Dumnezeu ne-a izbăvit pe fiecare dintre noi care petreceam în locaşurile cele stricăcioase pline de necurăţia şi putreziciunea lumii acesteia, precum a vindecat pe demonizatul din pericopa evangheliei duminicii de acum, care locuia prin morminte. „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi cei ce eram morţi prin greşalele noastre ne-a făcut vii împreună cu Hristos” [Efeseni 2, 4-5]. Să mulţumim Domnului şi să păzim cu grijă darul primit, pentru că trebuie “să fim conştienţi de oricând posibila demonizare a sufletului nostru” (N.Steinhardt).

Un lucru de seamă nu este atât a izbăvi pe cineva de un demon, cât a-l izbăvi de păcat. Nu diavolul ne împiedică să dobândim Împărăţia cerurilor, dimpotrivă, el chiar ne ajută, fără a o voi, fireşte, făcându-l mai înţelept pe cel pe care l-a stăpânit, spre deosebire de păcat care ne scoate din Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, dacă nu diavolul ne alungă din Împărăţia cerurilor, ne alungă păcatul şi mai mare binefacere este a izbăvi pe cineva de păcat. „Din pricina păcatelor, cu îngăduinţa lui Dumnezeu demonii sunt dezlegaţi între oameni. Nu-i aşa că-i mai uşor pentru ei între oameni decât în adânc? Câtă vreme sunt între oameni, ei îi chinuie pe oameni; când sunt în adânc nu se au decât pe ei pentru chinuire, în chin sunt şi când sunt printre oameni, dar atunci chinul lor e uşurat de chinul celorlalţi (N.Velimirovici).

Diavolul e distrugătorul trupului, „un ghimpe în carne”, cum l-a numit Apostolul Pavel (II Corinteni 12, 7). „Atunci când sufletul se va curăţi sălăşluieşte în om Sfântul Duh şi se umple de har. În timp ce atunci când se va întina cu păcate de moarte, sălăşluiește în el duhul cel necurat. Iar atunci când este întinat de moartea păcatului sufletul se află sub înrâurirea duhului viclean. În epoca noastră, din păcate, oamenii nu vor să-şi taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe lângă asta vorbesc cu obrăznicie şi alungă harul lui Dumnezeu. Şi după aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeşte înrâuriri diavoleşti.“(Paisie Aghioritul). Prin izbăvirea de demoni înţelegem că trebuie să-L primim pe Dumnezeu să stăpânească fiinţa noastră chiar dacă acest lucru presupune luptă şi efort duhovnicesc. Să-L acceptăm şi să-L iubim bineştiind că celui ce iubeşte nimic nu i se pare greu. Numai aşa „povara” Lui nu ne va mai părea grea. Cine va ajunge să cunoască taina iubirii Sale şi a aproapelui, nu numai că nu va mai putea trăi în veci fără El, dar îi va şi părea „jugul Lui bun şi povara Lui uşoară”(Matei 11, 30).
„Cine va voi să-şi cruţe viaţa, adică să şi-o menajeze şi să nu I-o jertfească Lui, şi-o va pierde.” (Mt. 10, 39).

Pr. Liviu Burlacu, Centrul Izvorul Tămăduirii-Bacău

Alte articole