Timpul şi spaţiul nu mi-a mai îngăduit să consemnez, aşa cum mi-aş fi dorit, noua apariţie editorială a scriitorului şi criticului literar Constantin Călin. M-am bucurat însă să semnalez un eveniment foarte important din activitatea de istoric şi critic literar a profesorului Constantin Călin, acordarea Premiului „Lucian Blaga” al Academiei Române, pentru volumul „Dosar Bacovia III. Triumful unui marginal”, hotărâre memorabilă a celui mai important for ştiinţific şi cultural al ţării, care încununează munca de peste 50 de ani a intelectualului băcăuan, pentru cunoaşterea şi valorificarea critică a creaţiei literare a celui mai important poet al României, după Eminescu.

După o documentare riguroasă şi redactare cu simţ critic nemilos, scriitorul Constantin Călin încredinţează tiparului volumul „CENTENARUL: Lecturi particulare”, Editura BABEL, 2019, apărut cu doar câteva zile înainte de marcarea a 101 ani de la Marea Unire de la 1918. De la început trebuie spus că nu este o carte omagială, un imn închinat soldaţilor, ofiţerilor, politicienilor care au fost implicaţi total sau episodic în războiul pentru reîntregirea ţării, ci o privire rece, critică, „de la firul ierbii”, asupra evenimentelor acelor ani crânceni şi tragici.

Autorul se debarasează de clişee, elimină legendele şi „sacrificiul suprem”, aducând în faţa cititorului nu numai „linia întâi”, ci, mai ales viaţa din spatele frontului, „unde – dintr-o mie de cauze – aproape totul era haotic şi impredictibil. Care erau frământările oamenilor – m-am întrebat -, cum reacţionau la mizerie şi suferinţă, ce sperau, ce-i înspăimânta, ce-i descuraja? Războiul a fost o verificare a naturii umane sub raportul rezistenţei fizice, dar mai ales al celei morale.

A scos la iveală atât calităţi şi tipuri demne de admiraţie cât şi năravuri şi tipuri odioase”, precizează în Prefaţă autorul. Mai trebuie adăugat încă un fir roşu al acestei cărţi, extras tot din „privirea critică” asupra altor şi altor evenimente din anii războiului, cât şi din „prezent”. „Când am început, mi-am exprimat, în cerc restrâns, teama că, dat fiind modul heirupist de a-l celebra, din «Anul Centenarului» se va ieşi cu puţine cunoştinţe veritabile ori cu o conduită ameliorată. […] Semnificaţiile sărbătorii au fost constant perturbate de intruziunile derizoriului. Primii care nu le-au asimilat au fost cei din «clasa politică». Au fredonat puţin, în fals, arii patriotice, apoi au revenit la disputele cu zoaie şi gunoaie. Sila faţă de unii dintre ei m-a determinat să-i privesc scrutător şi pe cei din trecut”, tranşează autorul conduita cărţii.

Constantin Călin comentează rar, izvorul informaţiilor sunt ziarele vremii, apoi „amintirile” unor combatanţi, însemnările de pe front, comunicatele oficiale, „armele” fiind comparaţiile, asocierile, trimiterile la documente, în esenţă, viaţa, viaţa din tranşee, din spitale, din familiile celor înrolaţi, de pe front, din spatele frontului, din centrele de comandă etc. Şi nimic nu-i înfrumuseţat, totu-i „alb-negru” veritabil.

Chiar dacă pare un abuz de trimiteri şi ghilimele, ele nu sunt decât suportul celor consemnate şi afirmate. Cartea nu este o sărbătoare a învingătorilor, este o frescă a unui război nemilos, dus în condiţii aproape inumane, care trebuie ştiute. Viaţa în tranşee nu are duminici şi sărbători, ea este permanent văzută prin cătarea puştii duşmanului, fie el de dincolo de parapeţi şi sârma ghimpată, fie din propria tabără.

Nimeni, după citirea cărţii, nu va aplauda, nu va striga lozinci, cu siguranţă va privi altfel patriotardele cuvântări dedicate Marelui Război de Întregire a Neamului.

Avem nevoie şi de aşa ceva, poate învăţăm să avem grijă, să nu se mai repete.



PUBLICITATE