Actualitate

Umbrărescu pregătește autorizația pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii A8. Lucrările pe tronsonul Ditrău – Grințieș ar putea începe la sfârșitul anului

Asocierea condusă de UMB urmează să predea, la jumătatea lunii iulie, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire aferent lotului Ditrău – Grințieș al Autostrăzii Unirii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu. Cu o lungime de 38 de kilometri, tronsonul este considerat cel mai lung lot de autostradă...

Băcăuanii care au cucerit Triglavul. O fetiță de 12 ani și o premieră pentru Târgu Ocna, pe acoperișul Sloveniei

La ora cinci dimineața, când cea mai mare parte a Alpilor Iulieni încă dormea...

Lansare de carte la Hub Cultural Romano Art Cafe – Bacău

Sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 12:00, iubitorii de literatură sunt invitați la...

Unde sunt surprizele Evaluării Naționale din Bacău? Nu doar colegiile de elită au atras atenția

Primele poziții ale clasamentului Evaluării Naționale 2026, înainte de contestații, sunt ocupate, așa cum...

Două persoane au fost rănite într-un accident între două autoturisme, pe o stradă din Bacău

Două persoane au fost rănite, vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs pe...

Abateri de la legislatia muncii la multe primarii

Legislatia muncii si, mai ales, abaterile de la aceasta in cadrul primariilor din judet au constituit subiectul principal al intâlnirii de ieri dintre Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau si reprezentantii administratiilor publice locale, actiune desfasurata in sala de conferinte a Centrului de Afaceri si Expozitii "Mircea Cancicov". Lansata...

„Este o altă lume, dar, dacă am vrea, am putea fi la fel…”

Oana Andrei, profesor la Colegiul „Ion Borcea” Buhuşi, a participat recent, în Franţa, la Vichy, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, la o activitate de formare continuă cu finanţare europeană prin programul Long Life Programme ( Programul Învăţare pe...

Celebrul Stephen Hawking, curtat de eutanasie

Într-unul dintre cele mai utilizate dicţionare englezeşti, Shorter Oxford English Dictionary, definiţiile care apar pentru termenul de eutanasie par să fie insuficiente pentru explicarea cazurilor reale. Cele trei definiţii vizează: o moarte uşoară şi liniştită; mijloacele de a obţine o moarte uşoară şi liniştită şi acţiunea de...

Bricolaje / Cum ne vine lectura în ajutor

Din tot ce am citit săptămâna trecută, un amplu articol dintr-o revistă de mare succes la publicul larg, "Formula As", m-a bucurat enorm, mi-a mers la inimă. Era vorba acolo despre ultimele cercetări legate de lectură. Ei bine, cei mai mulţi oameni de ştiinţă care s-au aplecat asupra fenomenului,...

Minorii de la Centrul de Reeducare, rasplatiti cu o tabara

Zece minori, internati in Centrul de Reeducare Tg. Ocna, au fost recompensati, pentru rezultatele bune la invatatura si comportamentul adecvat in spatele gratiilor, cu o tabara in Munţii Apuseni, în Staţiunea Albac, din judeţul Alba. „Aceasta acţiune face parte din cadrul proiectului Sarmisegetuza 2012 – Expediţie în Carpaţi,...

Credința vindecătoare

Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne relatează minunea săvârșită de catre Domnul Iisus în cetatea Capernaumului, prin care redă sănatatea la doi orbi și un mut.Se împlinește profeția Vechiului Testament :”Va deschide ochii celor orbi și va scoate din temniță pe cei robiți”(Isaia 48,7).Tot în Capernaum Domnul este ...

Îndemn la veghere

Toţi suntem chemaţi la credinţă, în aşteptarea patriei cereşti. Aceasta este ideea care pătrunde liturgia duminicii a XIX-a de peste an. Cei care cred în Cristos alcătuiesc o comunitate mică, însă acestei comunităţi îi aparţine viitorul, împărăţia cerească şi comuniunea cu Dumnezeu. Pentru acest scop trebuie să fim liberi pentru...

Limba ce-o vorbim şi-o scriem / „Am să-ţi spun ceva cuvinte…“

Este versul al treilea dintr-o poezie de nouă strofe scrisă de preotul Ilarion Argatu (1913-1999), cunoscut ca vrednic duhovnic şi priceput exorcist, dar mai puţin ca autor de lirică religioasă. Trei centri de interes ni se înfăţişează din enunţul citat: valoarea incertă a primului verb (este o formă în...

S-au inmultit piratii din taximetrie

Intr-o singura zi, politistii de la Biroul Rutier Bacau au depistat doi indivizi care efectuau ilegal transport de persoane in regim de taxi. Pe strada Alecu Russo, a fost prins Petru Z. (42 ani) care facea taximetrie fara autorizatie. Si pe strada Stefan cel Mare, tot fara autorizatie, facea...

Un barbat s-a inecat la Insula de Agrement

Un barbat de circa 40 de ani s-a inecat in aceasta seara la Insula de Agrement din Bacau. Barbatul a cazut in apa imbracat. El a fost vazut de un martor, care a sunat la 112. Pompierii au venit si l-au cautat minute in sir fara sa-l gaseasca. In cele...

Un nou punct de prim-ajutor în Parcul Cancicov

Crucea Roşie Bacău a instalat joi, 8 august, un nou punct de prim-ajutor şi informare în Parcul Cancicov. Voluntarii Crucii Roșii Bacău au venit astfel în sprijinul băcăuanilor prin măsurarea tensiunii arteriale și determinarea glicemiei. Totodată, având în vedere zilele călduroase cu care ne confruntăm, cei prezenți au primit...

Galerie foto: Sport Club Bacau – Aerostar: 3-0

Meciul s-a disputat, ieri, 7 august, pe stadionul municipal din Bacau.

S-a prelungit programul la „Pasapoarte”

Incepând cu data de 08.08.2013, datorită numărului crescut al solicitărilor de paşapoarte, programul de lucru cu publicul in cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple se prelungește. Astfel, în perioada 08 august -31 august 2013, cetățenii se pot adresa Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa...

Bacau: Doua accidente, azi-noapte pe podul de la Narcisa

Intr-unul din evenimentele rutiere a fost implicat un motociclist care a ajuns in stare grava la spital. S-a petrecut in jurul orei 2.00 si, potrivit politistilor de la Rutiera, un barbat, in vârsta de 45 de ani, din judetul Neamt, care se deplasa catre Bucuresti, a patruns pe contrasens...