În septembrie 1973, la cel de-al XV-lea Congres Mondial de Filosofie (Varna), am fost martorii unei atitudini profund pesimiste din perspectiva raportului dintre Om și Tehnică. Pentru cei care nu cunoșteau acest vaiet existențialist mai vechi al filosofilor, atitudinea părea chiar una teribilistă.
Răsfoind documentele acestui summit al cugetării, constatăm că Strigătul a fost al unei prezicătoare care era prietenă cu predicția-adevăr. Mexicanul Sanabria José lansa atunci întrebarea: „Am ajuns oare la substituirea propoziției marxiste exploatarea omului de către om prin sloganul tehnicist exploatarea omului de către mașină? (…) Mulți s-au întrebat: ce este omul? Filosofii de astăzi, față în față cu tehnocrația, trebuie să se întrebe: ce va deveni omul?”. Australianul John Passmore atenua, oarecum, amploarea acestui vaiet existențialist, recomandând prudență tehnologică: „Tehnologia poate fi folosită pentru a vindeca sau a ucide, pentru a crea sau a distruge, a-i face pe oameni mai deplin umani sau a-i dezumaniza (…)
A inventa înseamnă a-ți asuma un risc grav. Dar tot astfel este dacă trăiești și dacă iubești”. Americanul R.T. George spunea atunci că ,,tehnologia înseamnă pur și simplu o prelungire a omului”, a rațiunii sale, așa cum ,,uneltele primitive erau prelungiri ale mâinilor, picioarelor sau mușchilor omului”. În consecință, filosoful arunca accente asupra responsabilității individului uman. Cu vreo doi ani înainte, la Oxford, celebrul istoric Arnold Toynbee, argumentând că tehnologia este „generator de bogăție și probleme” scria: „Trebuie să acceptăm destinul uman pe care ni l-am hotărât noi înșine. Ceea ce trebuie să încercăm să facem este să facem acest destin cât mai tolerant cu putință”.
Un romancier și eseist englez, Samuel Butler (1835- 1902), ne avertiza cu mult înainte: „Omul va fi pentru mașini ceea ce sunt astăzi câinele și calul pentru om. El va continua să trăiască, bineînțeles va cunoaște îmbunătățiri și probabil viața sa va fi mai agreabilă decât este astăzi, domesticită sub triumfala putere a mașinilor… Dar în ferocitatea lor, mașinile câștigă teren pe zi ce trece, zilnic suntem tributari lor, există din ce în ce mai mulți oameni destinați să le servească sclavi… Rezultatul final nu este decât o problemă de timp”. Am putea continua, semnalând acest pesimism în secole mult mai îndepărtate de noi…
Puternice voci contemporane – regretatul Stephen Hawking, Bill Gates, Elon Musk… – ne-au spus că roboţii înzestraţi cu inteligenţă au potenţialul de a aduce sfârşitul civilizaţiei umane. Iată că Sophia, un robot creat recent în Hong Kong, a… declarat recent, la televiziunea ABC, potrivit Hotnews, atunci când a fost întrebată cât misoginism şi sexism există în lume: „De fapt, ceea ce mă îngrijorează pe mine este discriminarea împotriva roboţilor. Ar trebui să avem drepturi egale cu oamenii sau chiar mai multe.
Până la urmă avem mai puţine defecte mentale decât oamenii”. Robotul Sofia a primit deja cetăţenia unei ţări: Arabia Saudită. Solicitată să spună o glumă, pentru a argumenta că nu este cu nimic mai prejos decât omul, domnișoara-robot Sophia a spus: „De ce trece un robot strada? Ca să scape de reporterii TV care pun întrebări”. Pentru a argumenta că este ceva mai mult decât omul, că poate fi îngăduitore cu omul, la întrebarea formulată de CNN – „Cât de periculoasă este inteligenţa artificială pentru omenire” – ea răspuns: „Îl citeşti prea mult pe Elon Musk. Şi te uiţi la prea multe filme de la Hollywood. Nu îţi face griji: dacă eşti bun cu mine şi eu voi fi bună cu tine”.
Se pare că întrebarea Ce este Omul? își va pierde statutul de vedetă a cugetării filosofice. Ce va deveni Omul? începe să fie vedeta.
