David este la „albastri”. Si stie si de ce-i mai bine la „albastri”: „E o echipa speciala”. Robert si Sofia sunt in echipa rosie. Cum e? „Cea mai tare”, raspund cei doi intr-un glas. Si din aceasta sincronizare se vede ca sunt gemeni. Olga, in schimb, a ales galbenul. Motivul l-a facut sa zâmbeasca pe don Vinci: „Aleg galbenul pentru ca sunt fericita”. In ceea ce o priveste pe Maria, ea a ajuns in tabara verzilor din pura intâmplare. Dar, se vede dupa surâsul ce rasare de sub coditele afro ca nu ar vrea sa fie in nicio alta echipa. Si tatal Mariei, Cristi este „verde”. Si nu doar pentru ca simpatizeaza cu Werder Bremen: „Sunt foarte bucuros ca mi-am adus fata aici”. Aici sunt si „albastrii”, si „rosii”, si „galbenii” si „verzii”. Aici e locul unde deschizi ochii si… visezi. Aici e Oratoriul Don Bosco din Bacau.
Inveti sa cresti si sa daruiesti
In fiecare an, Scoala de Vara a Oratoriului Salezian Don Bosco din Bacau este luata cu asalt. Si de copii, dar si de animatori. „Scoala de Vara reprezinta o propunere educativa. Copiii invata sa creasca frumos, iar voluntarii invata sa daruiasca”, spune parintele Iosif Ilies. In anii din urma, media copiilor care alegeau sa-si petreaca vara la Don Bosco era de 300. Anul acesta, insa, a avut loc „boom”-ul: peste 600 de copii! Si inca n-au intrat toti, cererea depasind cu mult oferta. „Pur si simplu, a avut loc o explozie. Si nici n-a mai fost nevoie sa anuntam inceperea stagiului pe pagina noastra de Facebook. 600 de copii inseamna o responsabilitate enorma pentru noi, dar si satisfactia ca munca noastra este apreciata. Ne arata ca facem bine ceea ce facem”, marturiseste Andrei Laslau, coordonatorul Scolii de Vara din urma cu trei ani.
Dupa carte, filmul
Andrei Laslau are 26 de ani si este student la Teologie in Italia, la Torino. Practic, a crescut la Oratoriul Don Bosco din Bacau. „Anul acesta, fac zece ani de când imi petrec vara aici. Pentru mine, Don Bosco inseamna acasa”, zâmbeste Andrei, care-si aminteste pe de rost prima vara petrecuta ca voluntar la oratoriul bacauan: „Eram la seminar si citisem o carte despre Giovanni Bosco, unicul sfânt denumit «Parintele si invatatorul tineretului». Personalitatea celui care a fost Don Bosco m-a fascinat. Asa am decis sa vin pe perioada verii la oratoriul care-i poarta numele. Impactul a fost de nedescris: vedeam copiii jucându-se si tragându-i de haine pe preoti si preotii impartind bomboane copiilor. Nu-mi venea sa cred! Era exact lumea din carte, pe care o vedeam acum transpusa intr-un film. Un film in care aveam sansa si fericirea de a juca si eu”.
Caramele si lectii de pictura pe gips
Lumea in care ajunsese Andrei Laslau in 2004 este lumea pe care o descopera, vara de vara, copiii, dar si animatorii de la Don Bosco. O lume in care Don Sandro Solari, fondatorul casei, joaca rolul de bunic-supraveghetor, iar Don Sergio Dall’Antonia le ofera copiilor caramele si lectii de pictura pe gips. O lume in care ai bucuria de a face cunostiinta cu primul salezian român, parintele Venceslau Grosu sau, asa cum il striga toata lumea, Don Vinci. O lume in care inveti si te joci. Si in care inveti sa te joci. Baschet, tenis de masa, fotbal, sah, volei, dansuri, stom, teatru, teatru de papusi, chitara, jonglerii, lucru manual, franceza, engleza si câte si mai câte! O lume in care te joci de-a cautarea comorii pâna iti dai seama ca adevarata comoara sade in tine. O lume in care descoperi binele. Si, asa cum spunea Giovanni Bosco, „binele nu poate fi apreciat daca nu e cunoscut”.
Un magarus care nu spune minciuni
In aceasta lume, e loc si pentru magie. Astfel, la ora de reciclaj, copiii au invatat cum sa faca „din lucruri simple, lucruri fantastice”. Si, tot la ora de reciclaj, picii au descoperit cum se pot transforma baieteii care spun minciuni in magarusi. Asa, cam ca in Pinocchio. Nu credeti? Haideti sa invatam cu totii! Luati un creion si desenati capul unui baietel: un cerc, doi ochi si o gura. Atât. Mai târziu, veti descoperi cum capul baietelului este, de fapt, boticul magarusului. Dar, pentru ca pustiul nostru spune minciuni, ii desenam si doua urechi de magar, care, vom vedea la sfârsit, nu sunt altceva decât ochii magarusului. Si, pentru ca baietelului ii era rusine cu urechile sale lungi, si le-a acoperit cu o casca; uite-asa a aparut si capul magarusului! Minciunile continua, incât mai cresc doua urechi si, gata, avem magarusul care ne spune cât de minunat este la Don Bosco. Si zau ca asta nu-i minciuna!
