Sunt convinsă că majoritatea dintre noi a spus cel puțin o dată când era mic că va deveni medic. Fie că am fost îndemnați de părinți sau pur și simplu de fascinația halatului alb și a stetoscopului, ori a ideii de a ajuta oameni, acest gând ne-a trecut prin cap. Pentru dr. Rodica Cardaș acest gând a fost de fapt împlinirea. Împlinirea de a face ceea ce a dorit să facă. Este medic de familie în comuna Ștefan cel Mare din 1995. Până atunci, a fost medic la oraș, de circă, cum se numea în acea vreme. Are 2.400 de pacienți pe listă. A doua sa familie. Asigurați sau neasigurați, pentru toți oferă consultații. Ușa cabinetului ei e mereu deschisă, chiar dacă nu locuiește în zonă, ci în Onești, și face naveta. Este un medic dedicat profesiei.
„Ai nevoie de pasiune pentru această profesie. Altfel nu poți. Chiar dacă uneori e greu, chiar dacă sistemul îți mai dă bătăi de cap, pacienții nu au nicio vină. Trebuie să fii răbdător, comunicativ, deschis și să transmiți încredere. Ușa mea e deschisă mereu. Nu dau consultații pe programări sau după cum am timp. Dacă omul vine la mine înseamnă că are o problemă medicală, iar eu sunt aici ca să îl ajut.
Față de primii ani ai mei în această profesie adresabilitatea este mult mai mare, iar problemele de sănătate ale oamenilor sunt mult mai mari. Și patologia este diversă. Am pacienți cardiaci, cu patologie respiratorie, diabetici, bolnavi cronici, dar și cu patologie chirurgicală sau de urgență. Nimeni nu vine la medic pentru că vrea. Vine pentru că are nevoie de el. Iar eu sunt aici pentru a oferi tot ce înseamnă asistență medicală primară. Suntem și o populație din ce în ce mai bolnavă, dar să știți că în ultimii ani adresabilitatea este mai crescută și pentru că și omul a început să dea mai multă atenție propriei sănătăți.
Pe de altă parte, au scăzut foarte mult și nașterile, anul acesta am înregistrat doar o naștere, iar anul trecut 12. La vârsta de 0-1 an am numai 11 bebeluși în evidență (în primii mei ani ca medic aveam 70-80, abia dovedeam cu vaccinările), între 18 și 59 de ani, 900 de persoane, iar peste 60 de ani, în jur de 500. Satele au îmbătrânit, viața poate e din ce în ce mai grea, unii se descurcă, alții mai greu.
Noi suntem primii la care ajunge un pacient. Asta înseamnă medicina de familie sau medicina primară. Noi suntem cei care trebuie să gestionăm primii situația. Singuri ne gestionăm și banii primiți prin contractul cu Casa de Sănătate. Plătim salariile, chiria pe spațiu, utilitățile, ne cărăm lemne pentru focul din sobă, asigurăm medicamentele și materialele sanitare din cabinet. Multă lume crede că medicul de familie are bani. Aș vrea să fie așa. Cred că 80% din banii primiți de la Casă se duc pe aceste cheltuieli. Asistenta mea are salariul minim pe economie. Aș vrea să o pot plăti mai mult, pentru că merită, dar nu am cum. Medicul de familie, în cabinetul lui, e ca un mic om de afaceri. Gestionează totul ca o firmă. Cu intrări și ieșiri, cu cheltuieli și venituri.
Dacă aș lucra într-un spital, situația ar fi alta. Așa este. De aceea ne doare și pe noi că nu am fost tratați, în legea salarizării, ca medici de urgență sau să fim o ramură a Medicinei cu regim special, pentru a se face o diferență. De aceea au și fost nemulțumiri și încă mai sunt, dar, repet, este o profesie pe care eu mi-am ales-o. Îmi place ceea ce fac, chiar dacă e greu, ca în orice profesie, dar e frumos. Și e alegerea mea. Alegerea de a ajuta oameni. O alegere pe care am transmis-o și familiei mele, cu mare drag. Iar dovada este faptul că și fiul meu tot Medicina a ales, dar pe specializarea stomatologie, chirurgie maxilo-facială.”
