20 aprilie 2024
ActualitateDosarele ANL, pe repede înainte

Dosarele ANL, pe repede înainte

– procedura de actualizare a datelor este în plină desfășurare – până în acest moment s-au depus 120 de dosare noi

Zilele acestea Primăria Bacău lucrează la reactualizarea dosarelor privind locuințele ANL. Cei care sunt deja chiriași trebuie să depună până la 31 ianuarie 2018 adeverințele de venit. Acestea trebuie să ateste veniturile înregistate în perioada 1 ianuarie- 31 decembrie 2017, la care se adaugă alte documente actualizate în copie și original.

În paralel, se lucrează și la noile dosare pentru locuințele ANL. Dragoș Ștefan, viceprimarul Băcăului, ne-a declarat că până la această dată au fost depuse 120 de dosare noi și că mai sunt disponibile doar 26 de locuințe.



„Suntem în faza de depunere a documentelor pentru completarea dosarelor și actualizarea punctajului. Acest lucrul îl facem până la data de 10 februarie 2018, după care vom promova o hotărâre de Consiliu Local cu lista actualizată cu cei care îndeplinesc condițiile conform Legii 1952/ 1998.” – a menționat Dragoș Stefan, viceprimarul Bacăului.

Conform datelor primite de la Primăria Bacău de aproape doi ani au fost date în folosință 130 de locuințe ANL.

Beneficiarii de locuințe ANL sunt bacăuanii care au venituri mici. Astfel, au acces la o locuință din fondul primăriei, persoanele cu domiciliul în Bacău și lucrează în municipiu sau pe o rază de 30 km distanță de oraș, dar și cei care au un loc de muncă și obțin un venit lunar net pe membru de familie mai mic decât câștigul mediu net, la nivel național.

Criteriile de ierarhizare țin cont de situația locativă actuală, starea civilă, starea de sănătate, vechimea cererii, dar și de venitul net. Pentru a putea intra în posesia locuinței trebuie depus un dosar cu toate aceste acte doveditoare, inclusiv pentru toții membrii familiei.

Ce documente sunt necesare

Pentru solicitarea unei locuințe sociale trebuie depusă o cerere în nume propriu, la care se anexează copii după actele de identitate (soț, soție), certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, hotarârea de încredințare a copiilor, actele de stare civilă (certificat de căsătorie, deces, divort), contractul de închiriere a locuinței, actul de studii, sentința civilă de restituire a imobilului, acte care să ateste gradul de handicap, calitatea de veteran, repatriat, persecutat politic, decizia de pensionare, adeverința de asistat al unei instituții de ocrotire, declarație notarială din partea adulților din familie că nu dețin, nu au deținut și nu au înstrăinat o locuință proprietate sau cu chirie din fondul locativ de stat după ianuarie 1990, adeverințe de venit pe ultimele 12 luni, extras REVISAL pe 12 luni și adeverința ANAF cu veniturile nete.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri