Înotătorul Pamfil Radu-Andrei, în vârstă de 16 ani, originar din Bacău și stabilit în prezent la Dublin, a obținut medalia de bronz în proba de 100 de metri fluture la Campionatul Național de Înot pentru Seniori, Tineret și Juniori I și II – ediția 2026.
Sportivul, care are dublă cetățenie, româno-irlandeză, este fiul băcăuanilor Irinel și Gabi Pamfil. Deși locuiește...
Duminica trecută, clubul Hobby a organizat un convcurs de șah destinat copiilor amatori, dar și celor legitimați. Ajunsă la ediția a treia, Cupa „Hobby Club” a reunit 44 de concurenți din Bacău și Piatra Neamț cu vârste de până la 14 ani, care au fost împărțiți în trei serii....
Constanța a fost, recent, polul de interes al kickboxing-ului intern, odată cu găzduirea Cupei României de K1 (luptă în ring) și Campionatele Naționale de Kick Light și Ligt Contact pe tatami. Dacă orașul de pe Litoral a fost principalul centru de atracție, în schimb Bacăul a devenit, la finalul...
Continuă seria calificărilor înregistrate de echipele de handbal feminin ale Clubului Sportiv Școlar Bacău. După ce junioarele 3 s-au clasat pe locul patru în ierarhia Campionatului Național, iar junioarele 2 au terminat sezonul pe poziția a cincea, o altă formație le calcă pe urme. Este vorba de handbalistele junioare...
Argint pentru Federica Apostol (CSM Bacău) la înălțime, Ioana Sabina Știrbu (CSM Onești) la lungime, Ștefania Zediu (CSȘ Bacău) cu ștafeta feminină 4x400m și Beniamin Duicu (CSM Onești) cu ștafeta masculină 4x100m și bronz pentru Alexia Dospin (CSM Bacău) în proba de triplusalt.
Șase reprezentanți, cinci medalii: patru de argint...
La finalul acestei săptămâni începe Divizia B la șah. Conform modificărilor competiționale decise de Federația Română de Șah, din 2021, Divizia B masculină se va derula pe serii geografice, sistem turneu Berger, acasă- deplasare, de pe până la 12 echipe, astfel încât distanța între grupările participante să fie cât...
Etapa s-a încheiat, comentariile continuă. Așa suna una dintre rubricile săptămânale ale „Sportului Popular” de odinioară. Preluăm ideea și o actualizăm, culegând impresiile lăsate de cea de-a doua ediție a Turului Colinelor la ciclism, competiție încheiată duminică, 13 iulie, cu victoria la sprint a lui Denis Piciu în fața...
Anul trecut a fost un soare torid și vânt din față. Acum a fost ploaie și vânt din spate. Indiferent de condițiile meteo, Turul Colinelor își păstrează însă farmecul. Și rămâne o atracție pentru iubitorii de ciclism. La cea de-a doua ediție, derulată weekend-ul trecut, competiția organizată de ACS...
Dumninică s-a încheiat Campionatul Național rezervat junioarelor 2 la handbal feminin. Bacăul a avut două reprezentante la turneul final desfășurat la Satu Mare: CSȘ și CSM. După ce s-a clasat a patra la turneul final al junioarelor 3 de la Reșița, gruparea antrenată de Marius Căpușă și Georgiana Vântu...
Cu o întârziere de o oră, din cauza ploii, la ora 11.00 s-a dat startul în a doua zi a Turului Colinelor la ciclism.
Etapa de astăzi este consacrată probei de fond, pe un traseu de 120 km între Bacău și Mânăstirea Răchitoasa.
Finișul de la Mânăstirea Răchitoasa (unde va...
Start în cea de-a doua ediție a Turului Colinelor la ciclism, competiție din calendarul RoadGrandTour. Și în acest an, evenimentul organizat de Rally Spirit în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău a propus două zile de desfășurare. În prima, cea de sâmbătă, 12 iunie, participanții au avut de parcurs proba...
Cea de-a doua ediție a competiției organizate de ACS Rally Spirit sub egida FR Ciclism în parteneriat cu RoadGrandTour și Consiliul Județean Bacău va reuni în acest weekend peste 200 de concurenți. Sâmbătă, 12 iunie, de la ora 15.00, este programată cursa Criterium, în centrul Bacăului, pentru ca duminică,...
Vineri, 11 iunie se dă startul celei de-a 16-a ediții a Campionatului European de fotbal. Deși amânat cu un an din cauza pandemiei, turneul final și-a păstrat denumirea de Euro 2020 și vine cu mai multe premiere. Cea mai importantă este faptul că propune 12 orașe gazdă din 12...
În perioada 03 – 08 iunie 2021, Lotul Național al României la disciplina sportivă Hand to Hand Fighting, în cadrul căreia au fost selecționați și personal si elevi ai Școlii Naționale Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, au reprezentat România la Campionatul Mondial de Hand to Hand...
Georgiana Antuca la lupte libere, Denis Mihai și Vasile Cojoc la greco-romane s-au remarcat în calitate de vice-campioni la competiția bucureșteană, asigurându-și astfel prezența la CE de la Dortmund
La începutul acestei luni, Bucureștiul a găzduit, sub egida și în organizarea Federației Române de Lupte, o nouă ediție a puternicului...