Duminica am tras o fuga pe la Insula. Era trecut de unsprezece. Intreb portarul care lopata de zor zapada daca a vazut vreun pescar. “Au trecut doi acum zece minute.” Hai ca am noroc. Stiu locurile unde merg. Am aflat ca sâmbata, pe gerul ala, au iesit multi.
La Balta Albastra s-a prins stiuca mica (mârlita), la Racaciuni, crap, iar la Itesti si aici, biban. Ii intrezaresc prin stuf in dreptul gratarelor de la “Marinarul”. Se aude zgomotul sec al ghetii cioplite. Ma vad când incerc sa le fac o fotografie de la distanta. Le fac cu mâna in semn de salut. Imi raspund la fel. Continui sa merg spre partea de sud a insulei sa arunc o privire. Pustiu. Ma intorc si cobor malul spre ei.
Dialogul se leaga repede. Pescarii au un limbaj al lor si o frecventa a lungimii de unda specifica breslei, prin care comunica usor intre ei. I-am oprit din treaba. Prilej sa ciocneasca un pahar cu vin ca sa alunge gerul.
Gheata e subtire, transparenta, acoperita cu zapada de-o palma. Cum e mai rau. Prima copca e la zece pasi de mal… de proba. Mai urmeaza câteva sapate din patru in cinci pasi, inaintând spre mijlocul apei. Le e teama sa mearga mai mult. “E pericol din cauza zapezii. Tine cald. De asta-i subtire. Daca eram pe-un iaz nu era nicio problema. Aici apa se misca si se depune in straturi. Mai dau astia drumul la baraj si numa’ ce vezi ca se onduleaza si pârâie”. Am aflat mai târziu ca-l cheama Titi Sandovici.
Gluga groasa ii acopera pe jumatate chipul. Nu-i dadeam patruzeci si cinci de ani. El s-a pozitionat la copca cea mai avansata, fiind mai usurel. Foloseste un simplu bat de care este legata la mijloc struna. Dau la stiuca, asa ca plutele sunt maricele. In cârlig… chitic viu. Si-a facut rezerva de pestisori pescuind in ultima luna, când iarna mirosea a toamna. Tine momeala in beci intr-un vas mare cu apa, ingropat in pamânt. Partenerul, Angel Stefanescu, zis si Gelu Chelu, e mai in vârsta cu doisprezece ani si… mai plinut. A cumparat chiticii cu cincizeci de bani bucata de la alt Gelu, Cociorva. Foloseste o lanseta obisnuita de trei metri. “E mai bine asa, sa stai mai la distanta. Daca intra o stiuca si te agiti… nu mai iese ea, intri tu in apa. Am patit-o!”
Vinovat e curentul
A trecut o ora. Sunt minus opt grade. Vântul bate din Sud-Vest adunand zapada in copca. Se topeste si face imediat pojghita.
Cei doi sunt vecini pe Milcov. Fac echipa de câtiva ani buni. Cum prind un timp liber, profita. Cunosc toate cotloanele Bârnatului si Trebesului. Merg de-a lungul Bistritei dar si pe Siret. Titi pescuieste de la 5 ani. A prins microbul de la prietenii din cartier. Nostalgie, amintiri. “Mergeam si noaptea. Prindeam la furculita, cu lampa de carbid. Erau de-a cleni pe Trebes! Luam un bat mai gros, il crestam, bagam coada la furculita si o legam bine cu sfoara sau cu sârma. Unul mergea inainte cu lumina.
Pestii ramâneau nemiscati. Din spate, pleosc ii intepam si-i aruncam pe mal. Ma certa mama ca nu mai avea tacâmuri sa puna la masa.” Gelu e din Orbeni. Pescuieste si el de mic. Siretul si baltile ramase dupa inundatii erau la o aruncatura… de lanseta.
“Faceam cârlige din bolduri sau din sârma subtire taiata cu cherpedinul,(clestele de cuie), stii ce-i ala. Pescuiam si cu vologul. Umpleam sacul numai cu din aia mici, cât palma. Faceam plute din cotor de sorg, luat de la matura. Struna era prinsa la ambele capete. Când tragea carasul se ridica Hopa Mitica. Da era peste… nu ca acum.” Ma bag si eu in seama. Monofilamentul si braconajul? “Braconajul, da. Si monofilamentul.
Totusi nu e asa de vatamator. Dureaza timp si se face cu fereala. Din plasa pestele mai scapa. Curentul face insa ravagii. Strica pestele” intervine Titi. Ma intrebam care curent. Cursul apei e acelasi. “Stiti cum procedeaza? De obicei, vin cu trei barci. Doua fac cerc si baga baietii electrozii in apa. Al treilea sta in mijloc cu minciogul. Impulsul electric ameteste pestii si-i ridica la suprafata cu burta in sus. Si mari, si puiet. Ala numa ii strânge si-ii arunca-n sac. E drept ca nu mor dar devin… impotenti.
Socul electric le afecteza functia de reproducere si nu mai depun icre sanatoase. Ce nu face omul pentru un ban? Dar se gândeste?!” Stefanescu mai sapa o copca in lateral. Sondeaza adâncimea cu o trestie. Are vreun metru douazeci. Muta lanseta acolo. Nu trage deloc. Mi-aduc aminte c-a zis ceva de-o baie si-l ispitesc.
Om la gheata
“Am patit-o la Adjud. Sunt niste balti bune acolo. Eram tot doi. Am ajuns si am sapat câteva copci de proba, ca aici, dar apa era mica. Am zis sa mergem mai la mijloc. Râdeam. Nici n-am auzit când a pârâit. Poc, s-a rupt gheata cu amândoi. Noroc ca n-am ajuns prea departe. Ne-ajungea apa pâna la piept. Cine sa ne ajute? Ne-am scos pe burta impingându-ne unul pe altul. Pâna la mal am pasit cu teama. Frig tot ca acum. Ne-am dezbracat repede. Inca nu dârdâiam. Hainele le-am stors tinând amândoi de câte un capat.
Cu ele ude pe noi am luat-o repejor la pas. Pâna la gara era o gramada de mers. Sloi eram. S-au intarit pantalonii de-am facut rosaturi intre picioare. Nu programaseram trenul sa vina atunci. Cu banii de bilete ne-am zis sa bem ceva rece si sa nu intram in sala de asteptare, direct la caldura. Eu ma gândeam la un vin crud si el vine cu doua beri… reci ca gheata de pe noi. Le-am baut incet. In tren era o caldura! Când a venit nasul a calcat intr-o baltoaca. Ni se muiasera nadragii. Si-a facut cruce si ne-a lasat in pace. Ajunsi in Bacau i-am spus amicului sa vina la mine sa se usuce. Stateam aproape de gara. N-a vrut. A luat un taxi si-a fugit acasa. Ma gândeam la ce-o sa trag. N-am avut nimic, nicio raceala.”
Pe nesimtite a mai trecut o ora. Suntem imbracati bine. Vântul s-a mai domolit. Un soare orbitor, evadat dintr-un nor, ne face sa clipim. Sclipeste zapada de zici ca ti-a intrat sticla pisata in ochi. Imi dau lacrimile. Pestele nu trage nici cu rugaminti. “Hai sa schimbam locul. Mergem spre partea barajului, dincolo de tobogan, dar nu unde-i stuf. Acolo are vreo doi metri.”
Se pregatesc sa-si strânga sculele. Rucsacul meu a ramas de la inceput in portbagaj asa ca sunt pe post de asistent. Daca ar fi prins ceva, incercam si eu. Gelu se intinde spre vârful lansetei, lasându-si greutatea pe un singur picior. Se aude-un plosc … si dispare din raza mea vizuala. Dreptul ii intrase pâna mai sus de genunchi in gheata, intr-un spagat cu un singur picior. Pâna sa-l ajut, sprijinit in mâini, se trage singur, cu efort, in pozitia bipeda. “Ai mai facut o copca?!” nu se poate opri Titi Sandovici sa suguiasca.
“Am spus eu, trestia la mal tine gheata subtire. O face sa respire, de aia-i periculoasa. Spuneau astia, anul trecut, c-o sa decolmateze Insula, o sa faca si-o sa dreaga. Creste stuful pentru ca are mâl unde sa se prinda radacinile si tot se inmulteste.” Gelu s-a descaltat de bocanc si il scurge de apa. Stoarce pantalonul si ciorapul. Trateaza totul in gluma. Dupa ce se incalta, când paseste, gheata imblanita pe dinauntru… sfârâie.
Apa iese bolborosind prin piele facând basici, de zici c-a pus-o de-un ceai. “Hai acasa ca nu-i de joaca” zice Titi. “Am rezistat eu atunci atâtea ore d-apai acum! Nu merg acuma acasa. Oprim la Cateaua Lesinata si ma mai usuc, dau eu de baut.” “Da, dar atunci aveai vreo trezeci de ani…” Nu vor sa-si sperie sotiile si sa le puna pe gânduri, altfel data viitoare vor avea nevoie de bilete de voie. Pescuitul la copca are si riscurile lui. Ma ofer sa-i duc cu masina. La frigul care se resimte datorita umezelii, nu-i de joaca cu degeraturile. Accepta. Distanta e mica pâna la parcare. Odata urcati nu pornesc caldura. Atmosfera degaja calorii. In fata localului, inainte de a ne desparti, facem schimb de numere de telefon. Sigur o sa tinem legatura. Important e sa ascunda de sotii… ziarul de astazi.
