Duminica a treia din Postul Mare ne prezintă întâlnirea dintre Isus și femeia samariteană la fântâna lui Iacob din cetatea Sihar (In 4,5-42). Deși la prima vedere pare doar o discuție despre apă, în realitate, dialogul lor scoate la iveală un adevăr mult mai profund.
În fragmentul evanghelic nu este menționat numele femeii, pentru că, într-un fel, ea ne reprezintă pe fiecare dintre noi. În ochii societății, ea nu era prea bine privită. În primul rând, era samariteană, iar între poporul evreu și samariteni existau de mult timp neînțelegeri. În al doilea rând, era femeie, iar femeile trebuiau să păstreze tăcerea în prezența unui rabin. Nu în ultimul rând, era cunoscută ca fiind o femeie păcătoasă. Din cauza vieții pe care o trăise, probabil era evitată de cei din zonă. Iar acest lucru ar putea explica de ce mergea singură la fântână, la amiază, în cea mai călduroasă parte a zilei, când nu mai era nimeni pe acolo.
Cu alte cuvinte, femeia samariteană era o persoană aflată la marginea societății. Dar Isus se apropie de ea, așa cum se apropie și de noi. Isus ne cunoaște trecutul, așa cum îl cunoștea și pe al ei. Însă ceea ce îl interesează acum este viitorul nostru.
Fântâna era locul unde oamenii se adunau. Într-un anumit sens, putem spune că Biserica este fântâna noastră, locul în care ne adunăm împreună cu alți creștini pentru a-l întâlni pe Domnul. La fiecare Sfântă Liturghie, Isus ne amintește care este adevărata noastră valoare, demnitatea pe care ne-a redat-o prin jertfa sa de pe cruce.
Și mai întâlnim în fragmentul evanghelic și simbolul apei. Cu toții avem nevoie de apă pentru a putea trăi. Dar Isus știa că acea femeie avea nevoie de ceva mai mult decât apă de băut. Prin dialogul pe care îl poartă, Isus o conduce treptat de la nevoia de apă care potolește setea trupească la nevoia de apă vie, care reînnoiește sufletul, la nevoia de a primi harul lui Dumnezeu.
Dacă ne concentrăm doar asupra nevoilor trupești, vom ajunge să neglijăm sufletul. Întâlnirea cu Cristos, izvorul vieții adevărate, ne ajută să ne potolim setea sufletească, pentru a putea trăi noua viață pe care Isus vrea să o împartă din belșug tuturor.
Pr. Octavian Sescu, Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, Valea Seacă
