Românul a fost mai întâi frate cu codrul. Care i-a dat căldură. Furci pentru casă și adunat fân. Lemn pentru ciubere și linguri. Doagele au apărut mai târziu, când dulceața strugurilor trebuia cumva păstrată. Să nu uităm că vița de vie este de fapt o liană, care poate atinge o lungime de 35 m. Specia sălbatică s-a dezvoltat în zona mediteraniană, crescând în păduri umede și pe malurile apelor curgătoare.

Folosirea strugurilor datează din neolitic, fapt demonstrat de descoperirea unui depozit improvizat de vin, vechi de 7000 de ani, pe teritoriul actual al Georgiei. La început au fost strugurii, recoltați ca aliment, dar și pentru proprietățile lor medicinale.

Vracii tradiționali au descoperit că seva viței de vie este bună pentru tratarea bolilor de piele și ochi. Strugurii necopți, pentru tratarea durerilor de gât, iar stafidele, împotriva constipației și pentru potolirea setei. Frunzele, pentru oprirea sângerării și calmarea durerii provocată de hemoroizi. Să nu uităm nici rolul lor, la pregătirea sarmalelor. Cercetătorii moderni au constatat, că multe din proprietățile vindecătoare ale strugurilor provin de la sâmburi.

Vinul rămâne însă, produsul cel mai bine valorificat. De-a lungul veacurilor, Bacăul a fost un important loc de tranzit pentru neguțătorii acestei prețioase licori.

După naționalizare, principalele suprafețe viticole și-au pierdut proprietarii. Soiurile predominante erau cele hibride. Au luat ființă, în scurt timp, Cooperativele Agricole de producție și Întreprinderile Agricole de Stat.

În locul vechilor plantații s-au înființat podgorii noi, cu vii altoite și indigene, cum au fost cele de la Podu Turcului, Pâncești, Răcăciuni. O asociație economică intercooperatistă s-a înființat în 1977, la Sascut, într-un bazin cu veche tradiție în cultivarea viței de vie.

Dintr-o statistică publicată în 1980, aflăm că suprafața cultivată cu vii, pe întreg județul Bacău, ajunsese la 11,6 mii de hectare. CAP-urile dețineau 52% din suprafața cultivată, IAS-urile 3%, în gospodăriile populației regăsindu-se diferența de 45%, unde predominau viile hribide.

Producția totală a fost în acel an de 50.516 tone de struguri. Am dat aceste cifre, tocmai pentru a putea face, mai târziu, o comparație cu ceea ce mai există acum.

Începuturile la Vinalcool

Nu puteam porni în această călătorie în timp fără a avea drept ghizi oameni care și-au dedicat întreaga viață acestei ramuri a agriculturii, cultivarea viței de vie și procesarea strugurilor.

Cel care deschide poarta amintirilor este inginerul Jănică Axente. Anul trecut, pe 8 octombrie, a împlinit 73 de ani. Ne întâlnim la început de an, după mai multe discuții telefonice, pentru a stabili o strategie privind documentarea. Primul drum îl facem la Mărgineni, spre locul de unde a ieșit în urmă cu mulți ani, la pensie, ca director. La fostul Vinalcool, fondat în 1951, astăzi S.C. VINALCOOL S.A.

Tânărul inginer a venit în Bacău, imediat după terminarea facultății de Industrie Alimentară, de la Galați. „Era singura facultate de profil din țară, înființată în 1952, după ce s-a mutat de la București. Am avut profesori renumiți, niște somități.

Pe academicianul Moțoc, Dumnezeu să-l ierte, care a murit în avion, mergând la Moscova. Era în vârstă, avea probleme cu inima. Eu am intrat la facultate în 1962 și am terminat în 1967. Atunci se dădeau repartiții, în ordinea mediilor. Aveai de ales dintre trei locuri. Era o listă afișată. Nu era cu aranjamente.

Exista tabelul. Intrai la comisia de repartizare, și în funcție și de înclinații, și de zona mai apropiată de casă, aveai posibilitatea să alegi unde să lucrezi. Eu am avut variantele: ori la Bere – la Piatra Neamț, ori la Carne – la Constanța, ori la Vinacool – la Bacău.

Fiind din partea Galațiului, fiu de țăran, tata m-a sfătuit să vin la Bacău, pentru că aveam tren direct. Pe atunci era încă Regiune. Două săptămâni am lucrat la vinificație. Nu era inginerul șef Dumitru Erimicioiu, venise din Franța și era în concediu de odihnă. După aceea a fost numit director.

Atunci erau 2 ingineri șefi. El era pe probleme externe. Se dădea o foarte mare atenție exportului. M-a repartizat la Păunești, la vinificație. Păuneștiul ține acum de județul Vrancea”.

După ce s-a făcut împărțirea teritorială pe județe, în 1968, la Bacău s-a înființat Combinatul de Industrie Alimentară, în toamna anului 1969.

„Acesta coordona toate întreprinderile de industrie alimentară din județ. Carne, pâine, lapte… În primăvara anului 1971, s-a desființat. A funcționat vreun an și câteva luni, efectiv. Birourile erau la Fabrica de bere.”

Ing. Janica Axente

Atunci a fost și perioada de schimbare a politicilor de conducere. În locul celor numiți de partid, cel puțin în funcțiile tehnice, au venit specialiști și tineri foarte bine pregătiți.

De-a lungul anilor activitatea a devenit din ce în ce mai intensă. Existau în județ 12 centre de colectare a strugurilor, de la CAP-uri. „Sunt multe de povestit, dar mai avem timp. M-am căsătorit aici, și așa am devenit… băcăuan”.

Budana veche a rămas și astăzi la intrare, ca punct de reper. Fostul director îmi indică unde să opresc. Lângă noile birouri, construite aproape Atelierul Mecanic. Privește în jur cu nostalgie. „Acolo era Distileria, unde-i cisterna aceea de inox, dincolo Rachiurile, aici sunt Vinurile! Jos e pivnița, unde s-a păstrat colecția de vinuri.” Suntem așteptați de Directorul General Dan Mandrea (au cam aceeași vârstă) și de acționarul majoritar, Lucian Manuel Ciubotaru.

Va urma!

Alte articole