Un dosar interesant despre ceea ce am scris in titlu a publicat, recent, revista “Dilema”. Mai este acum valabila sintagma “cei sapte ani de acasa” sau ea a devenit istorie? Cei care raspund la dilematica ancheta dau cateva posibile explicatii la actuala stare de lucruri, facand cuvenitele diferente intre copiii de odinioara si cei din zilele noastre. Astfel, ni se aminteste ceea ce deprindea copilul in familie, bunele maniere, in primul rand, sa salute, sa spuna “te rog”, “multumesc”. Era apoi invatat sa recite cateva poezioare in fata musafirilor, si alte asemenea lucruri civilizate, placute. Asadar, copilul era ca un fel de papusa vie, parintii mandrindu-se cu odrasla lor si cu “performantele” sale. Toate s-au schimbat insa acum, cand copilului i se pun in fata o multime de noi cerinte, la ordinea zilei, el intrand de la o varsta foarte frageda intr-un regim de competitivitate si concurenta. Trebuie sa invete sa citeasca si sa socoteasca inainte de a implini sapte ani, sa inceapa cursuri de limbi straine, sa mearga la lectii de sport, de muzica, de dans, in fine, bietul de el e fortat de niste parinti ambitiosi sa comunice in diferite moduri, si sa se adapteze rapid la conditii noi. Desigur, pustii de azi sunt familiarizati de timpuriu cu toate gadget-urile moderne, laptop, iPhone, tableta, cu jocurile interactive, etc. Si sunt mult mai inteligenti decat cei din generatiile anterioare, fara doar si poate. Dar sunt ei si mai fericiti? Nu cumva toate aceste tehnologii moderne ultrasofisticate duc la instrainare si alienare? Raspunsul este, din pacate, afirmativ. Da, spun psihologii, “avem copii din ce in ce mai fragili emotional si parinti din ce in ce mai speriati”. Parinti cuprinsi de teama pentru ca au si o noua misiune foarte complicata, si nu tocmai placuta, aceea de a cenzura, de pilda, ceea ce vad copiii lor pe zecile de canale de televiziune. Si atunci, ce e de facut? Parcurgand cele cateva citate din paginile dosarului, aleg vorbele lui Nicolae Iorga: “Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti”. In cei sapte ani de acasa, care s-au redus acum la cinci, de cand cu inventia asta a clasei pregatitoare, parintii au un rol si mai greu, de care se pare ca nu sunt constienti. Ei ar face mai bine daca ar renunta la ambitii, la transferarea dorintelor personale, multe fiind rodul unor frustrari, asupra progeniturilor. Asta daca-i intereseaza sa faca din copiii lor niste oameni intregi, nu niste robotei perfect adaptati cerintelor sociale de la un anumit moment dat. De copil trebuie sa te apropii cu infinita iubire, cu respect pentru el ca fiinta, acordandu-i mereu cea mai mare atentie. Si timp, in care sa te joci cu el, invatandu-l sa se exprime, sa vorbeasca despre el si nevoile sale. Un copil bine crescut va sti sa comunice cu ceilalti, nu va fi inchis in sine, retras, insingurat. Comunicare prin joc, bazata pe empatie este cea mai importanta pentru cei mici. Jocul e intelepciunea copiilor, dupa cum spunea Lucian Blaga, la fel cum povestile sunt lumea lor. Iar in una din ele, nespus de frumoasa, “Micul print”, vulpea ii spune baiatului ca nu se poate juca cu el fiindca nu-i imblanzita. Si, la rugamintea acestuia, ii explica si ce inseamna cuvantul “a imblanzi”, adica a crea legaturi. Iar de “imblanzirea” aceasta depinde chiar umanitatea din noi.
Ar fi bine s-o reinvatam mereu, impreuna cu copiii nostri in anii de acasa, ca sa nu se mai vorbeasca despre ei la trecut, ca istorie.
Bricolaje: A avea sau a nu avea cei sapte ani de acasa
