28 martie 2024
ActualitateDosarul politistului Huiban: Instanta a respins expertiza ceruta de avocati

Dosarul politistului Huiban: Instanta a respins expertiza ceruta de avocati

Tribunalul a judecat un nou termen in dosarul de contrabanda cu tigari in care sunt cercetati politistul Adrian Huiban si fostul boxer Ciprian Ciocan. In instanta, a fost chemat un martor cu identitate protejata, care a spus ca stie ca Ciocan ar fi facut si cu afaceri cu tigari.

„Ciprian Ciocan avea o firma care se ocupa cu sucuri. Se mai ocupa cu tigari – le lua de la diferite persoane, le dadea cumatrului lui, Galateanu, care, la fel, le distribuia altora pentru a fi vândute – a declarat martorul. Nu lua cantitati mari, câteva mii de pachete. Tigarile erau luate, din câte stiu, din Bucuresti, Suceava si alte zone din Moldova. Galateanu le lua si le transporta cu masina la depozitul lui Ciocan.

Tigarile ajungeau in Bacau si erau vândute. Nu stiu daca se vindeau si in alte locuri din afara Bacaului. Galateanu lua tigarile din depozit si le ducea in piata, nu stiu daca ducea si Ciocan. Tot ce am spus stiu de la persoane din piata. Eu nu am vazut ca Ciocan sa-i fi dat tigari lui Galateanu pentru a fi date in piata si nu stiu daca cei de acolo lucrau pentru Galateanu sau pe cont propriu. Nu am vazut, personal, plecând masina de la depozitul lui Ciocan. Din auzite stiu”.



Gabi Viscreanu, avocata unuia dintre inculpati, a intrebat de ce sunt doua imagini blurate pe monitorul prin care comunica martorul cu identitate protejata, ca si cum ar fi acolo doua persoane?! Judecatoarea a explicat ca nu se afla nimeni lânga martor si ca, inainte de sedinta, asa cum prevede legea, a verificat acest aspect. „Dar, totusi, acum, noi cu totii suntem aici, in sala!”, a replicat Gabi Viscreanu, fara insa ca judecatoarea sa explice exact. La urmatorul termen, din octombrie, va fi citat un alt martor protejat.

Tigari contrafacute sau contrabanda?

Partea a doua a sedintei a fost o reala disputa intre avocati, pe de o parte, judecatoare si procurorul de sedinta, pe de alta parte. Motivul, o cerere de expertiza a pachetelor de tigari ridicate de la inculpati, solicitata, dar respinsa, inca de la urmarirea penala. Concret, o parte dintre avocati au sesizat ca pachetele ridicate la perchezitii nu seamana deloc cu cele din Republica Moldova. Astfel, cade acuzatia de contrabanda cu tigari, putând fi inlocuita cu infractiunea de contrafacere, pedeapsa mai mica.

„Nici cromatic, nici in ceea ce priveste timbrul si elementele de identificare, nu seamana pachetele ridicate cu cele din Republica Moldova. Or, nu mai putem vorbi de contrabanda. Sunt multe elemente care ne duc cu gândul ca tigarile erau contrafacute. Trebuie stabilit clar daca sunt de provenienta externa sau interna. Am depus la dosar probe, imagini cu fabrici de tigari clandestine din tara. Conexiunile in acest domeniu sunt foarte intinse si sensibile, este o mafie protejata.

Trebuie clarificat daca avem un fenomen infractional in România sau un fenomen care tranziteaza. Atunci, avem o alta incadrare juridica a faptei”, a explicat avocata Gabi Viscreanu. „Nu vrem sa avem o persoana condamnata pentru o fapta pe care nu a comis-o. Vrem doar sa se afle adevarul. Se poate efectua si aici expertiza. Punem la dispozitie pachete din Republica Moldova cumparate cu bon fiscal”, a insistat si avocatul Nicu Baba.

Parchetul si instanta nu au vazut relevanta unei expertize

Procurorul de sedinta a sustinut insa ca nu are relevanta de unde sunt tigarile, ceea ce a atras noi reactii din partea avocatilor: „Vorbim de infractiuni total diferite! – s-a revoltat Nicu Baba. Or, care este interesul nostru? Sa nu condamnam o persoana pentru o fapta de care nu este vinovata.” Reactia avocatei Viscreanu a venit imediat. „Daca exista o suspiciune contrafacere, ma intreb de ce nu se sesizeaza Parchetul? S-au descoperit fabrici clandestine in toata tara, inclusiv, lânga noi, in Onesti, si fenomenul nu s-a stârpit.

Nimeni nu va recunoaste acest fapt, pentru ca implicatiile sunt infinit de mari, mai mari decât ne imaginam.” Instanta a respins expertiza ceruta, pe motiv ca „nu aduce un plus de noutate”. „Se poate considera ca aceasta respingere reprezinta o antepronuntare a dvs. – a acuzat Nicu Baba. Trebuie sa apelam la probe stiintifice, certe, pentru a putea condamna un om. Nu putem merge pe presupuneri!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri