Lenuta Iosib a renuntat la scoala intr-a X-a si s-a mutat la Panu. In izolarea si saracia de aici, ea a gasit forta de a nu-si abandona visele: sa invete carte si sa scrie un roman. Noaptea, dupa ce termina de prasit, de spalat si de gatit, femeia se apuca de scris. Fiecare capitol al „telenovelei”, odata finalizat, circula prin sat, de la o vecina la alta.
„M-am nascut la tara, dar cand eram in clasa I ne-am mutat in Bacau, in zona Republicii. Tata lucra la Intreprinderea Metalurgica, dar avea salariul foarte mic si dupa ce am terminat clasa a X-a a trebuit sa renunt la scoala”. Asa isi incepe povestea Lenuta Iosib, educator al FSC in Panu-Stanisesti. Era eleva la Liceul de Posta si Telecomunicatii, azi „N.V. Karpen”, pe care nu l-a mai terminat din cauza greutatilor cu care se confrunta familia. Sa hranesti si sa imbraci, dintr-un salariu, sase copii, dintre care doi elevi de liceu si unul in clasa a VIII-a, s-a dovedit a fi imposibil. „In vacanta, am venit la bunici, in Panu, si nu am mai plecat. Parintii au inceput sa construiasca o casa, am invatat sa prasesc si am facut agricultura. Am suferit foarte mult ca a trebuit sa intrerup liceul”. La 18 ani, Lenuta s-a maritat si a renuntat la iluzii. O vreme. „Acum sunt atatea facilitati! Doamne, daca as fi tanara in primul rand scoala m-ar preocupa, oricate sacrificii ar insemna sa fac”. La 41 de ani, Lenuta Iosib are 5 copii, dar numai cei mici mai locuiesc cu ea: Mihaita, care e in clasa a III-a, si Robert, elev in clasa a VII-a. Pentru ca visul ei de a invata nu a murit si pentru ca ii place foarte mult si sa-i invete pe altii, Lenuta s-a angajat la „Clubul cu lipici” al FSC, unde copiii din Panu, mici si mari, desfasoara activitati educationale in vacanta, dar si in timpul anului scolar, sambata si duminica. Au aici cuburi, puzzle, carti, acuarele, jucarii si, incredibil, un computer, care ii atrage ca un magnet pe baieti.
Lasa cratita si da fuga sa termine foiletonul
„M-am hotarat sa ma inscriu, din toamna, la Colegiul Economic, cursul seral, ca sa termin liceul. Vreau mai mult de la viata”, marturiseste Lenuta Iosib. Nu doar si-a dorit sa se realizeze, a si muncit in directia asta. Poate cineva sa creada ca Lenuta Iosib, aici, in izolarea si saracia de la Panu, dupa ce termina de lucrat pamantul, dupa ce spala, gatea, isi hranea copiii, la miezul noptii se apuca de scris? „Am umplut multe caiete cu gandurile mele. Uneori nu aveam bani de hartie si pix. Am scris noaptea, am scris duminica si cand era zi de sarbatoare. Si acum, cand am un pic de timp, scriu”. Nu si-a asternut pe hartiile doar reflectiile despre propria viata. Si-a exersat condeiul intai cu o nuvela politista, apoi cu un roman de dragoste, iar acum scrie despre ceea ce cunoaste cel mai bine: destinul chinuit, sinuos, al unei fete studioase si inteligente, care pleaca dintr-un catun, cum e Panu, intr-un mare oras si trebuie sa se lupte cu saracia si cu prejudecatile. Chiar daca nu a publicat, Lenuta Iosib are cititorii ei: „Am prietene in Panu care sunt pasionate de povestea asta ca de o atelenovelaa. Ma intreaba mereu aAi terminat capitolul urmator?a aDa-mi-l si mie, vreau sa aflu ce s-a mai intamplata. Eu sper din tot sufletul sa public aceasta carte”. Manuscrisul circula de la o vecina la alta si se intoarce la autoare, e drept, un pic jumulit, dar asta e pretul succesului, iar Lenuta Iosib e fericita. Scris de Silvia Patrascanu
