă în care a parcurs toate treptele ierarhice, directoarea acestei importante instituții, prof. univ. dr. Eugenia Harja, și-a anunțat oficial ieșirea la pensie. Anunțul a fost făcut la finalul unei conferințe de presă organizată în Bacău, la care a participat și președintele Institutului Național de Statistică, prof. univ. dr. Tudorel Andrei. „Statistica a fost și va rămâne viața mea”, a spus Eugenia Harja, care va continua în mediul academic activitatea începută acum 29 de ani în acest domeniu.

 Doamnă directoare, ați devenit statistician la 23 de ani. Dumneavoastră ați ales Statistica ori Statistica va ales pe dumneavoastră?

 Într-un fel eu am ales Statistica fără să prea știu ce aleg, dar în final Statistica m-a ales pe mine. Eu eram absolventă de Cibernetică economică, la București, iar la final au fost repartiții guvernamentale. Eu trebuia să aleg Bacăul, pentru că soțul meu lucra acolo, la singura unitate de aviație din Moldova, altfel, m-aș fi dus în Neamț, de unde provin.



Cineva mi-a sugerat să aleg Direcția Județeană de Statistică Bacău. Pentru această alegere, președintele comisiei de repartizare m-a și felicitat. „Văd și eu pe cineva care alege cu simț de răspundere! – a spus el. Dragostea pentru această profesie a venit pe parcurs, treptat.

 Cum s-a dezvoltat statistica în timp ce o slujeați?

 Situația a evoluat mult. Munca în statistică s-a schimbat, a devenit mai complexă, mai solicitantă. La începuturile carierei mele în DJS erau 28 de salariați, iar acum 33, dar se lucrează cu date de la mii de unități, nu de la zeci firme și instituții ca înainte. Nici firmele nu sunt foarte disciplinate, dar noi am zis să nu facem statistică forțat, să nu apelăm la forța legii, să nu ajungem cu unele firme în tribunal. Pentru că legea prevede sancțiuni foarte mari.

După 1990 am asistat foarte rapid la schimbarea aproape în totalitate a metodologiilor statistice. Au apărut puzderie de firme mici în toate domeniile de activitate. Astfel, s-a trecut din mers la eșantionări. Apoi, ne-au aliniat la metodologia și la cercetările statistice adecvate economiei de piață, din mers, deci efortul a fost destul de mare. La aderarea la Uniunea Europeană trebuia să se răspundă cerințelor Eurostat, totul să fie compatibil cu ce era în UE.

Tot după 1990 ne-au implicat în alegerile locale și generale, evenimente pentru care ne și dotau cu alte calculatoare, mai moderne. Au urmat și primele recensăminte moderne, făcute după metode mondiale, în care ne-am implicat foarte mult.

 Cum e viața de statistician astăzi? Cum a fost înainte?

 Viața de statistician de acum e diferită de ce a fost înainte. Și din punct de vedere al relaxării. Acum e destul stres, volumul de muncă este enorm, sunt foarte multe cercetări statistice, iar termenele pentru raportările la Eurostat trebuie respectate ferm. Ocupă mult și munca de lămurire a agenților economici, de exemplu, pentru a se intra în colaborare cu ei. Iar ei sunt foarte mulți. Cei mari intră exhaustiv în cercetările statistice, iar cei mici se iau prin sondaj, după anumite criterii.

 Ce l-ați sfătui pe cel care va prelua conducerea Direcției de Statistică Bacău?

 Cine îmi va lua locul este o necunoscută. Eu pe postul pe care am fost am dat multe concursuri, pentru că se schimba legea, pentru că se transforma organizarea instituției.

Tind să cred că aici va rămâne o conducere profesionistă și sper că nu se va politiza această funcție. Statistica este și trebuie să rămână apolitică. Aici nu aplici politica guvernului, ci prin indicatorii statistici se constată cum s-a aplicat politica unui guvern. Trebuie respectat Codul de principii ale statisticii europene care s-a implementat și la noi. Or, un principiu important este independența statisticii.

 De unde ar trebui să vină noul director, din Statistică sau de oriunde?

 Cel mai potrivit ar fi un director venit din Statistică, unul gata format, care cunoaște toate problemele, pentru că și subalternii pot avea mai mare încredere într-un profesionist. Directorul, coordonatorul trebuie să dea soluții pertinente. El trebuie să aibă cunoștințe de statistică matematică. Statistica trebuie să rămână științifică și total independentă. Practic, noi suntem funcționari publici, concursul pentru postul de director se dă la București, iar eu nu cred că dintre cei câțiva foarte bine pregătiți teoretic și practic, care au și ținuta de directori, nu ar câștiga cel mai potrivit, dacă acest concurs va fi serios și cinstit.

 Veți continua acest frumos mariaj cu statistica în calitatea de profesor universitar.

 Rămân în domeniul academic, dar cu sufletul nu mă despart de locul în care am lucrat atât timp. Oricum, tot statistică voi face și la Universitate, iar cu DJS voi colabora mereu. Am studiat statistica și econometria, care sunt obligatorii pentru viitorul statistician. Eu în timp m-am adaptat profesiei. Astăzi, pentru studenți este ceva mai greu, pentru că ei cam au lipsuri în cunoștințele de matematică. Eu am și studiat tot timpul, biblioteca mea personală s-a umplut cu lucrări de statistică și de economie. Am fost mereu în priză cu statistica teoretică și cu cea practică.

 Mai sunt tineri care aleg să studieze statistica?

 Am avut perioade în care nu mai făceam față la câte grupe de studenți aveam, mai ales că lucram și la DJS. Trei colege din Direcție m-au ajutat foarte mult atunci. De câțiva ani, însă, numărul studenților a scăzut. Mulți se înscriu, la început, la mai multe facultăți, apoi aleg una. Rămân mai puțini la noi, mai ales că sunt puține locuri bugetate. Dar sunt încă destui studenți.

 Cum ne sfătuiți pe toți să avem mereu încredere în Statistică și în statisticieni?

 Pe seama statisticii s-au făcut și se fac foarte multe comentarii. Eu însă m-am străduit să contracarez astfel de opinii, dar să și argumentez. În perioada comunistă se spunea că indicatorii economici se modifică la Statistică, că de acolo se dă trendul. Nu era așa! Știu care erau cifrele primite prin raportări și ce se publica.

Cifrele nu mint. Cei care critică statistica nu știu cum se calculează indicatorii, iar dacă văd metodologia se pierd în formulele matematizate. Dar și INS are, periodic, audit pe temă de la Eurostat. Nu-i loc de a minți!

 Cum arată statistica unei vieți dedicată Statisticii?

 Activitatea mea în statistica oficială s-a desfășurat pe parcursul a 39 de ani, 8 luni și 8 zile, însumând 14.495 de zile, din care 22,4% în funcții de execuție (3.246 de zile) și 77,6% în funcții de conducere (11.249 de zile, iar din acestea 17,7% ca director adjunct și 82,3% ca director). La acest moment, din total zile de viață, 63% le-am petrecut în Statistica oficială, alături de colegii din DJS Bacău.

 Carte de vizită

 12 octombrie 1981, la 23 de ani, am început activitatea la Direcția Județeană de Statistică Bacău (DJS), în urma repartiției guvernamentale la absolvirea Facultății de Planificare și Cibernetică Economică din ASE București.

1 septembrie 1990, la 32 de ani, am fost numită director adjunct la DJS și am coordonat direct activitatea de sinteză a instituției, iar la 16 februarie 1996, la 37 de ani, am fost numită director al DJS Bacău.

1 octombrie 1992 am devenit lector universitar asociat la actuala Universitate „Vasile Alecsandri” din Bacău, unde susțin cursurile și seminariile de Statistică, începând cu a doua generație de viitori economiști.

23 octombrie 2003, după aproape șase ani la școala doctorală a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, sub îndrumarea prof. univ. dr. Elisabeta Jaba, mi s-a conferit titlul de doctor în științe economice, domeniul „Cibernetică și Statistică Economică”.

25 mai 2005 am devenit conferențiar universitar la Facultatea de Științe Economice a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, iar la 30 septembrie 2009 mi se conferă titlul de profesor universitar.

În septembrie 1999 am participat la cursul „Module de formation de formateurs en méthodologie d’enquête pour la Commission Nationale pour la Statistique de Roumanie” (Modulul de formare a formatorilor în metodologia anchetelor pentru Comisia Națională de Statistică din România), la Centre de Formation Continue du Groupe des Écoles Nationales d’Économie et Statistisque (Le Cepe) – INSSE Paris, Franța.

În martie 2011 am avut activități de predare în programul de masterat „Méthodologie Statistique et Sciences Sociales” la Université „Pierre Mendès” France, din Grenoble, ca profesor invitat în programul Erasmus.

În perioada martie 2008-15 septembrie 2011 am fost aleasă șef al Catedrei „Marketing-Management” la Facultatea de Științe Economice, iar ulterior director al Departamentului „Marketing și Management” în mandatele 2011-2015, 2015-2019 și 2019-2023. Sunt membră a Senatului Universității și în diferite comisii de specialitate, îndrumând până în prezent la disciplinele Statistică și Econometrie 30 de generații de studenți.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri