Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, împreună cu reprezentanții Adăpostului Public de Gestionare al Câinilor Fără Stăpân Onești, polițiști locali și voluntari, o campanie de informare adresată deținătorilor de câini din municipiul Onești.
Acțiunea a avut ca obiectiv informarea cetățenilor cu privire la posibilitatea sterilizării gratuite a câinilor în cadrul viitoarelor campanii...
Astăzi, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au desfășurat o acțiune de control în zonele forestiere Plopu și Valea Uzului (Dărmănești), precum și în Slănicel și Sărărie (Slănic Moldova), unde au depistat mai multe persoane care au pătruns ilegal în fondul forestier cu autoturisme, ATV-uri și motociclete.
Cei...
La sediul Asociației Ovidenia din Sărata a avut loc prima întâlnire de lucru cu cei 15 preoți din Protoieria Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care vor fi instruiți în cadrul proiectului Acces4All. Ulterior, aceștia vor organiza în centrele de catehizare activități cultural-educaționale dedicate copiilor și tinerilor, folosind resursele și...
Într-o zi simbolică pentru creștinătate, Ziua Sfintei Cruci, președintele Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a participat săptămâna aceasta la deschiderea noului an școlar la Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif” din Bacău, o instituție de învățământ recunoscută pentru excelența sa academică și pentru abordarea integrată a formării intelectuale și morale...
În această după-amiază, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în misiune de asigurare a ordinii și liniștii publice la Zilele comunei Plopana, a intervenit rapid pentru a sprijini un bărbat aflat în dificultate.
În timpul patrulării, jandarmii au observat o persoană...
Fundația de Sprijin Comunitar (FSC), organizație recunoscută pentru activitatea sa de peste 25 de ani în sprijinul copiilor și comunităților vulnerabile, anunță lansarea proiectului „Devin « OM MARE » prin Educație și Voluntariat!”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025...
Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat demararea procesului de atribuire a cartelelor de acces pentru parcările securizate de biciclete din oraș.
Pentru că numărul locurilor este limitat și, momentan, nu se percepe o taxă de utilizare a parcărilor, distribuirea cartelelor se face după principiul „primul venit, primul servit”.
Pentru a...
Furați fiind de peisajele proiecțiilor apocaliptice ale timpurilor prezente, uităm de cruce. Săptămâna aceasta este un fel de invitație la a ieși de sub anestezia priveliștilor limitate, spre a ne reaminti de semnul Fiului Omului, de altarul dragostei Domnului Hristos, de emblema schimbului de iubire dintre Dumnezeu și noi.
Crucea...
La data de 14 septembrie, Biserica ne invită să celebrăm solemnitatea „Înălțarea Sfintei Cruci”. Pentru unii oameni, crucea poate este doar o simplă bucată de lemn. Pentru noi creștinii crucea este semnul iubirii lui Cristos care, prin moartea sa, ne-a salvat pe noi de păcat și de moarte și...
Un moment emoționant a avut loc la Onești, chiar de Ziua Pompierilor din România. Victor, pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, și-a surprins iubita cu o cerere în căsătorie inedită: aflat în autoscară, la înălțime, i-a adresat întrebarea care le va schimba viața.
Cu emoții la fel de puternice...
Polițiștii din Dărmănești au reținut, ieri, pentru 24 de ore, doi bărbați din localitate, în vârstă de 23 și 45 de ani, în urma unui scandal izbucnit în cursul aceleași zile.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Din cercetările...
Consiliul Local Onești a aprobat, vineri, 12 septembrie, un proiect de hotărâre privind „Reabilitarea și modernizarea Parcului Libertății și dezafectare roată agrement”. Valoarea totală a investiției este estimată la 27,5 milioane de lei.
Din această sumă, municipalitatea oneșteană va contribui cu 9,2 milioane de lei, bani ce acoperă cheltuielile neeligibile...
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Buhuși, desfășurată joi, primarul Vasile Zaharia a înmânat domnului Vladimir Breahnă titlul de Cetățean de Onoare (post-mortem) acordat părintelui Constantin Puiu Breahnă.
Distincția a fost conferită „în semn de profundă recunoștință pentru slujirea Bisericii, dăruirea față de comunitatea buhușeană și exemplul de credință,...
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind tăierea ilegală și furtul de arbori.
La data de 11 septembrie a.c., polițiștii, împreună cu criminaliști și lucrători ai Ocolului Silvic Livezi, au pus în executare un mandat de...
În vreme ce în Statele Unite subiectul efectelor secundare post-vaccinare anti-COVID este abordat deschis și transparent, în România orice încercare de a ridica public astfel de teme atrage anchete și sancțiuni disciplinare.
Colegiul Medicilor Bacău a deschis o investigație împotriva a doi medici din județ care au participat, la începutul...