duminică, 7 decembrie 2025

Clopoțelul anunță startul unui nou an școlar

Cu emoții, mai mari sau mai puțin puternice, elevii trec din nou pragul școlilor, la startul unui nou an școlar, plin sau mai puțin plin de provocări.

Dacă pentru cei mai mici, cei din „pregătitoare” se deschid noi orizonturi, pentru cei mai mari e prilej de reîntâlnire cu colegii dar și cu dascălii ce le vor călăuzi pașii în cunoaștere. Emoții la fel de puternice trăiesc și cei din anii terminali, de a VIII-a și a XII-a, pentru ei fiind un an decisiv ce va culmina cu examene. Dar, deocamdată să ne bucurăm de un nou început.

Cum începe noul an școlar

Și aici ne referim la cifre. Ei bine, pentru anul școlar 2025-2026, în județul Bacău avem un total de 178 de unități de învățământ, dintre care 88 (87 de stat și una privată) în mediul rural și 90 (67 de stat și 23 private) în mediul urban. În învățământul de stat, pentru noul an școlar sunt înscriși un număr de 78.848 de elevi, iar în învățământul privat vor urma cursurile un număr de 2.287 de elevi.

„Dragi elevi, stimați părinți și colegi,

Noul an școlar ne aduce în față provocarea de a fi mai buni, mai implicați, pe care o vom aborda, cu toții, atât cu emoțiile întâlnirii sau reîntâlnirii cu ceea ce reprezintă ambientul educațional, dar mai ales cu toți colegii și cu cadrele didactice, cât și prin conștiinciozitatea implicită a actului didactic.

Pe parcursul perioadelor de cursuri, dar și de vacanță veți simți și trăi, în mod cert, că sunteți prinși în contexte mereu incitante ale cunoașterii, ca o modalitate particularizată de a pătrunde noul, de a-l înțelege și a-l fructifica.

Cu toții – și adulți, și copii – ne dorim ca școala să ofere armonie emoțională și cognitivă, pentru că rolul definitoriu al educației este să formeze și să dezvolte abilități variate, care să conducă, treptat, spre împlinirea țelurilor personale.

Dragi elevi, ne dorim să fiți ocrotiți de gândul bun, de înțelegerea, înțelepciunea și răbdarea educatorilor voștri, în așa fel încât să construiți împreună contexte de învățare, școlare și extrașcolare, adaptate așteptărilor si reacțiilor voastre!
Succesul să fie pe măsura așteptărilor voastre!
Împliniri și bucurii în anul școlar 2025-2026!”

Prof. Ana Maria Egarmin, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău



spot_img