Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău a deschis, la sfârșitul săptămânii trecute, stagiunea evenimentelor „Provocări colocviale” cu un veritabil spectacol al cărții, un concept cultural unic în plan local și național prin care, de această dată, a fost lansat cel mai nou roman scris de prozatorul, poetul, eseistul, ziaristul și profesorul de filosofie Ion Fercu: „Dac-aș fi fost Dumnezeu” (Editura Junimea, 2021). Spectacolul a fost imaginat și realizat (scenariul și scenografia) de Gheorghe Geo Popa, directorul general al Centrului de Cultură, iar protagoniștii lui au fost soprana Andreea Simon, pianista Cornelia Zurita Villafranca, criticul literar, ziaristul, scriitorul și lectorul universitar Adrian Gelu Jicu și actorul Geo Popa.

Spațiul Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” al Centrului de Cultură a fost, pentru circa două ore, o veritabilă sală de teatru. Cu scenă, cu reflectoare și sonorizare. Scenariul și scenografia spectacolului prin care a fost reinventată, practic, ideea de „lansare de carte” concepute de Gheorghe Geo Popa au avut la bază tema și structura romanului scris de Ion Fercu și au adus în fața spectatorilor portretul moral al personajului principal, preotul Petre Farina, dar și al lumii prin care trece. Discursul lui Farina, care ocupă circa jumătate din economia romanului scris de Ion Fercu, pare să fie chiar al scriitorului-filosof care face astfel – cum au remarcat și organizatorii spectacolului – „viguroase incursiuni în zona psihologiei umane, a experienței și a situațiilor excepționale, dar care adaugă acestora o importantă componentă filosofică, o fină țesătură intertextuală și o capacitate aproape magică de a dilua conceptul de spațiu-timp tocmai din dorința de a face din tragedia umană una din trăsăturile fundamentale ale vieții. În fapt, o adevărată saga a bejeniei românilor prin lume”.

Spectacolul Despre Dumnezeu, Incertitudini și Cunoaștere”, așa cum a fost intitulat, stă astfel sub semnul prelegerii din romanul cu titlul „Dac-aș fi fost Dumnezeu”.

Cu Dostoievski printre filosofi, spre mirajul demiurgic

Noua carte a lui Ion Fercu stă ea însăși sub semnul fascinantei sale incursiuni „Prin subteranele dostoievskiene” (2018), un eseu care l-a plasat, recent, în rândul scriitorilor premiați de Academia Română – Premiul „Ion Petrovici”. De aceea, autorii spectacolului de la Centrul de Cultură au ținut cont că personajele romanului, „par suspendate între viață și moarte, între ficțiune și realitate, între Rai și Iad, într-o stare de imponderabilitate sufletească în care singura certitudine este Suferința; o cruce predestinată fiecăruia dintre noi, în care se află chiar mântuirea, «leacul»”.

Imediat după ce cortina a fost dată la o parte, pe scenă a apărut chiar autorul romanului. Ion Fercu și-a început discursul cu celebrele versuri ale lui Marin Sorescu din poezia „Dacă nu cer prea mult”, în care omului ce ar putea face oricând naveta între rai și iad „pentru a ține niște cursuri” Dumnezeu însuși îi cere să aleagă un singur lucru din trei pe care să le poată lua acolo cu el: „o carte, o sticlă cu vin și-o femeie”. Un astfel de dialog dintre om și divinitate poate să deschidă perspectiva pe care romanul „Dac-aș fi Dumnezeu” o propune cititorilor cititorilor săi.

Ceea ce a urmat în monologul lui Ion Fercu a fost apoi un veritabil excurs printre ideile celor mai renumiți filosofi ai lumii, prin care s-a conturat raportul pe care omul l-ar avea cu Dumnezeu. Petre Farina vede în propria viață și în organizarea comunității sale și a întregii lumi tot felul de probleme, unele poate fără răspuns. El vede însă unele soluții, dacă el însuși ar fi Dumnezeu.

Teatrul și muzica – alt mod de a sublinia tema romanului

Și a început spectacolul. Când misterios, când năvalnic și temperamental, actorul Geo Popa a făcut din personajul Petre Farima exponentul întrebărilor cu privire la rostul nostru în această viață, al speranțelor sau chiar al iluziilor sub care trăim în raport cu Divinitatea. Iar frământările personajului au fost perfect și sugestiv subliniate de soprana Andreea Simion și de pianista Cornelia Zurita Villafranca.

Pasajele din carte subliniate în acest fel au stârnit, cu siguranță, în sufletele celor prezenți o avalanșă de gânduri, de întrebări subtile, dar și de răspunsuri după chipul și asemănarea fiecăruia. Iar dacă până la final s-au conturat și una sau mai multe angoase pe această temă, tot Ion Fercu ne-a sugerat și un răspuns liniștitor, formulat chiar de Nietzsche, unul dintre filosofii invocați în romanul „Dac-aș fi fost Dumnezeu”: „În rana însăși stă puterea de tămăduire”. Pe tema adusă în discuție de această carte și de spectacolul prin care a fost prezentată a venit, la final, cu un fulminant și original eseu,  Adrian Jicu. Iar întrebarea fundamentală a eseului a fost una care poate face din fiecare dintre noi un Petre Farima: „Dar tu, dacă ai fi Dumnezeu, ce ai face?”.

Ion Fercu:Preotul Anastasie Fulga îi spune preotului Petre Farina, protagonistul romanului, cel asediat de destrămarea trupească și sufletească: Știu că te‑ai apropiat, cumva, de Nietzsche, despre care eu cred, ca și tine, că nu este spaima lui Dumnezeu, cum ne spun unii. Am găsit printre notițele tinereții mele gândul acesta al lui: «…în rana însăși stă puterea de tămăduire». Încearcă să te tămăduiești și singur, fiule”… Acest gând din finalul romanului are un aer primăvăratec; deschide perspectiva unei renașteri. O renaștere care-și are sursa în dramul primăvăratec de divinitate care se află în fiecare dintre noi.”

 Alte opinii ale autorului despre roman

  • „E un roman despre destrămarea ființei, despre Credință și Incertitudine, despre Vaietul Lumii și Speranță, despre Viațămoarte. Poate că Petre Farina sintetizează, interogativ, cel mai fericit esența sa: Ce‑ai face cu viața ta, dacă în ecuația acestei decizii nu ar intra și alții? Ai da cu ea de pământ, i‑ai face abonament la supraviețuire, ai ocroti‑o ca pe ceva de preț sau i‑ai râde în nas, ca unui dușman pe care‑l aștepți de ceva vreme ca să‑l sfidezi? Dar dacă viața ta ar mai fi doar un rest toxic de zvârcolire prin lume, așa cum e viața mea, atunci ce‑ai face? Ar exista în tine tentația ca s‑o expui în marele circ al lumii, să‑i încurajezi giumbușlucurile prin spectacolele în care sunt aplaudate tristețile agorei sau pur și simplu ai negocia cu ea ieșirea din scenă?”
  • Oniricul și realul au doar arareori granițe pentru Petre Farina, cel care refuză onoruri, medalii, consilierea psihologică, protezarea modernă, orice asistență medicală etc. Obsesiv, caută singurătatea absolută, soluția evadării din lume (fără sinucidere). Ca-ntr-un debate despre suferință, credință, deriva umanului, eșec, spaime, revoltă, incertitudini și strigăt, voci/suflete în care zvârcolește uman optimismul – soția și copii, preotul Aftanasie Fulga, preotul spaniol Pablo, preotul american Bryan Taylor, colonelul Mihai Alexa, generalul Luca Parfenie, psihologul Cora Dominte, diasporeanul Gabi Ghioc, italianul Giovanni Basseri, psihologul german Anna Beck etc. – țes în jurul său un tulburător imperiu ideatic al speranței. Va găsi Petre Farina singurătatea absolută sau va fi „victimă” a „ambuscadei speranței” pe care o zămislesc prietenii săi?…
  • Credință-îndoială, certitudine-incertitudine, cunoaștere-incertitudine, cunoaștere-risc, fericire-nefericire, război-pace, suferință, fragilitatea ființei, alienarea, lipsa sensului, viață și moarte, moarteviață, speranță, soartă, liber arbitru, dragoste, timp, democrație cu mari cicatrici și răni mereu noi, solidaritate umană, Strigăt și Tăcere, ruptura funciară dintre actor și decor… „Dac-aș fi fost Dumnezeu”: un univers în care neliniștile metafizice, psihologice, religioase și sociologice stau pe jarul unei ființări în care pare să se fi tolănit sfidător absurdul.
  • „Unii dintre cei care vor citi doar titlul cărții vor simți poate nevoia să-mi izbească violent capul de toți pereții lumii. Cei care vor avea răbdarea unei lecturi până la ultima frază a romanului vor scuti, probabil, pereții de un asemenea supliciu. Nu pot să nu-i întreb pe cei descumpăniți de titlul romanului: «În viața dumneavoastră n-ați fost copleșiți, măcar o singură dată, de un eveniment nefericit care v-a făcut să simțiți că trăiți la capătul Strigătului? N-ați rostit atunci, măcar în gând, acest Dac-aș fi fost Dumnezeu?…Tainic, nu v-ați spus că dacă ați fi fost Dumnezeu n-ați fi permis să prindă viață suferința care a ros în carnea sufletului dumneavoastră și în sufletul celui care vă era lipit cu inima de întreaga dumneavoastră ființă?”

Citate din roman. (Din discursul interior al preotului Petre Farina)

„Dumnezeu a creat o lume perfectă, știu asta. Dar cred că orice creație, fie ea și perfectă, ar trebui să aibă un certificat de garanție.”

„Sunt o catastrofă morală, desigur, de vreme ce, uneori, asediat de toate cruzimile Lumii, îndrăznesc să‑I spun, privind îngenuncheat și cu mare credință, chiar și Lui Dumnezeu, că dacă eu aș fi fost Dumnezeu… ”

„E de preferat să fii nebun având doar certitudini sau să fii nebun ca prizonier al îndoielii?”

„Când liberul arbitru ajunge să ofere permis de muncă Răului, mă tem că trebuie să Te rog să reglezi ceva în lucrarea Ta, Doamne…”

„Noi trăim suportând lumea, dar lumea trebuie reinventată, nu suportată!”

„Dar eu unde sunt în povestea asta numită viață, viața mea?… Doamne, sunt doar spectatorul, nu și actorul ei?… N‑am putea găsi o formulă magică în care să fiu actorul, nu spectatorul propriei mele vieți?”…

„Te rog să mă crezi, Doamne, că eu, nevrednicul de mine, dacă aș fi fost Dumnezeu, altfel aș fi zămislit lumea aceasta. Am tot citit Facerea, Doamne. Zămislind, în știutele zile, minunea aceasta pe care o numim Lume, Te-am auzit spunând, de mai multe ori, că toate cele create erau bune. Dar atunci când i-ai zămislit pe Adam și Eva, doar i-ai binecuvântat, n-ai mai spus că este bine. Și nici după aceea. Ai avut vreo îndoială, Doamne?” (p. 58);

„Alteori încerc să înțeleg dacă nu cumva iadul omului contemporan nu s-a mutat – deghizat în înstrăinare, angoasă, nevroză, absurd, suferință – în interiorul propriului suflet și al propriei minți” (p. 61);

„Eu cred că nu există călătorie mai tulburătoare decât cea pe care, în marea noastră singurătate, o facem către sufletul nostru” (p. 62);

„Am sufletul tulburat de suferința oamenilor de peste tot. Dac-aș fi fost Dumnezeu – iartă-mă iar, Doamne, pentru că tot repet! – puțin altfel aș fi zămislit lumea. Pe unde merg, văd doar suferință și cadavre ale pârjolului suferinței. Sărbătorile bucuriei sunt aproape accidentale și umbrite de dictatura suferinței. Când liberul arbitru ajunge să ofere permis de muncă Răului, mă tem că trebuie să Te rog să reglezi ceva în lucrarea ta” (p. 63);

„Atunci când mă gândesc la evadare, modelul Matrioșka îmi dă târcoale. Caut cu lumânarea ultima variantă rusească, a douăzeci și patra, unde nu m-ar mai putea găsi nimeni, probabil jinduiesc la ceva și mai mult: la o variantă de «celulă» pe care gardienii să scrie «Uitatul»” (p. 252);

„Observi că și atunci, chiar și atunci când suntem asediați de mari disperări, punem alarma ceasului, ca să ne trezească în dimineața următoarei zile? Asta înseamnă că speranța trăiește în noi” (p. 308).

Pe Farina îl țin pe jarul marilor neliniști și întrebări care vin către el încă din copilărie. („Culae mă întreba câteodată: «Spune‑mi, frate al meu de cruce, dacă ai fi fost Dumnezeu, te‑ar fi lăsat inima să nu‑mi dai niște ochi buni?») Fără a fi un eretic, protagonistul aspiră și la un divorț funciar raportat la „Inchiziția din noi”…



PUBLICITATE