La libraria Bastilia, din Bucuresti, unde am fost in mai multe randuri, la diferite evenimente conexe din cadrul Festivalului National de Teatru, dau peste un citat deosebit de amuzant din vestitul comic Grucho Max. Unul dintre ele suna asa: “In afara unui caine, cartea este cel mai bun prieten al omului. Numai ca inauntrul unui caine e prea intuneric sa citesti”. Tot aici vad pe pereti o multime de inscriptii spirituale despre autori si carti, remarc apoi ca unui ungher pentru fumat i se spune “Afumerie”, iar toaletei “Loc de dichiseala”, ma rog, chestii din astea spirituale care-ti schimba dispozitia. Mai ales intr-o zi, cand afara timpul era morocanos, si ploua cu inversunare, m-am simtit ca intr-o oaza. La fel, am trait multe momente de adevarata delectare la o ceainarie, cu un nume mai ciudat, “Serendipity” (un cuvant englezesc, adoptat dintr-un dialect indian, insemnand un lucru la care nu te asteptai, dar neaparat placut), unde aveau loc divanele FNT, intalniri relaxate, agreabile, dar foarte interesante si instructive cu personalitati marcante din lumea spectacolului, cu regizorul Andrei Serban, coregraful Gigi Caciuleanu etc. Si m-am gandit ca si Bacaul, un oras nu tocmai mic si neinsemnat, cu destule institutii culturale, ar merita astfel de locuri, si un plus de vitalitate in zona ideilor si evenimentelor artistice. N-ar trebui, cred eu, asa de multi bani ca sa creezi astfel de spatii in care oamenii sa se simta bine. Dar, vorba lui Gigi Caciuleanu, un tip formidabil, cu un umor nebun, si un farmec aidoma: “Ce pacat ca nu vrea nimeni sa spele banii cu noi”, adica sa-i “curete”, in sensul bun al cuvantului, si sa investeasca in arta. I-am vazut doua spectacole extraordinare in festival, cel dedicat lui Caragiale, intitulat „D-ale noastre”, de o fantezie debordanta, si opera „Carmina Burana”, o montare surprinzatoare, plina de imaginatie si de prospetime. Si, cum va spuneam, l-am auzit vorbind (la Serendipity) despre drumul sau in arta, incepand cu amintirile din copilarie si continuand cu intalnirile si experientele sale revelatoare dintr-o viata extrem de bogata in intamplari deosebite. Ne-a povestit despre lucrul cu compania sa de balet din Chile, despre planurile sale de viitor, referitoare la Romania, dar mai presus de toate a facut cu noi, cei veniti sa-l asculte, sa-l cunoasca mai indeaproape, o veritabila sedinta de rasoterapie. Erau multi studenti la teatru la acea intalnire, care-i sorbeau cuvintele, si erau, bineinteles, actorii si dansatorii cu care a realizat mult aplaudatul spectacol de la Teatrul National din Bucuresti. A tinut sa fie prezenta la intalnirea cu celebrul coregraf de faima internationala (el isi zice, mai simplu, „facator de dansuri”) superba Simona Somacescu, prima balerina a Operei. Si ea a spus un lucru extraordinar: „Gigi mi-a adus viata in dansul de zi cu zi”. Pentru ca ea avusese mereu senzatia, inainte de a lucra cu Gigi Caciuleanu, ca viata era ceva ce se petrecea dincolo de zidurile salii de balet.
Da, e grozav sa ai parte de un pic de rasoterapie, sa te mai luminezi pe dinauntru, sa-ti armonizezi viata si sa mai uiti de lucrurile marunte si urate in care ne impotmolim de prea multe ori.
Bricolaje: Un pic de rasoterapie
