Fragmentul evanghelic din duminica a șaptea a Paștelui (Ioan 17,20-26) ne prezintă ultima parte a rugăciunii lui Isus de la ultima cină, numită și rugăciunea sacerdotală.
Isus și-a îndreptat rugăciunea către Dumnezeu Tatăl mai întâi pentru sine, ca să poată înfrunta realitatea pătimirii. Apoi s-a rugat pentru ucenicii care se aflau cu el la masă, ca să fie întăriți în credință, iar ultima parte a rugăciunii este îndreptată spre viitor. Isus s-a rugat pentru toți cei care, de-a lungul timpului, datorită predicării apostolilor, aveau să primească credința creștină.
„Nu mă rog numai pentru ei (pentru ucenici), ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor”, spune Isus. În acel moment, Isus îi avea în vedere pe toți oamenii care vor crede în El până la sfârșitul veacurilor. Isus se roagă ca ei, apostolii, și noi, urmașii lor, să fim una.
Ultima rugăciune a lui Isus înainte de pătimirea sa a fost pentru unitatea Bisericii, pentru unitatea în Biserică: „ca toți să fie una…”
Vedem în țara noastră și în lumea întreagă multe diviziuni și conflicte din diferite motive (etnice, rasiale, economice, politice sau religioase). Însă noi, în calitate de creștini, trebuie să căutăm mereu ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină. Pentru că, deși creștinii sunt răspândiți în întreaga lume, Biserica este una, cum mărturisim și în crez (Cred într-una, sfântă, catolică și apostolică).
Iar Isus s-a rugat ca Biserica să fie una, pentru că știa că vor veni momente de încercare, când unitatea va fi amenințată.
De regulă, persecuțiile îi împrăștiau, îi risipeau pe creștini, însă nu divizau neapărat Biserica. În schimb, există alte lucruri în viața noastră care ne pot despărți astăzi pe unii de ceilalți (dorința de putere, de a poseda, egoismul, mândria).
Este important să ne amintim că unitatea noastră, centrul vieții noastre spirituale este Isus Cristos. Credința pe care o mărturisim, cultul pe care îl celebrăm, modul în care încercăm să ne trăim viața, toate trebuie să-l aibă în centru pe El.
În relațiile dintre noi ar trebui să ne axăm pe ceea ce este mai bun, pe ceea ce ne ajută să creștem, să cultivăm încrederea mai degrabă decât îndoiala. Să alegem mereu calea dialogului, să căutăm ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină.
Pr. Octavian Sescu, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Valea Seacă
