Se intâlnesc de doua ori pe saptamâna ca sa confectioneaze obiecte decorative si sa stea la povesti. Sunt batrâneii care, pentru a scapa de singuratate, vin la Centrul „Dr. Stefan Ciobanu” din cartierul Cornisa. Vorbesc despre sarbatorile de acum, despre nepotii aflati departe, despre cumparaturi, retete si facturi, dar si despre Craciunul din vremea copilariei lor, care avea, parca, alt farmec.
„Eu sunt moldoveanca din zona Romanului si imi amintesc foarte bine o zi de iarna in care zapada era foarte mare. Am iesit pe cerdac, cred ca aveam 5-6 ani, si am vazut un plug cu patru boi care ara in ograda, de jur imprejur. M-a impresionat. Erau gospodarii satului, unii colindatori, altii mascati, cred ca erau vreo 20, si tata a scos o galeata cu vin si a dat fiecaruia câte o ulcicuta. Brazda aceea si zapada mare, nu le pot uita”, marturiseste Maria Grumeza, 75 de ani.
Era importanta pregatirea bucatelor, dar mai important era faptul ca se reuneau toate neamurile ca sa petreaca Craciunul in familie. Sarbatorile erau rare si mai pretuite decât acum, fiind o imbinare armonioasa de laic si religios, sustine Maria.
„Eram grasi si frumosi, cu bujori in obrajori”
Aurica Ungureanu, 76 de ani, povesteste ca parintii erau foarte bucurosi in perioada asta: „Noi, copiii, ne urcam calare pe porc, iar când se mai rupea câte o bucata ne trimiteau sa aducem un ac cu ata, ca sa coase soricul la loc.” Celor mici le placea ca primeau hainute noi si se duceau cu colindul.
„Gazdele ne dadeau câte un covrig, câte o nuca, un merisor, dar tot un banisor era mai bun”, recunoaste Aurica Ungureanu. Aveau si alte motive sa fie fericiti: „Tata frigea pe gratar câte o bucata de sunca si o mâncam cu ceapa si cu mamaliga prajita sau cu pâine de casa. Dupa aceea, se facea tochitura porcului, cu brânza si un ousor, Doamne, cât era de buna!” Pentru Craciun, la tara se gateau sarmale, cârnati, toba, chisca, „cozonac mai putin, se faceau placinte de casa cu brânza din aceea sanatoasa si mâncam cu pofta.
De aceea eram grasi si frumosi, cu bujori in obrajori”, afirma bunicuta. Petru Bora, 80 de ani, isi aminteste ca „pe vremuri oamenii se vizitau, se strângeau in familie si ascultau colindele mostenite din vechime. Toata noaptea, lumina era aprinsa. Pe ulitele satului jucau caprele si oamenii ieseau la porti”.
„Nu avem carne in fiecare zi”
In zona Calafatului, in Ghidici, unde s-a nascut Petru Bora, s-au cam uitat traditiile: „Am fost surprins ca aici se mai merge cu capra, cu ursul, cu uratul…” Alexandrina Popa, 68 de ani, din Ghindaoani – Neamt, marturiseste ca astepta cu nerabdare sa vina Craciunul: „Tata ne trimitea cu oile, dar noi scaparam de dorinta de a ne duce cu colindul. Adunam colaci in sacosa, ii duceam acasa, ii numaram si ii puneam pe ata. Acum, copiii vor parale, dar noi nu prea avem si le dam cât putem.” De Craciun, ca in orice gospodarie, se taia porcul:
„Nu aveam carne in fiecare zi, ca eram sase copii la masa, noua persoane, cu mama, tata si bunica. Taiam câte o gaina o data pe luna, in rest brânza, oua, dar nu aveam niciun dinte stricat.” Inainte de Craciun, mama avea foarte multa treaba, spune Alexandrina. „O ajutam la impodobit casa, faceam curatenie, spalam rufele, le apretam, spalam geamurile, schimbam perdelutele, apoi puneam nuci pe plita.” Brad nu a avut decât dupa ce s-a angajat: „Aveam brazi in curte dar nu ne induram sa-i taiem. Si totusi, tare frumos era. Era lumea mai vesela, stia si sa munceasca, si sa petreaca cu adevarat!”
