Pe un post de televiziune s-a deschis „sezonul nunților” și e inflație de filme cu îndrăgostiți, logodnici, miri, mirese, domnișoare și cavaleri de onoare, cu aventuri, peripeții, despărțiri, împăcări și o tonă de dulcegării, de te paște diabetul dacă te uiți prea mult la astfel de producții.  Reclama la filmele de acest gen suna așa: „Duminică te îndrăgostești de nunți!” Ei, aș, eu, chiar duminica trecută am avut chef să revăd un film, pentru că mi-au plăcut mult actorii din el, despre povestea unei căsnicii terminată cu un divorț. Unul însă mai puțin obișnuit. Așadar, în „Marriage Story”, el și ea, deși se iubesc, ajung să se despartă, și multe scene dintre ei au un fel de insuportabilă tandrețe, de aburoasă melancolie. Amândoi sunt oameni de artă, el e regizor, iar ea este actriță, interpreții fiind Scarlett Johansson, de o mare naturalețe, jucând cu cele mai fine nuanțe, cu priviri și tăceri expresive, și Adam Driver, interiorizat, subtil, sensibil. La un moment dat, după ce vedem instantanee frumoase, senine, pline de duioșie cu ei doi și cu micuțul lor băiat, totul virează în altă direcție, instalându-se criza, ruptura. Pentru că ea nu se mai simte vie, „alive” cu el, nu mai este fericită și nici profesional treburile nu o mai mulțumeau. În timp ce l-a sprijinit mereu pe el, cariera lui înflorind, ea s-a pierdut pe sine, simțindu-se tot mai „mică”. Și a mai fost vorba și despre o infidelitate din partea lui, așa că ea se hotărăște să se elibereze, să termine cu o căsnicie care nu-i mai oferea ceea ce-și dorise. Începe un alt proiect profesional și se regăsește pe sine, are din nou poftă de viață. Cei doi au o singură scenă de mare furie, de dezlănțuire, când își aruncă în față adevăruri dure, insatisfacții, răutăți, câteva chestii chiar vulgare, dar e o scenă cam teatrală, exterioară, fiindcă ei nu se urăsc, de fapt. Vorbesc foarte frumos unul despre celălalt, își recunosc calitățile, deși el e mai egoist, mai narcisist, dar, se vede limpede, între ei doi încă există afecțiune. Doar că ruptura care s-a produs nu mai poate fi reparată în niciun fel. Dragostea rămâne cel mai fragil sentiment și, uneori, ea nu este de ajuns pentru a menține o căsnicie în viață. Mai cu seamă când este vorba despre doi artiști, oameni cu personalități puternice, creativi, competitivi. De aceea filmul e trist, dar într-o măsură suportabilă, pentru că, la urma urmei, după lupta dintre soți, purtată prin intermediul a doi avocați celebri, cinici, experți în cazuri de divorț, lucrurile se liniștesc și nimic nu mai este luat într-o notă tragică. Cei doi se acomodează cu noua situație, se comportă civilizat și rămân parteneri în creșterea copilului, părinți responsabili și afectuoși. În fond, când există la mijloc copii, rămân mereu multe fire nevăzute care îi leagă pe foștii soți. Dacă ei sunt niște ființe raționale, de dragul copiilor vor continua să fie o altfel de familie, atipică, și nu din acelea  despre care vorbește Tolstoi  în „Sonata Kreutzer”, împărțindu-le tranșant în fericite și nefericite. În fond, fericirea e ceva strict personal și absolut subiectiv. Fiecare o imaginează, o dorește și o construiește în felul său, nu sunt rețete universale. Cel mai important este să te simți viu lângă cel pe care-l iubești, „Being alive”, cum spune cântecul din film. Să simți că ai alături un partener care te înțelege, te sprijină, te încurajează și îți este mereu alături, fără gelozii, fără să te sufoce și să vrea să-ți strivească personalitatea.



PUBLICITATE