Vă scriu dintr-o neliniște care nu îmi aparține doar mie, ci multora dintre cei care simt că, încet și aproape imperceptibil, comunitatea noastră nu mai este administrată, ci capturată.
Există momente în viața unei localități când administrația încetează să mai fie un serviciu public și se transformă într-o feudă. Nu mai lucrează pentru oameni, ci împotriva lor. Nu mai gestionează resursele în mod responsabil, ci le sifonează. Nu mai oferă protecție, ci produce teamă. În astfel de momente, localitatea nu mai este condusă – este sechestrată.
Această capturare nu se face cu tancuri și nici cu arme la vedere. Se face lent, prin normalizarea abuzului. Prin numirea în funcții-cheie a unor persoane care folosesc autoritatea în interes personal sau de partid. Prin tăceri cumpărate și frici întreținute. Printr-o rețea politică subterană în care instituțiile publice ajung să fie anihilate de propria complicitate. Statul, la nivel local, intră în disoluție, iar cetățenii devin martori tăcuți ai propriei neputințe, fără reflexe civice și fără apărare.
Într-o asemenea administrație, banul public devine pradă. Contractele se umflă, lucrările există mai mult pe hârtie, iar „urgențele” apar exact atunci când trebuie justificate cheltuieli rapide și netransparente. Fie că vorbim despre deszăpeziri fictive, investiții supraevaluate sau achiziții fără rost, tiparul rămâne același: banii comunității nu mai servesc comunitatea.
Și mai grav este momentul în care puterea nu se mai limitează la birouri și hârtii, ci ajunge să strivească oameni vulnerabili. Când sărăcia nu mai este tratată ca o problemă socială, ci devine o oportunitate de exploatare. Când persoane aflate la limita subzistenței sunt transformate în forță de muncă fără voce, fără protecție și fără alternativă. Iar nimeni nu intervine, fie pentru că „nu e treaba noastră”, fie pentru că „așa merg lucrurile pe aici”.
Așa se naște comunitatea ostatică:
– oamenii știu, dar tac;
– funcționarii văd, dar semnează;
– instituțiile care ar trebui să controleze închid ochii;
– iar cetățenii ajung să creadă că nu mai există ieșire.
Cel mai periculos efect nu este furtul în sine, ci resemnarea. Clipă în care anormalul devine normal, iar abuzul se transformă în rutină. Când nu mai întrebăm „de ce?”, ci doar „cât ne mai costă de data asta?”.
Un grup infracțional organizat nu are nevoie neapărat de cagule. Uneori poartă costume, ocupă birouri oficiale și vorbește despre „dezvoltare”, „investiții” și „interesul public”, în timp ce își consolidează puterea pe spatele celor mulți.
Cred că eliberarea unei comunități începe întotdeauna cu un gest simplu și, în același timp, extrem de dificil: adevărul spus cu voce tare. Cu documente. Cu întrebări. Cu presiune publică. Cu refuzul de a mai accepta ideea că „nu se poate face nimic”.
Pentru că se poate. Iar o comunitate nu ar trebui să fie ostatică în propria ei primărie.
Cu speranța că aceste rânduri vor deschide o dezbatere necesară,
Un cetățean
„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.
