Toma Constantin, primarul orașului Dărmănești, a semnat încă două contracte pentru investițiile în infrastructură care pot fi realizate cu fonduri nerambursabile.
„Vom moderniza străzile Livezi și Lapoș, circa 4,5 km, care vor fi finanțate prin PNDL 2. Valoare contractului pe care l-am semnat săptămâna trecută, la București, depășește 5,4 milioane de lei”, declară primarul. Tot atunci, a semnat la notariat contractul prin care orașul Dărmănești a devenit proprietar al terenului pe care va fi construită șoseaua de centură.
„De acun ne apucăm să lucrăm la studiul de fezabilitate și la proiect deoarece vrem să accesăm fonduri pe POR. Sperăm ca în cel mult doi ani să înceapă execuția viitoarei șosele de centură a orașului”, arată Toma Constantin.
Primăria a mai achiziționat Baza sportivă a Rafinăriei, care are 33.000 mp, precum și clădirile anexe, care ocupă circa 900 mp. Din bugetul local vor fi făcute „investiții minimale” pentru ca baza să poată fi folosită de echipa UZU Dărmănești.
Primăria vrea să depună pe POR un proiect integrat și să obțină fondurile necesare modernizării a două obiective: Baza sportivă și clădirea fostei Case de Cultură, care a fost, de asemenea, achiziționată din resurse locale. Proiectul integrat va cuprinde și lucrările de reabilitare a străzilor de acces spre cele două obiective.
„Când am preluat mandatul, 90 la sută din bugetul local era folosit pentru funcționare. Acum, 45 la sută din buget este dirijat spre Secțiunea de Dezvoltare și doar 55 la sută spre funcționare”, a explicat Toma Constantin.















