Cea de-a doua ediție a competiției organizate de ACS Rally Spirit sub egida FR Ciclism în parteneriat cu RoadGrandTour și Consiliul Județean Bacău va reuni în acest weekend peste 200 de concurenți. Sâmbătă, 12 iunie, de la ora 15.00, este programată cursa Criterium, în centrul Bacăului, pentru ca duminică, 13 iunie, la ora 11.00 să se dea startul probei de fond, pe traseul Bacău- Mânăstirea Răchitoasa
Bacăul îi dă pedale. Și o face cu prilejul Turului Colinelor. Ajunsă la cea de-a doua ediție, competiția ciclistică de șosea organizată de ACS Rally Spirit sub egida Federației Române de Ciclism în parteneriat cu RoadGrandTour și Consiliul Județean Bacău se va desfășura la finalul acestei săptămâni. În prima zi, cea de sâmbătă, 12 iunie, va avea loc proba Criterium, rezervată sportivilor elite, sportivilor amatori, categoriei feminine și juniorilor. Startul se va da la ora 15.00, din fața Palatului Administrativ, concurenții urmând să parcurgă traseul de 3 km amenajat în centrul Bacăului. În funcție de participanții înscriși pe categorii de vârstă și clase, se vor organiza mai multe curse, proba Criterium fiind una cu adițiune de puncte.
„Inițial, ne gândisem la patru curse, dar, având în vedere că numărul fetelor este unul destul de redus, am putea cumula cursa lor cu a juniorilor”, a declarat președintele ACS Rally Spirit, Adrian Răspopa, care se bucură de faptul că numărul total al participanților îl va depăși pe cel din ediția anterioară: „Joi dimineața aveam 200 de înscrieri și lista era în continuare deschisă. Probabil că vom depși 250 de participanți, lucru care atestă feedback-ul pozitiv creat de prima ediție. Foarte important este faptul că avem înscriși un număr mare de profesioniști”. Festivitatea de premiere a primei zile va avea loc în jurul orei 19.00, pe scena amenajată în fața palatului Administrativ. Ziua de duminică este rezervată probei de fond. Startul festiv se va da la ora 10.00, în Piața Tricolorului, cel tehnic fiind prrevăzut la ieșirea din oraș. Cursa de duminică propune un traseu de 120 km: Bacău- Buhoci- Parincea- Găiceana- Dealu Morii- Vultureni- Oncești- Izvorul Berheciului- Colonești- Răchitoasa, finișul și festivitatea de premiere urmând să aibă loc la Mânăstirea Răchitoasa, la orele 13.00. Timpul de control, adică timpul maxim la care poate sosi ultimul concurent a fost fixat pentru ora 15.30.
„Pe lângă promovarea acestui frumos sport, Turul Colinelor își propune promovarea județului Bacău, atât pe partea de Est, cât și de Nord, dar și a investițiilor în infrastructură”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, care a ținut să remarce, la rândul său, priza la public pe care o are etapa băcăuană a RoadGrandTour: „Numărul în creștere al participanților confirmă că Turul Colinelor se bucură de aprecieri atât din punct de vedere al organizării propriu-zise, cât și al traseului ales”. Printre cei care vor lupta pentru o prezență pe podium se află și campionul local Bogdan Duca: „Fiind vorba, practic, de o cursă de casă, vreau să fac o figură cât mai frumoasă., Totodată, sunt convins că circuitul din centrul Bacăului va oferi un spectacol interesant pentru public”. Pe final, să menționăm că desfășurarea Turului Colinelor va impune o serie de restricții de circulație pe o parte din străzile din centrul orașului.