19 aprilie 2024
ActualitateDe Ziua României!

De Ziua României!

Zi mohorâtă, dar înflăcărată în suflet pentru români. 1 Decembrie este ziua noastră, a tuturor, zi în care ne amintim de înaintași și de realizările lor. Și așa cum ne este obiceiul, în zi de sărbătoare națională, eroii neamului nu au fost uitați. Chiar dacă sunt restricții din cauza pandemiei, la Cimitirul Eroilor din str. Constanței, oficialitățile locale au organizat o acțiune de depunere de coroane de flori.

Activitatea a avut un caracter mai restrâns, iar câteva zeci de băcăuani au ținut să fie aproape și au urmărit ceremoniile de la distanță. Probabil că acum, mai mult ca niciodată, băcăuanii și-au demonstrat dragostea de țară și recunoștința față de înaintași, mulți depunând flori și candele la crucile eroilor necunoscuți.

Au participat la eveniment reprezentanții filialelor locale a partidelor politice, reprezentanții unităților militare și asociațiilor de veterani, consileri locali și județeni, primarul Lucian Stanciu Viziteu, prefectul Sorin Ailenei și un grup de copii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”. Ceremonia a început cu prezentarea onorului militarilor Garnizoanei Bacău prefectului Sorin Ailenei și intonarea imnului de stat de către Muzica Militară a Garnizoanei Bacău. A urmat oficierea slujbelor religioase și depunerea de coroane de flori. Primii care au depus coroane de flori au fost primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, însoțit de cei doi viceprimari. A urmat coroana din partea Consilului Județean care a fost depusă de vicepreședintele Constantin Scripăț. Prefectul Sorin Ailenei a depus coroana din partea Prefecturii, iar un grup format din comandanții unităților militare, dar și a altor structuri din M.A.I. au depus o coroană comună. Și reprezentanții unor asociații de veterani au urmat aceeași procedură, aceștia fiind urmați de reprezentanții filialelor locale ale partidelor politice, după care ceremonia a luat sfârșit. (Florin Ștefănescu)



1 Decembrie – Sărbătoarea „Marii Uniri”

Ziua Națională a României a fost sărbătorită, de-a lungul unui secol și jumătate, în mai multe date calendaristice. Pe 10 Mai, în perioada 1866 -1947. Adică de la depunerea jurământului, în fața Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, pe 10 mai 1886, a prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ca rege al României, până la abdicarea regelui Mihai, pe 30 decembrie 1947. Între 1948-1989, pe 23 August, Ziua Insurecției Armatei. Din 1990 și până în prezent, pe 1 Decembrie. În anul 2015, Camera Deputaților a decis ca data de 10 Mai să fie sărbătoare națională, fiind ziua care amintește de trei momente istorice: începutul domniei lui Caro I, Independența de stat și încoronarea primului rege al țării.

Doctrină și manipulare

Costică Muraru este de profesie inginer. Pensionar acum, trei sferturi de veac ca vârstă. De la 31 de ani a fost în conducerea multor întreprinderi din Bacău. A început în 1975, la „23 August” ca inginer șef. A călătorit prin lume și a lăsat, în urma lui, amprenta lucrului bine făcut. Dacă ne referim, în Bacău, doar la ridicarea cupolei la Biserica Romano-Catolică „Sfinții Petru și Paul”.

Înainte de 89 nu se sărbătorea 1 Decembrie. Nici vorbă! Nu se vorbea datorită călușului pus de sistem. Eu nu-l simpatizam, până după Revoluție, pe Regele Mihai. Din contra. Auzisem că făcea în pat, era bâlbâit, și a fugit din țară cu nu mai știu câte vagoane cu aur. M-a impresionat extraordinar însă aportul Reginei Maria. Ce politică a făcut o nepoată a Reginei Victoria, în Occident, pentru România! Am fost la Balcic prin ’83.  Știți ce era acolo? Se duceau muncitorii fruntași în producție. Fostul palat, reședință de vară a reginei, fusese preluat de sindicate! Istoria locului era denigrată. Mai ales că trecuse la bulgari. Am fost îndoctrinați. Dacă ești inteligent, trebuie să recunoști când ai fost cretin. Dar nu aveam acces la informații. În cărțile de istorie se scria altceva. Și am acasă o bibliotecă cu peste 1000 de volume. Numai că am început cu marii clasici și literatura rusă. Balzac, Proust și Dostoievski rămân, pentru mine, cei mai mari scriitori ai lumii. Îmi pare rău că am aflat adevărul despre Marea Unire și Regele Mihai, mult mai târziu. Poate că tinerii de astăzi, care au la dispoziție toate informațiile, vor înțelege mai ușor semnificația acestei zile și sacrificiile care s-au făcut. Eu cred că Dumnezeu îi iubește pe Români.

Ne-am redescoperit eroii

Mai timid prin anii ’90, când nu l-am lăsat pe rege să intre în țară, și mai abrupt apoi, când s-a înțeles că Ziua României este un prilej foarte bun de a face campanie electorală. Mulți politicieni au devenit dintr-o dată și foarte credincioși, făcând cruci cu nemiluita, pentru camerele de luat vederi, când depuneau coroane.

Dacă „Cimitirul Eroilor” de pe Str. Constanței era sub lacăt, înecat în bălării, și mausoleul cât pe ce să se dărâme, administrația locală și Asociația Națională Cultul Eroilor au luat măsuri. Din 1994 a început o acțiune amplă, de repunere în valoare a lăcașului, unde erau mormintele de odihnă veșnică, a eroilor căzuți pentru patrie. În 2011 încă mai erau cruci vandalizate. Însă cea mai grandioasă manifestare, de 1 Decembrie, a fost organizată în 2014, în centrul orașului. Atunci au defilat toate forțele care țin de apărarea țării, asigurarea ordinii și liniștii publice și protejarea cetățeanului. Probabil pentru prima și ultima dată. De la taburile și tunurile armatei, la jandarmi, forțe speciale, pompieri, SMURD și salvare, până la ATV-uri și mașini de poliție. Anul acesta totul a fost tratat la modul auster. (Ioan Bîșcă)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri