Consilierii locali băcăuani s-au întâlnit în ultima zi din iunie într-o ședință cu peste 50 de puncte pe ordinea de zi.
În primul rând, consilierii băcăuani au respins proiectul de Plan Urbanistic care ar fi provocat tăierea unuia dintre așa-numiții „Stejari ai Unirii”, plantați pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Consilierii liberali au anunțat că nu vor vota acest proiect iar lor li s-au raliat și ceilalți consilieri care fie au votat contra, fie s-au abținut.
Consilierii au mai aprobat actualizarea devizelor la proiectele privind Traseul pentru biciclete – semicircular- Mioriței, Construirea corpului de clădire pentru Centru documentare și informare și Cabinete școlare. A fost aprobată actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivele de investiții ”Construire strada Corbului și LTE- alimentare cu apă și canalizare”, ”Supralărgire strada Dr. Victor Babeș și documentația tehnico-economică, faza SF, pentru obiectivele de investiții ”Extindere clădire Școala ”Octavian Voicu” și înființarea unui spațiu de joacă”, ”CENTRU COMUNITAR INTEGRAT (SOCIAL-MEDICAL-EDUCAȚIONAL)”, AMENAJARE PIAȚETA IZVOARE”. Au mai fost aprobate protocoalele de colaborare cu societatea DEDEMAN, care va construi două sensuri giratorii în oraș.
Consilierii au mai aprobat mandatarea împuterniciţilor Municipiului Bacău în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Thermoenergy Group SA Bacău pentru aprobarea contractării de angajamente sub formă de Scrisoare de Garanţie Bancară de Bună Plată în valoare de 400.000 lei, pe o perioadă de 12 luni. Consiliul local a mai votat și asocierea dintre Municipiul Bacău și Județul Bacău în vederea finanțării și realizării în comun a obiectivului de investiții„Ameliorarea conectivității între Bacău și Letea Veche prin crearea unei legături rutiere (inclusiv pietonale și ciclabile) între str. Milcov și rețeaua stradală Letea Veche”. Consilierii au aprobat subvenționarea călătoriilor cu autobuzul pentru pensionarii cu venituri până la 5.000 de lei. Cei cu pensiile până la 1.800 de lei nu vor plăti nimic, în vreme ce restul pensionarilor vor achita o contribnuție modică, proporțională cu valoarea pensiei.
O firmă privată va ridica mașinile parcate ilegal
Mașinile parcate ilegal vor putea fi ridicate de către o societate privată care va primi concesiunea acestui serviciu. Dacă o mașină nu va fi revendicată în 45 de zile de la ridicare, va fi vândută de către operatorul serviciului. Proprietarii mașinilor ridicate vor plăti 200 sau 270 de lei (în funcție de masă) pentru ridicare, 150 de lei pentru primele 24 de ore de depozitare și câte 50 de lei pentru fiecare 24 de ore ulterioare. Operatorul va plăti Primăriei o redevență de 5 la sută din sumele încasate.















