Doritorii vor putea viziona evenimentul astronomic duminică, 7 septembrie, în intervalul orar 20.30 – 23.00 la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău
În seara de 7 septembrie 2025, va avea loc o eclipsă totală de Lună, care va fi vizibilă și din România, fiind și primă eclipsa totală de Lună vizibilă din România din ultimii 6 ani.
Eclipsele de Lună se produc atunci când Soarele, Pământul și Luna se aliniază, Luna intrând astfel în umbra Pământului. Dacă Luna intră (parțial sau total) în conul de umbră al Pământului, ea se întunecă și capătă o nuanță roșiatică, atunci, se produce o eclipsă parțială sau totală de Lună. Dacă Luna intră doar în conul de penumbră a Pământului, întunecarea ei este mai puțin vizibilă, atunci producându-se o eclipsă de Lună prin penumbră.
Eclipsele nu au loc de fiecare dată când Luna este plină deoarece orbita Lunii este înclinată față de cea a Pământului cu 5° și astfel, plasată mai sus sau mai jos de planul eclipticii. În seara de 7 septembrie 2025, va avea loc o eclipsă totală de Lună, care va fi vizibilă și din România. Eclipsa din 7 septembrie se va observa de la răsăritul Lunii, Luna răsărind în eclipsă parțială. În Bacău, Luna răsare la ora 19.36, prima parte a eclipsei și anume intrarea în penumbra Pământului care începe la ora 18.28 nu va fi vizibilă. Faza de totalitate a eclipsei va începe la ora 20.30 când Luna intra în totalitate în umbra Pământului, iar maximul eclipsei se va produce la ora 21.11. Faza de totalitate a eclipsei se va termina la ora 21.52, când Luna va începe să iasă din conul de umbră a Pământului, faza de totalitate va dura 1 oră și 22 de minute.
Faza de parțialitate se va termina la ora 22.56, când Luna va ieși în totalitate din conul de umbră a Pământului, eclipsa terminându-se la ora 23.55, atunci când Luna va ieși și din penumbra Pământului.
Următoarea eclipsă totală de Lună vizibilă din țara noastră va avea loc în seara zilei de 31 decembrie 2028. Eclipsă totală de Lună din 7 septembrie 2025 este urmată două săptămâni mai târziu de o eclipsă parțială de Soare pe 21 septembrie 2025, care nu va fi vizibilă din țara noastră.
Alexandra Goria, muzeograf














