23 aprilie 2024
ContrasensCând ideologia se află în conflict cu realitatea

Când ideologia se află în conflict cu realitatea

Nu este absolut nici o noutate. Și nici nu este vorba să opereze doar în domeniul politic. Cunoaștem acest conflict din marketing. Măcar, la nivelul teoriei economice, au avut curajul să-l recunoască și chiar să-l denumească. Se numește dizonanță cognitivă și e împrumutat din psihologie. Când între comportamentul și credințele unei persoane apar conflicte, persoana va încerca să schimbe percepția asupra realității pentru a rezolva conflictul. Ai cumpărat o mașină destul de scumpă și observi că ea consumă mai mult decât îțipoți permite? Ei, bine, vei zice, măcar voi da pe spate lumea cu noua achiziție. Conflictul s-a rezolvat pentru că ai modificat percepția realității; nu te mai interesează costul, ci beneficiul de imagine.

În politică s-a întâmplat la fel de la începutul lumii. Fiecare regim a produs conflicte raționale și le-a rezolvat mai bine sau mai rău schimbând percepția publică asupra realității. Mergem în Lumea Nouă s-o jefuim? O, nu , mergem s-o civilizăm! Cucerim jumătate de Europa ca să o ducem mai bine? O, desigur că nu, noi o “eliberăm”. Interzicem alimentația tradițională și vă băgăm pe gât viermi și gândaci ca să ne creștem profiturile? Din contra, ne preocupă sănătatea voastră și a planetei. Și așa mai departe, înțelegeți cum stă treaba.

Cam așa s-a întâmplat su cu “pandemia” și chiar și cu conflictul din Ucraina. Băgăm în Ucraina arme și muniții la greu ca să distrugem Rusia într-un conflict pe care l-am încurajat? Nu, desigur că nu, noi milităm pentru libertatea și prosperitatea țării respective. Deși învinge pe toate fronturile, Ucraina nu mai are arme, muniții și soldați? Da, pentru că… ia te uite ce frumos răsare soarele, și până la urmă cine ești tu de pui asemenea întrebări?!

Realitatea este că Ucraina a pierdut propriul său armament – blindate, artilerie, aviație – pe care le avea (și nu avea puțin) cât și        aproape tot armamentul trimis de NATO ca să-și înlocuiască pierderile. Dar, oficial, ni se spune că treburile-s bune, acuși se apucă ucrainenii de contra-atac și o să cucerească Crimeea. Avem un frumos conflict cu realitatea, pe care autoritățile îl rezolvă, elegant, schimbând… percepția realității prin cenzură și propagandă. Veștile negative sunt interzise, cele pozitive sunt maximizate – când nu sunt de-a dreptul inventate. A trecut un an din acest coflict, am avut Fantoma Kievului care a nenorocit toată aviația rusească, am avut gospodina care a doborât drona cu borcanul cu murături, am avut moșneagul care a doborât avionul rusesc cu pușca de vânătoare, capra care a aruncat rușii în aer, bunicuța care a otrăvit rușii cu plăcinte, iar Rambo se încălzește pe tușă așteptând ocazia să înfrunte singur intreagă armată rusească și să doboare elicopterele cu arcul.

Partea cea mai frumoasă abia acum urmează, când realitatea începe să dea pe dinafară și nu mai poate fi mascată. Iar autoritățile vor începe să caute mijloace să se adapteze la noua realitate încercând, în același timp, să nu-și piardă posturile explicând cetățenilor că tot ceea ce li s-a spus până acum nu era chiar așa…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri