De câteva zile, se duc discuții aprige cu privire la înfierea unei fetițe și modul în care a fost luată din casa asistenților maternali pentru a fi dată familiei de adopție. Subiectul comportă două abordări. Prima, din perspectiva legii, care trebuie aplicată fără a se călca în picioare spiritul ei. Legea Adopției nu a fost gândită pentru adulți, ci pentru copil, pentru binele și siguranța acestuia. S-a spus că procedura e greoaie, că durează prea mult și că unii adoptatori se lasă lehamite. Așa și trebuie. E vorba despre un copil, nu despre un obiect pe care poți să-l strici și să-l repari ori să-l înlocuiești.
E evident că pregătirea adopției și intrarea copilului în noua familiei nu s-au realizat cu succes. „Potrivirea” nu a avut loc de vreme ce fetița, indiferent de cauze, a refuzat să plece de acasă. Despre „încredințarea în vederea adopției”, perioadă în care copilul și viitorii părinți locuiesc împreună, se cunosc și se apropie, n-am auzit să fi avut loc. Vinovați că Sorina a fost dusă cu forța în mașina adoptatorilor, deși era îngrozită și se zbătea, sunt toți adulții prezenți. Cei care se luptă pentru posesia copilului, dar mai ales reprezentanții instituțiilor publice, care au dovedit o crasă incompetență. Acum să vorbim despre iubire, căci dacă dragoste nu e, nimic nu e. Toți asistenții maternali se atașează de copiii pe care îi cresc. La rândul lor, copiii le spun „mamă” și „tată” celor care îi alină, îi învață să meargă, le spun povești, îi ajută la lecții…
După ce împlinesc 18 ani și pleacă la facultate, tinerii revin ACASĂ în fiecare vacanță și rămân membri ai familiei toată viața. Inițial, legea interzicea asistenților maternali să-i înfieze pe copiii îngrijiți. Tocmai pentru că s-a constatat ce atașament puternic se dezvoltă între aceștia, legea a fost schimbată. După ce au înfiat-o pe Andreea, asistenților maternali li s-a spus că nu au venituri destul de mari pentru adopția unui al doilea copil, însă nu trebuie să-și facă griji căci pe Sorina nu o va lua nimeni. Fals. Să punem față în față iubirea dintre copil și asistenții maternali care l-au crescut și relația copilului cu înfietorii pe care i-a văzut de câteva ori. Iubirea și încrederea construită în opt ani și o iubire promisă, probabilă. La asta ar fi trebuit să se gândească managerul de caz.
