Cum în ultima vreme am văzut mai mult teatru social, documentar, activist, educațional etc., am avut o plăcută surpriză când am aflat de alegerea repertorială a Teatrului „Bacovia”, o piesă din 1922 a fraților Čapec, o fabulă scrisă cu fantezie, cu vervă, dar și cu profunzime ideatică –„Insecte” („Scene din viața insectelor”, în original). Și mai mare mi-a fost bucuria, când, sâmbătă, ducându-mă la avanpremieră, am descoperit un spectacol lucrat cu profesionalism, cu idee, cu viziune regizorală, adică teatru de artă, cum se numește cu o expresie generică.
Deși acum genurile sunt fluide, amestecate, hibridate, nemaiexistând granițe între ele, iar teatrul este oricum o artă socială, de fapt, sincretică, de echipă, democratică. Dar, să nu ne încurcăm prea mult în termeni și să revenim la chestiune.
Cert este că spectacolul cu „Insecte” nu este unul comod, făcut pentru gustul comun, pentru o mică evadare din cenușiul cotidian, pentru relaxare, divertisment. Dimpotrivă, pentru că tânărul regizor Mădălin Hâncu este un spirit reflexiv, un tip de creator care refuză ce este facil, interesat fiind de sensurile profunde, grave ale existenței, de interogații esențiale. De aceea a și ales acest text al fraților Čapek, pe care l-a adaptat pentru scenă, bizuindu-se pe dramaturgia lui Alexandru Ivănoiu (care a lucrat bine, împrospătând și traducerea), o alegorie pe teme general umane, de filosofie existențială, socială, morală. O piesă care, având aceste calități, nu se perimează, doar că, într-un spectacol, decupajul regizoral primează, iar unele lungimi ale textului pot fi eliminate în favoarea unei concentrări a acțiunii.
Aceste lungimi sunt evidente și în montarea băcăuană a „Insectelor”, în unele momente. Dar, în întregul ei, este o creație atent elaborată, transpusă scenic de o echipă devotată, cu actori angajați total în rolurile lor deloc ușoare. Care au presupus chiar un mare efort, mișcarea scenică, un atu forte al spectacolului, datorată coregrafului George Alexandru Pleșca, fiind una complexă.
În rolul Vagabondului, un ciudat rezoneur, evoluează Eliza Noemi Judeu, o prezență interesantă, mai cu seamă în primele ei apariții, când trezește curiozitate, reținând atenția spectatorilor. Personajul ei, trasat în câteva linii sigure, este Omul, care se cufundă într-un vis (transformat în coșmar, în secvențele finale), descinzând în bizara lume a insectelor, foarte asemănătoare cu a omului, cu aceleași trăiri, sentimente, păcate, iubiri, trădări, ipocrizie, lăcomie, poftă de înavuțire, ticăloșie, manipulare, crimă, instincte războinice.
Actorii sunt cu toții admirabili, întruchipând fluturi, greieri, un scorpion, un parazit, o nimfă, furnici. Și-au construit minuțios aparițiile și joacă vivace, cu aplomb: Bianca Babașa, Minodora Broscoi – fetele, pe patine cu role sau cu ghete kangoo jump, au o mobilitate extremă și o remarcabilă plasticitate corporală – la înălțime fiind și băieții, Vlad Nicolici, Tudor Hurmuz, Dumitru Rusu, Ștefan Huluba, cu toții expresivi și expansivi, credibili în ipostazele lor insectiforme, ajutați și de niște costume caracterizatoare, inspirate, foarte reușite, creația lui Răzvan Bordoș.
Și sound design-ul lui Adrian Piciorea, cu note înalte, repetitive, stranii, și light design-ul lui Costi Baciu sunt elemente bine integrate în ansamblul unui spectacol bine gândit și condus de regizorul Mădălin Hâncu, un tânăr artist cu personalitate, cu program estetic.
Chiar dacă ușor inegal pe alocuri și cu un final mai puțin reușit, „Insecte” este un spectacol de o actualitate îngrijorătoare, care poate fi citit ca o satiră antimilitaristă (există în piesă un Președinte, din Furnicaria, autoproclamat „suveranul universului”, ce amenință cu apăsarea unui buton care activează „mașinăria de război”), dar și ca o meditație pe tema crizelor umanității, a vieții și a morții.
