La acest moment, sinteza pagubelor produse în urma ploilor abundente care s-au înregistrat în județul Bacău în intervalul 18-21 iunie 2021, când au fost în vigoare mai multe avertizări meteorologice, se prezintă astfel:
– 24 de unități administrativ teritoriale au transmis până în prezent rapoartele operative
– au fost avariate 120 de case și anexe gospodărești, 220 de kilometri de drumuri (100,16 km drum comunal, 20,63 km de drum județean, 3,5 km de drum național și 106,55 km drum sătesc), 75 poduri și poduri, 393 de gospodării afectate, 225 de hectare de teren afectate, 112 fântâni afectate, 1.250 metri de rigole și 8 ulițe
– magistrala de transport de gaze afectată
Aceasta este o sinteză intermediară, de la o oră la alta adăugându-se noi rapoarte ale comitetelor locale.
Din păcate, în urma evenimentelor din acest week-end, și-au pierdut viața două persoane.
Prefectul județului Bacău, Leonard Bulai, s-a deplasat marți, 22 iunie 2021, în comuna Măgura pentru a vedea cu exactitate unde s-au produs pagube în urma ploilor abundente.
La acest moment, mai sunt câteva gospodării izolate, pentru care se caută soluții.
În același timp, din discuțiile cu primarul Iordache Costrăș a reieșit nevoia de a găsi, cât mai rapid, o soluție tehnică pentru ca podul executat pe drumul județean 119 B să nu mai fie, chiar el, un obstacol în cale apelor.















