Data de 16 septembrie este considerata de mai toti economistii drept ziua in care a fost admisa oficial marea criza mondiala din perioada contemporana.
E drept, dupa trei-patru ani de la profetia lui Nouriel Roubini, economistul care a estimat cu acuratete magnitudinea crizei financiare globale.
Sifonati am iesit mai mult noi, românii, daca ma uit, fara incrâncenare, la ce se intâmpla prin curtile altora.
Bunaoara, nu-i vad nicicum pe polonezi vaitându-se ca nu mai pot, tara lor fiind, dupa unii, singurul stat european mai aproape de noi care ar fi evitat elegant recesiunea care a cuprins Europa de la Vest la Est.
De altfel, la momentul de vârf al crizei actuale, se vorbea tot mai intens despre faptul ca Guvernul de la Varsovia nu a fost nevoit sa adopte masuri speciale anticriza. Nu mai zic de Germania, tara de la care toata lumea a avut cele mai mari asteptari si care, cu admiratie o spun, a reusit sa mentina la un nivel acceptabil intreaga economie europeana.
La noi, insa, a fost cu totul altfel. Aproape toti am resimtit socul din perioada când bancile, panicate, au refuzat sa mai imprumute firmele care aveau nevoie de finantare si populatia, obisnuita sa ia credite cu buletinul.
A urmat criza politica concomitent cu cea economica din vremea guvernarii Boc, despre care românul, mai ales cel bugetar, impreuna cu familiile lor, sunt sigur ca nu doreste sa-si mai aminteasca nicicum, bugetelor lor fiind cele mai greu incercate.
Altfel, autostrazile au fost la fel de costisitoare si mai greu de finalizat ca si pâna atunci, firmele au tras mai abitir ca niciodata obloanele, atragând dupa sine o rata a somajului ingrijorator de mare, basca si agricultura care n-a fost ajutata nici de Dumnezeu cu o ploaie cât sa mai reduca din pierderi.
Oficial, de vreun an si ceva, se tot spune ca am cam iesit din perioada crâncena, multumita, cred, celor 40 de miliarde de euro imprumutate de statul român. S-ar putea sa fie adevarat, oamenii iesind mai des prin concedii, continuând timid sa-si termine casele incepute pe când treaba era buna, sa se casatoareasca, sa mai faca si copii.
Au renuntat chiar si la covrigi si au inceput sa incinga mai des gratarele. As vrea sa cred ca, din toata aceasta poveste, am iesit cumva mai intelepti, mai puternici, schimbati in bine, pe principiul “ce nu te doboara, te face mai puternic”, asa cum se spune despre cei care supravietuiesc unor astfel de crize, mai pregatiti pentru viitoarele incercari de asemenea anvergura, stiut fiind faptul ca, in toata istoria moderna a umanitatii, crizele au avut un puternic caracter ciclic si, prin urmare, fenomenul ar putea reveni oricând.
