vineri, 19 decembrie 2025

Cel mai mare proiect „Leonardo” obtinut de un colegiu bacauan: Profesori instruiti peste hotare

Doua echipe de cadre didactice de la Colegiul National Economic aIon Ghica” Bacau vor pleca la un curs de instruire in Polonia si Bulgaria. Ambele activitati fac parte dintr-un amplu proiect Leonardo da Vinci, cu finantare europeana. Peste cateva luni vor pleca intr-un stagiu de pregatire asemanator si 14 elevi din acelasi liceu. Colegiul Economic este singurul din judetul Bacau, si printre putinele colegii si la nivel national, care a reusit sa atraga un proiect atat de amplu, pe cele trei module.

Colegiul National Economic „Ion Ghica” din Bacau a reusit performanta de a atrage fonduri europene insemnate pentru a derula un amplu proiect Leonardo da Vinci, pe trei module. Sase dintre profesorii de specialitate ai liceului au plecat ieri, timp de 7 zile, in Polonia, la cursul „Sa fim competitivi in Europa”, ce a primit o finantare de 9.200 de euro. Tot in aceasta perioada, intre 23 si 30 noiembrie, inca patru cadre didactice vor participa la o instruire si un schimb de exeperienta in Bulgaria, unde s-a realizat un proiect amplu in parteneriat cu scoli de acelasi profil din Turcia, Bulgaria si Republica Cehia, finantat cu 20.000 de euro. Profesorii bacauani sunt coordonatorii acestei manifestari. Produsul final al proiectului din Buglaria va fi un „Ghid al tanarului antreprenor”, ce va putea fi folosit de catre elevi in pregatirea lor, iar cursul din Polonia se va finaliza si el cu un suport didactic intitulat „Analiza oportunitatilor de marketing”, care va fi implementat la nivel de clasa. Conducerea colegiului este si ea alaturi de echipa de profesori si considera ca prin aceste proiecte va creste calitatea actului de invatamant a intregii unitati scolare. „Tot acest proiect este o realizare pentru colegiul nostru pe linia integrarii educatiei la nivel european. Este si un mare castig pentru scoala pentru ca acest stagiu de formare profesionala este si o perfectionare a profesorilor, un schimb de bune practici, vor cunoaste o alta cultura. In plus, toate aceste noi achizitii se vor regasi la nivel de clasa, de elevi, ceea ce nu poate fi decat, din nou, un castig pentru procesul de instruire”, a declarat prof. Dana Enache, director Colegiu Economic „I. Ghica” Bacau. In primavara anului viitor, intre 15 si 28 martie, proiectul va continua cu un stagiu de pregatire pentru 14 elevi ai liceului alesi in functie de competentele lor lingvistice, de specialitate si scolare. Si pentru acest modul, Colegiul Economic bacauan a primit o finantare de 27.000 de euro, din fonduri europene.
Mihaela Ciuchi, profesor discipline economice:
„Aceste proiecte sunt pentru mine, personal, o modalitate de dezvoltare profesionala, o posibilitate de a realiza la clasa activitati inedite comparand ceea ce se intampla in cadrul firmelor de exercitiu din Romania cu ceea ce se va intampla in Polonia si Bulgaria. O activitate foarte utila.”
Mihaela Mate, profesor de matematica:
„Eu nu sunt profesor de specialitate economica, dar o sa ma ocup de partea financiara a acelor trei proiecte. Nu e greu, atat timp cat respecti regulile. In caz contrar se pot pierde banii de finantare.”
Marius Nechita, profesor de fizica:
[ad#stire] „Eu o sa ma ocup de partea de IT. O sa am grija si de elevi, pentru ca e prima data cand ei vor lucra in limba engleza, ceea ce va fi destul de dificil. Vor fi emotivi. Am vazut asta si cu ocazia altor proiecte derulate in tari straine.”
Cristina Stoica, profesor limba engleza:
„Sunt responsabil cu partea de comunicare. Proiectele sunt foarte importante pentru noi ca scoala, dar si pentru comunicarea nationala si internationala. Vom invata metode pe care le vom implementa fiecare la nivel de clasa.”
Roxana Neagu





spot_img