Carmen Mihalache
Carmen Mihalache

Se foloseşte foarte mult acum termenul de “actor”. Francezii, mai ales, vorbesc mereu despre “actorii politici”, numindu-i aşa pe cei care evoluează pe scena publică şi sunt decidenţi. Puţini dintre aceştia au însă conştiinţă şi responsabilitate, mulţi dintre ei dovedindu-se doar nişte aventurieri lipsiţi de scrupule şi jucători la ruleta puterii, a câştigului şi profitului gros.

Lucrurile sunt mai complicate pe scena adevărată, în teatru, unde e greu să ajungi actor adevărat. Şi pentru că tot deplângem lipsa de modele, am găsit nimerit să dau ca exemplu crezul unui artist de talia lui Victor Rebengiuc, a cărei modestie este pe măsura talentului său uriaş. Rebengiuc nu este un tip comod, dimpotrivă, el spune întotdeauna ceea ce gândeşte, chiar dacă ştie că va fi dezagreabil.

Adică nu joacă teatru în viaţă, nu umblă cu adevăruri fardate, nu are nevoie de admiraţie şi aplauze facile.Vă amintiţi de gestul său frust, de după Revoluţie, când a apărut la televizor cu un sul de hârtie igienică în mână, care ar fi trebuit, în opinia sa, să şteargă multe urme. Şi astăzi, actorul acesta de excepţie şi om de caracter, de o verticalitate rară, adaugă că „ e nevoie de multe suluri pentru că Parlamentul e plin de mâncători de rahat, lăsaţi să spună vrute şi nevrute”.

Rebengiuc crede în munca asiduă de perfecţionare a talentului actoricesc, în sinceritate şi economia de mijloace în dauna efectelor de suprafaţă, a „cârligelor”, şi a „trucurilor câştigate şi sigur verificate”. Nu acceptă şi nu înţelege scălâmbăielile pe scenă şi faptul că spectatorii se reped să aplaude în picioare spectacole proaste, nişte „tâmpenii”, după cum le numeşte el cât se poate de direct.

În schimb, are cultul marilor spectacole pe care le-a văzut, le-a trăit, are veneraţie faţă de înaintaşi, de „greii” teatrului românesc. Despre care spune că, în primul rând, s-au respectat între ei, iar la un moment dat, respectul este mai important decât iubirea. Pe când „astăzi, unii actori preferă să joace cu alţii mult mai slabi, nu-i interesează pe cine au alături şi degradarea se vede cu ochiul liber pe scenă”.

Şi iată cum îşi formulează crezul acest actor uriaş, obsedat să nu se repete, interesat de personaje cât mai diferite, de o metmorfoză continuă: „Eu am un ideal, eu vreau să ajung un mare actor şi pentru asta muncesc, lupt în permanenţă cu mine însumi şi cu textul pe care-l am de interpretat. Încă n-am jucat un rol aşa cum aş fi vrut să-l joc, dar sper să nu mor înainte să mi se întâmple asta… Ştiu exact ce reprezintă fiecare rol pe care-l fac, în drumul ăsta cvasiascendent pe care-l străbat către un pisc aflat undeva, încă foarte departe.”

Câtă luciditate şi câtă exigenţă la 80 de ani şi la un palmares impresionat! Oare câţi dintre „actorii politici” ai vremurilor noastre au un ideal pus în slujba celorlalţi, câţi muncesc cu sine pentru a se autodepăşi? Mi-e teamă că mulţi nu privesc dincolo de propriul lor interes şi că îi cred pe ceilalţi (faţă de care nu au decât dispreţ) doar o simplă masă de manevră.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ