Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

FOTO: Miting Aerian in Bacau

Sambata, 14 iunie, Baza Aeriana 95 Bacau a organizat un miting aerian in onoarea capitanului Alexandru Serbanescu, aviator cazut la datorie acum 70 de ani, in luptele cu aviatia americana.

Ziua Transportatorului Public Urban, sarbatorita cu mici si bere

Vineri, 13 iunie, toti salariatii firmei Transport Public din Bacau s-au aflat in sarbatoare. Astfel, aproape 130 de angajati ai firmei bacauane,cu exceptia celor aflati in concediu, au aniversat Ziua Lucratorilor din Transportul Public Urban din România. Cu aceasta ocazie, salariatii fimei bacauane au beneficiat de o binemeritata iesire...

Contracte de 120 de milioane de lei pentru retele de apa-canal

Consiliul Judetean (CJ) Bacau a semnat, vineri, contractele pentru doua mari investitii in retele de apa sI canalizare, prilej cu care a organizat doua conferinte de presa. Prima a a avut loc la Darmanesti, unde a fost semnat contractul pentru proiectul “Extindere infrastructura retea distributie apa in Buhusi si...

La volan cu permisul suspendat

La data de 12.06.2014, un echipaj de poliție rutieră din Onești aflat în serviciul de patrulare si control al traficului rutier pe DN 11, în localitatea Sănduleni, a identificat un tânăr de 28 de ani, din Bacău, care conducea o autoutilitară , în timp ce avea dreptul de...

Prins în flagrant în timp ce părăsea locuință în care pătrunsese pentru a sustrage bunuri

La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii din comuna Filipești aflați în serviciul de patrulare pe raza de competență au prins în flagrant un bărbat de 39 de ani, care încerca să părăsească locuința unui cetățean din comună. Din verificări polițiștii au stabilit că bărbatul în...

CRE

O denumire prescurtata, cu putere destul de rezonanta in rândul pescarilor si mai ales al braconierilor. La „Centrul Regional de Ecologie” am intâlnit un grup de tineri care s-au prezentat simplu: „Suntem voluntari ecologisti, respectam natura, o protejam, si va invitam sa faceti acelas lucru”. Un indemn adresat celor...

Unde evadam in week-end

Vineri: Formatia Relevance va propune sa petreceti o seara româneasca la „Police Pub”. Portile se deschid de la ora 23.00, iar intrarea este libera. Dj Johnny, recunoscut pentru activitatea sa de la Fratelli, va mixa pentru toti bacauanii de la pupitrul clubului „Marinarul”. „Club LM” le pregateste, de la ora 22.00, un...

Discriminarea bântuie si printre mâncatorii de lebede

Mai intâi, vienezii au aruncat acuzatia: românii, saracii si lihnitii Europei, au inceput sa le manânce lebedele de prin lacurile din parcuri. Apoi au iesit la rampa si britanicii, dupa ce o lebada a fost ucisa la Lincoln, pe malul lacului Bradford. Daily Mail a avansat ideea ...

Bricolaje / Danuta Walesa, o femeie care nu regretă nimic

Am deseori o senzaţie de sufocare, şi nu e din cauza căldurii, când văd atâta răutate, prostie şi vulgaritate împinse la extrem. Când văd "credincioşi" asaltând lăcaşele de cult, călcându-se în picioare, năvălind la pomeni. De parcă ar veni sfârşitul lumii peste o hoardă de sălbatici. Uneori mi-e...

Studentii Universitatii „George Bacovia” au participat la lucrarile proiectului Value Driven Management Training – 3, in Belgia

Cinci studenti ai Universitatii „George Bacovia” Bacau, impreuna cu trei cadre didactice, au participat la Universitatea Artesis Plantijn University of Applied Sciences Anvers din Belgia la lucrarile proiectului Value Driven Management Training (Managementul bazat pe valorile companiei) VADRIMAT 3 (13 - EIP - RO BACAU 02). Proiectul,...

„Cupa prieteniei” la Asau

Scoala Gimnaziala Asau a organizat, zilele trecute, competitia sportiva de lupte libere „Cupa prieteniei” care a ajuns la a IV-a editie. Ideea unui astfel de concurs i-a apartinut antrenorului Valentin Dobrea de la CSS Onesti si, la fel ca si in anii trecuti, a reunit sportivi de vârsta scolara...

Despre Eminescu, la Bahna

Este o localitate/comună din judeţul Neamţ (între Buhuşi şi Roman), atestată sub acest nume la 1772, în Ocolul Bistriţei. Din 1925 s-a numit Vasile G. Morţun, până în 1948. Descendent al unei vechi familii boiereşti din Bucovina, cu întinse proprietăţi pe raza comunei Bahna, V. G. Morţun (1860, Roman...

Bani nerambursabili pentru afaceristii debutanti de orice vârsta

Bacauanii aflati la orice vârsta si care nu au mai avut pâna acum o afacere proprie vor primi bani de la stat pentru a înfiinta o microîntreprindere. Masura, anuntata pe la inceputul anului, a fost aprobata si de Camera Deputatilor (ca for decisiv), modificând, astfel, legea pentru stimularea înfiintarii...

Doua milioane de lei pe instruire. Primarii pregatite sa inghita banii europeni

Toate primariile comunelor care fac parte din Zona Metropolitana Bacau vor avea specialisti pregatiti sa atraga fondurile europene alocate in perioada de programare 2014 - 2020. Este urmarea unui proiect lansat, joi, la Centrul de Afaceri si Expozitii "M. Cancicov" de catre Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau, si Liviu...