În weekendul trecut, pe vremea aceea geroasă, am stat mai tot timpul  în casă şi am început să scotocesc prin sertare, cu gândul să le mai uşurez de vechituri. Am dat şi de o sticlă de parfum, aproape terminată, şi de care uitasem, pitită fiind sub nişte materiale care stau acolo de mult, pentru că am obiceiul să-mi cumpăr tot felul de ţesături care-mi plac, dar nu mă grăbesc să le duc la lucru. Le pot lăsa chiar ani în aşteptare. Apoi, deodată, într-o bună zi, îmi trece prin cap o idee, îmi desenez un model, şi mă duc la croitoreasă, fiindcă aşa mă simt eu cel mai bine, în haine croite pe mine, cele luate de gata fiind doar de tip sport. Am luat în mâini sticluţa găsită şi, când i-am îndepărtat capacul, peste mine a năvălit o întreagă vară, poate cea mai frumoasă din viaţa mea. Gerul de afară dispăruse, şi în faţa mea se perindau imagini din vara când am reuşit la facultate, urmând să-mi iau zborul la Bucureşti.

Cu un an înainte, primisem, din Franţa, primul meu mare parfum, un faimos N ͦ 5 Chanel, şi mă dădeam doar cu un strop, ca să-mi ţină cât mai mult. L-am şi avut vreo doi ani, pentru că foloseam alte arome zi de zi, mai nepretenţioase, şi pe care le găseam şi la noi în magazine. Iar  flaconul pe care îl descoperisem întâmplător în sertar era chiar un Chanel, parfumul cu care mă „îmbrăcam” şi eu în acea vară magică. Sticluţa era doar de ceva timp în urmă, pentru că, în chip ritualic, îmi cumpăr parfumul din când în când. Dar din vara aceea, de la care au trecut câteva decenii, păstrez un superb pulover italian din mohair, marca Paulette, negru, cu un model galben muştar în faţă. Nu pot, nu mă îndur să mă despart de el. Îl văzusem la Romarta de pe Bulevardul Magheru şi mi se lipiseră ochii de el. Ştiind asta, mama şi iubitul meu au complotat şi mi l-au făcut cadou. Este neatins de timp, habar n-am în ce fel a fost prelucrată lâna aceea, pare o minune că nu s-a deteriorat. Îmi vine şi acum, aş putea să-l port, deşi stă cam fix pe mine, fiindcă nu mai am silueta filiformă din tinereţe. Dar toată tinereţea mea parcă s-a refugiat acolo, în acel pulover.

Cât de adevărată este spusa după care parfumul e sufletul înmiresmat al lucrurilor! Aşa suave şi imateriale cum sunt, firave, dar vii, au puterea magică de a retrezi o mulţime de amintiri, de a reînvia un trecut îndepărtat. Parfumurile m-au fascinat dintotdeauna, schimbându-mi stările de spirit, inspirându-mă. O aromă uşoară, zglobie, o boare care-mi dansează pe piele îmi alungă urâtul, plictisul, mă înviorează. Fiecare licoare din asta fermecată are propriul limbaj. Ultima mea descoperire, care-mi înseninează, dintr-o dată, orice zi, acţionând ca un veritabil antidot împotriva deprimării, a pesimismului, e un amestec radios şi seducător de mandarină cu trandafir, vanilie, portocală amară, lemn de santal şi patchouli.

Sunt parfumuri „şoptite de zâne”, uşoare, delicate, şi sunt altele, pentru ore de seară, senzuale, catifelate, sofisticate, cu acorduri sonore, ambrate.

Îmi plac noutăţile, iar creativitatea din domeniu este una neobosită, nu mă dezamăgeşte defel. Sunt mereu curioasă să miros apariţii recente, efluviile mă transportă în locuri necunoscute, pline de mister, dar cred, totodată, în parfumurile indemodabile (fiecare femeie cu stil are preferinţe sigure la acest capitol), care sunt adevărate opere de artă. Cum să nu le iubeşti?



PUBLICITATE