sâmbătă, 13 decembrie 2025

Badminton

CS Știința, un an perfect

Gruparea coordonată de Bogdan Milon venie după un 2022 în care a câștigat, în premieră, toate competițiile naționale la nivel de Seniori

Secția de badminton a CS Știința Bacău își face planurile pentru 2023. Și bilanțul pe 2022. „Suntem campionii României și vrem să menținem ștacheta la același nivel. De aici plecăm, de la aceleași obiective pe care le-am atins anul trecut. Este dificil, dar, de 22 de ani încoace, niciodată nu ne-a fost ușor”, a subliniat antrenorul și, totodată, coordonatorul secției de badminton a CS Știința, Bogdan Milon. Badmintoniștii băcăuani vin după un 2022 perfect. „Cel mai bun an în rezultate din istoria de 22 de ani a secției”, a punctat Milon.

Într-adevăr, anul trecut, Știința a câștigat toate competițiile pe echipe. Începând cu prima ediție a Cupei României la Seniori, continuând cu Campionatul Național pe Echipe de Seniori și încheiind cu Campionatul Național pe Echipe la Tineret.



„Este o serie pe care nu am mai reușit-o vreodată. Și nu s-ar putea spune că nu am fost obișnuiți cu victoriile. Dimpotrivă: din 1999 am reușit 20 de titluri consecutive de campioni naționali pe echipe la seniori, asta până când a venit pandemia și a întrerupt toate competițiile. Iată însă, că o dată cu reintrarea în normalitate a cotidianului, am revenit și noi, secția de badminton, la normalitate, cucerind titlul cu numărul 21”, a precizat Bogdan Milon, care a primit un important suport tehnic, din postura de antrenor secund și jucător, din partea soției sale, multipla campioană Alexandra Milon.

Lotul Științei a cunoscut o serie de transferuri după pandemie (Mihnea Crăciun, Albert Constantinof, Luiza Milu de la CSU Galați), dar și de come-backuri: Vlada Ginga și Paola Ginga, de la Chilinău. În fine, în baza colaborării cu CSȘ Bacău, la Știința figurează, cu dublă legitimare, juniorii Andrei Ivan, David Sînculeț și Tiana Ichim. În acest context, efectivul cu care CS Știința Bacău s-a impus în competițiile de Seniori a fost compus din Robert Ciobotaru, Daniel Cojocaru, Mihnea Crăciun, Albert Constantinof, Alexandra Milon, Luiza Milu și Tiana Ichim, în timp ce titlul de la Tineret a fost posibil grație lotului format din: Mihnea Crăciun, Albert Constantinof, Andrei Ivan, Vlada Ginga, Luiza Milu și Paola Ginga.

Pe lângă succesele repurtate în competițiile naționale pe echipe, în contul badmintoniștilor băcuani au intrat și o mulțime de medalii la Cupa României și la Campionatele Individuale de Seniori și Tineret. În fine, în 2022, Știința a avut și un participant la Campionatele Europene de Juniori Under 15 în persoana lui David Sînculeț.

„Reușitele de anul trecut, dar și tradiția sezoanelor precedente ne obligă să continuăm pe aceeași linie în privința rezultatelor. „Sperăm să avem, totodată, liniștea financiară de anul trecut: e o condiție obligatorie pentru performanță”, a concluzionat coordonatorul Bogdan Milon.



spot_img