Etapa a doua a play-off-ului Ligii 4 a netezit drumul celor de la AS Negri către titlul de campioană județeană. Învingătoare cu 6-3 în deplasare, în derby-ul cu CS Bârsănești, AS Negri este lideră detașată, cu șase puncte avans față de învinsa sa de duminică și, în egală măsură, de AFC Bubu, care a pierdut cu 1-0 în fața...
Jocul disputat de echipa lui Cristi Popovici în deplasare la Petroșani a fost unul cât se poate de viu prin prisma evoluției scorului.
Aerostar a deblocat tabela în minutul 16 prin reușita lui Valentin Buhăcianu iar Energeticianul a egalat în minutul 27 prin Vlad Rusu, cel care le-a dus...
Reunit vineri, 24 august, Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal (FRF), condus de Răzvan Burleanu-președinte FRF, Gino Iorgulescu-primvicepreședinte FRF și Octavian Goga-vicepreședinte FRF, a decis, cu unanimitate de voturi, să ia act de cererea de retragere a echipei ACS Gauss Bacău din campionatul Ligii 3. Gauss a...
Ce-a de-a VI-a ediție a turneului internațional de handbal pentru juniori Cupa FunSport, organizat de ACS Transilvania Brașov și Federația Română de Handbal, s-a disputat timp de patru zile (20-24 august) în mai multe săli de sport din orașul de sub Tâmpa. Considerat cel mai mare turneu de pregătire...
Etapa a IV-a din liga secundă programează în acest weekend mai multe meciuri interesante, între care și întâlnirea dintre Energeticianul Petroșani și Aerostar Bacău. Cele două nou promovate se vor duela în acest meci de pe poziții diferite. Dacă echipa gazdă, pregătită de fostul internațional Cristi Dulca, a acumulat...
Tir cu arcul/Campionatul Național FIELD
Ediția 2018 a Campionatului Național FIELD la tir cu arcul s-a desfășurat la Târgu Mureș, competiția fiind organizată la diviziile Olipmic/Recurve, Compound, BareBow, Bow Hunting unlimited, atât la categoria seniori, cât și juniori.
Sportivii băcăuani legitimați la CSM Bacău și pregătiți de antrenoarea Geanina...
La Brașov este în plină desfășurare Cupa Fun Sports la handbal, un turneu de pregătire adresat junioarelor. Pe lângă echipele campioane de anul trecut CSM București, ACS Transilvania Brașov și Corona Brașov participă și selecționatele Israelului și Serbiei. Județul Bacău este reprezentată de HC Buhuși, clubul susținut de Primăria...
Desfășurat la Complexul Sportiv Național Bascov, Finala Campionatului Național de Tineret U23 la haltere, a reunit la start 115 de sportivi, masculin și feminin.
Coordonate de antrenorul George Călin, sportivele CSM Bacău au înregistrat rezultate foarte bune în cadrul competiției, câștigând 10 medalii, 6 de aur și 4 de...
Turneul de tradiție Cupa DJTS-SCM Bacău se dispută în weekendul 25-26 august la terenurile de tenis din Baza Sportivă SCM. Sâmbătă sunt programate meciurile pentru categoriile 10, 12, 14 și 16 ani, atât pentru băieți, cât și pentru fete, iar duminică se vor juca partidele din cadrul turneului Tenis...
Sănătatea e pe primul loc pentru fiecare dintre noi, iar pentru ea am face orice. Numai că am face orice doar atunci când simțim că apar anumite probleme. Când e vorba de făcut ceva pentru sănătate, un lucru foarte simplu este să faci mișcare. „Pentru sănătatea dvs. faceți mișcare...
La sfârșitul săptămânii trecute, la Sala „Orizont”, s-a disputat a II-a ediție a Cupei CSŞ Bacău la handbal feminin Junioare II, o competiție organizată de Clubul Sportiv Școlar Bacău. La startul acestei ediții s-au aliniat șase echipe, turneul fiind tranșat de HC Buhuși care a realizat trei victorii din...
În perioada 17-19 august s-a disputat la Târgu Mureș ediția 2018 a Campionatului Național FIELD la tir cu arcul, pentru diviziile Olipmic/Recurve, Compound, BareBow, Bow Hunting unlimited, la categoriile Seniori și Juniori 1, masculin și feminin.
CS „SAGA” Bacău a participat cu trei sportivi pregătiți de profesorii Marius Vlad...
La sfârșitul săptămânii, Sala Sporturilor din Bacău a găzduit cea de-a XIII-a ediție a Cupei Municipiului Bacău la handbal masculin, competiție ce a reunit la start cinci echipe. Bacăul a fost reprezentată de nou promovata în Liga Zimbrilor CSM, dar și de „satelitul” acesteia, CSM II, echipă proaspăt înscrisă...
Astăzi, de la ora 13.00, pe stadionul Aerostar s-a disputat meciul dintre echipa gazdă, Aerostar Bacău, și Chindia Târgoviște, joc din cadrul etapei a III-a din liga secundă.
Din păcate, și de această dată echipa băcăuană a trebuit să se recunoască înfrântă, în urma unui meci care, cu puțin...
Debut cu dreptul pentru handbaliștii băcăuani la a XIII-a ediție a Cupei Municipiului Bacău, eveniment găzduit de Sala Sporturilor. În primul meci al turneului, CSM Bacău a trecut de CSU Suceava cu scorul de 22–19, după ce la pauză echipa oaspete conducea cu 11–10.
Cei mai buni marcatori ai echipei...