Într-una din serile trecute am dat peste un mic roman care mi-a plăcut mult cândva, Bătrânul care citea romane de dragoste de Luis Sepúlveda. Personajul, Antonio José Bolivar, care trăise o tragică poveste de iubire, avea un obicei ciudat pentru un simplu vânător, obișnuit cu un trai dur, legat de primele nevoi ale omului, de supraviețuire. Era un cititor înrăit de romane, pe care i le aducea o cunoștință, un dentist, acesta luându-le de la o femeie, Josefina, locatară a unui bordel. Și, primul lucru pe care-l făcea bătrânul, când primea cărțile, era să întrebe: „Sunt triste ?” „Să plângi cu sughiţuri, nu alta”, îi răspundea dentistul. „Cu oameni care se iubesc de-adevăratelea?”, își continua Antonio José, tirul întrebărilor. Și era asigurat că personajele se iubeau cum nimeni altcineva n-a mai iubit vreodată, și că au suferit mult, la limita suportabilului. Erau romane din calea-afară de triste, dar cu final fericit.

Fericirea are o mulțime de chipuri, nu e una și aceeași pentru toată lumea, și obsesia ei a fost dintotdeauna în mintea oamenilor. Marele filosof al antichității, Aristotel, a scris despre idealul fericirii în „Etica nicomahică”, numind și câteva dintre felurile în care ea poate fi obținută. Contemplația, sudiul, de exemplu, aduce plăcere, dar și trebuințele corpului, apoi practicarea virtuților care perfecționează viața. Treburile nu sunt deloc simple, dimpotrivă, sunt profunde, din citirea Eticii lui Aristotel desprinzându-se clar ideea că adevărata fericire este atinsă oamenii înțelepți care au o existență morală și sunt dedicați unor activități elevate spiritual. Frumos, dar astea sunt chestii atât de vechi, și atât de greu de practicat, încât nu știu pe cine mai interesează în zilele noastre grăbite și lipsite de ideal, când tot auzim că doar lucrurile simple ne pot aduce fericirea.

Dar aici intră în joc și un nivel satisfăcător al stării materiale, într-o lume civilizată, normală, pentru că nu cred că poți fi sărac și fericit, trăind în lipsuri. În fine, studii recente despre acest subiect, mereu actual și fierbinte, relevă importanța relațiilor dintre oameni, esențiale pentru ceea ce se numește, în genere, o viață împlinită. Care nu poate fi concepută în afara apropierii afective, manifestată prin prietenie și dragoste. Singurătatea este considerată un veritabil killer psihologic, aducând anxietate și depresie. Trebuie stat departe de ea, refuzată, alungată definitiv, investiția în relații afective fiind cea mai rentabilă, în plus, garantându-ne și sănătatea. Să mânânci echilibrat, și ăsta e un sfat bun, pe care-l auzim mereu, ca și recomandarea de a face sport, desigur. Golf, cum am auzit mai nou, asta ar aduce măcar o bucățică de fericire pentru o nație atât de încercată, cum este a noastră. E un sport mult mai elegant, desigur, decât cel de anduranță, cum e sărăcia, sport de nevoie, pe care-l facem pentru că nu avem încotro.

În fine, pentru că oamenii sunt foarte diferiți, fericirea are multe chipuri, unele ciudate, de-a dreptul masochiste. Cei care o trăiesc din plin sunt, fără nicio îndoială, cei cu sănătate de fier, ignoranții și indolenții, nesimțiții adică, specie care proliferează astăzi.



PUBLICITATE