vineri, 26 decembrie 2025

Doi minori de 14 ani, depistați în timp ce sustrăgeau lucernă

Poliţiştii Postului de Poliție Secuieni, în urma activităților specifice desfășurate, au depistat la data de 04 septembrie a.c., în punctul agricol Valea Mare din extravilanul localității, doi minori de 14 ani, din localitate, în timp ce încărcau lucernă cosită, de pe terenul unui localnic, într-un atelaj hipo.

La observarea polițiștilor, cei doi minori au reușit să fugă cu atelajul hipo până la intrarea într-o pădure, unde l-au abandonat, pierzându-și apoi urma.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilt identitatea celor doi minori iar întreaga cantitate de lucernă a fost recuperată şi restituită părţii vătămate.



De asemenea, vehiculul cu tracțiune animală a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.



spot_img