vineri, 19 decembrie 2025

Dans Sportiv

Ciocolata e mai dulce atunci când o împarți cu cei de lângă tine

Au început noul an în pași de dans. Așa cum l-au încheiat, de altfel, și pe cel care a trecut. Din 2021, membrii școlii băcăuane de dans „MoonLight Dance Studio” avansează în pas de dans și o fac nu doar la antrenamente și competiții, ci și cu ocazia diferitelor evenimente. Un eveniment important, unul cu adevărat de suflet a avut loc în decembrie sub forma unui spectacol caritabil și a avut ca țel să aducă bucurie și o rază de soare (ori de lună, pentru a nu ieși din context) copiilor instituționalizați în Centrul de Terapie și Recuperare „Ghiocelul”. Musicalul „Charlie și fabrica de ciocolată” a umplut sala teatrului „G. Bacovia” și la propriu (nu a rămas niciun loc liber) și la figurat, aplauzele răsplătind din plin momentele coregrafice derulate pe scenă, vreme de două ore, de cei 130 de dansatori ai „MoonLight Dance Studio” cu vârste curprinse între… 4 și 20 de ani.

„Fiind un spectacol de tip musical, toți dansatorii au trebuit să își știe fiecare intrare și costumație în parte, iar pentru primul lor spectacol de acest tip au depășit așteptările tuturor spectatorilor”, a declarat fondatoarea „MoonLight Dance Studio” și instructorul de dans Mara Giulia Gheorghiță, care a adăugat:

„Prin proiectul , ajuns la a doua ediție, spectacolula fost realizat cu scopul de a aduce bucurie copiilor din Centrul de Terapie și Recuperare Ghiocelul. Beneficiind și de sprijinul sponsorilor, am oferit în dar copiilor de la Ghiocelul jucării, dulciuri, haine, încălțăminte, dar și scaune cu rotile necesare deplasării”. Alături de Mateo Ipate, co-fondatorul școlii ce are sediul în strada Aviatorilor nr. 28, Mara Gheorghiță are planuri generoase și pentru 2023.

„Obiectivul de bază al MoonLight Dance Studio este să aducă sportivilor clubului, dar și publicului larg beneficiile dansului în viața de zi cu zi. Ne dorim ca toți sportivii noștri să dețină un bagaj de cunoștințe bine structurat din toate punctele de vedere, nu doar cel al dansului. Promovăm lucrul în echipă, mișcarea, performanța sportivă, dar și implicarea în activități de voluntariat”, au mărturisit cei doi studenți și coordonatori ai școlii de dans, Mara Gheorghiță și Mateo Ipate. Prin urmare, munca în fabrica de ciocolată continuă. Evident, în pași de dans.



spot_img