Una dintre discutiile cele mai acaparatoare, aflate mereu la ordinea zilei, este aceea despre soarta politica a Romaniei. Nu numai in cercurile de la putere, la partide, se discuta tema, ea fiind prezenta mai in toate locurile, de la tarabagiul din piata, de la taximetristul care le stie pe toate, pana la scriitori, medici, universitari, fete bisericesti, subiectul e pe toate buzele. Sigur, politicienii versati vorbesc despre soarta Romaniei probabil si in somn, nu numai la sedintele de parlament, de guvern, la scolile de vara, etc. si, in chip firesc, cum presa e cea care reflecta realitatea, tot despre soarta Romaniei este vorba in mai toate articolele din ziare si reviste. Iar ce se vede cu ochiul liber, la ora actuala, este ca jurnalistii sunt din ce in ce mai huliti, mai defaimati, ei fiind chiar pusi, cu brutalitate, pe fuga, atunci cand isi fac datoria. Ati auzit, cred, ce li s-a strigat la Craiova (la o inmormantare de pomina), de fapt, nu numai lor, ci si politistilor. De regula, cei certati cu legea, cu corectitudinea, cu cinstea, cei care au ceva de ascuns, nu suporta amestecul presei. Ziaristii sunt balacariti in tot felul, facuti baieti de alergatura, mercenari, slugoi, urechisti, tonomate, trepadusi, hiene, fomisti, bagaciosi, obraznici, mincinosi, vanduti, mazgalitori, in fine, lista e prea lunga ca s-o pot reproduce. E drept ca si in presa sunt moravuri nu intotdeauna dintre cele mai onorabile cu putinta, ca sunt si aici naravuri invechite, exagerari, de cele mai multe ori in ton insa cu exagerarile politicienilor si cu abaterile lor de la norme si legi, de la adevar. Dar nu trebuie sa uitam ca binefacerile presei, morale si materiale, sunt mai mari, intrecand greselile omenesti ale presarilor. Corpul profesional al gazetarilor este unul necesar, pentru ca datul in vileag al lucrurilor care nu merg cum trebuie in societate, aducerea lor la cunostinta publica, dezbaterea problemelor de interes general, sunt castigul cel mai pretios al unei democratii care functioneaza in chip real. aBine ca pot!”, a spus odata fostul premier al Angliei, Tony Blair, despre niste jurnalisti care dezvaluisera ceva incomod chiar despre el, recunoscand prin aceasta dreptul la exprimare libera, la informare. Bunii jurnalisti sunt aceia care-si pastreaza intacta libertatea de judecata si de expresie, simtul critic, luand pozitie impotriva nedreptatii, a neregulilor, a starilor de fapt negative. Un bun profesionist se pune de-a curmezisul acestor fapte, impiedecandu-le. Tot asa cum din invazia materialelor informative, el le selecteaza pe acelea capabile, prin mediere, sa duca si la un fel de pedagogie cu rol formativ, educativ. Cine stie istoria presei, are multe exemple din care reiese ca niciodata nu au iesit bine acei oameni politici care s-au pus de-andoaselea cu jurnalistii. Mai ales cu acei profesionisti care au experienta de viata, stiinta de carte, luciditate, onestitate, convingeri, obiectivitate, masura, discernamant, simtul dreptatii si respect pentru demnitatea umana. Faptul ca ei pot sa-si faca liberi meseria este garantia oricarei democratii.
Scris de Carmen Mihalache
