Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău a publicat datele privind evoluția afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă înregistrate în perioada 22–28 decembrie 2025, iar situația arată o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor, specifică sezonului rece.
Potrivit DSP Bacău, în intervalul menționat au fost raportate 1.347 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 59 de pacienți au avut nevoie de internare. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, dar și în categoria 15–49 de ani.
În aceeași perioadă, la nivel județean au fost confirmate 232 de cazuri de pneumonii și bronhopneumonii, 60 dintre pacienți fiind internați în unități medicale. Cele mai afectate au fost persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Autoritățile sanitare precizează că nu s-au înregistrat decese asociate acestor afecțiuni.
În ceea ce privește gripa, DSP Bacău anunță că, doar în săptămâna analizată, au apărut 371 de cazuri noi, numărul total al îmbolnăvirilor cu gripă tip B ajungând la 679. Cele mai multe cazuri sunt înregistrate la copiii și adolescenții cu vârste între 5 și 14 ani, urmați de adulții din categoria 15–49 de ani.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică mai arată că, de la începutul campaniei de vaccinare antigripală, 1 septembrie 2025, și până în prezent, 35.825 de băcăuani s-au vaccinat împotriva gripei.
Autoritățile sanitare recomandă populației să respecte măsurile de prevenție, să evite aglomerațiile, să se prezinte la medic la apariția simptomelor respiratorii și să apeleze la vaccinarea antigripală, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile.
DSP Bacău monitorizează în continuare situația epidemiologică și anunță că va reveni cu informații actualizate, în funcție de evoluția cazurilor la nivel județean.















