Niciodată nu am înţeles invidia. Ea este de fapt recunoaşterea unui sentiment de inferioritate, o admiraţie de sens invers. Iar eu nu accept decât relaţiile de egalitate în raport cu ceilalți, pe plan uman general, nu mă refer la pozițiile ierarhice. Am recunoscut întotdeauna dreptul la a fi diferit, îmi place diversitatea, şi am puterea de a ieşi din mine, fiind tot timpul deschisă spre noutate. De altfel, mă plictisesc repede şi am nevoie mereu de altceva în viaţa mea, aştept lucruri extraordinare, un altfel de sunet, o altfel de culoare, care să mă stârnească, să-mi aducă bucuria de a trăi. Îmi plac oamenii frumoşi, vederea unui chip cu trăsături armonioase mă reconfortează. Şi, mai ales, admir femeile care ştiu să înfrunte timpul cu mult curaj şi mare eleganţă, având stil şi umor, într-un cuvânt, farmec.

Într-o societate bântuită de obsesia tinereţii, o femeie foarte deşteaptă, simpatică, spirituală, cum este Emma Thompson, despre care am scris data trecută, spune că se simte foarte bine de când este sexagenară. E mai liniştită, mai împăcată cu ea însăşi, cu lumea, ştie mai multe despre viaţă, despre profesie, e mai sigură pe ea, mai puternică, având mai mult de oferit. Iar despre ridurile ce nu au întârziat să apară pe faţa ei, declară, cu nelipsitul ei simţ al umorului, că sunt un fel de scut, apărând-o de insistenţele unor bărbaţi libidinoşi, de care scăpa cu greu în tinereţe. Mai în vârstă decât ea cu peste 20 de ani, dar mult mai cochetă, Sophia Loren recunoaşte că nu-i place să îmbătrânească, dar că se simte încă bine, fiindcă se poate preface mai tânără cu vreo 15 ani. Afirmă că vrea să-şi trăiască din plin viaţa şi să arate bine, face mișcare și are grijă la ce anume mănâncă. A și publicat două cărţi de bucate, cu delicioase reţete, desigur, dintre acelea sănătoase.

Faimoasa actriţă italiană nu este o frumuseţe perfectă, criticii ei vorbind despre un nas prea mare, o bărbie prea mică, despre nişte picioare mari şi ele (aşa cum le avea şi Greta Garbo), dar ce să vezi, când o aşezi în faţa camerei de filmat, Sophia e magnifică! Toţi au sfârşit prin a recunoaşte asta. Şi toţi au picat în extaz privindu-i ținuta maiestuoasă și mersul languros, de felină, cel mai vestit din istoria cinemaului. Roberto Begnini a prins foarte inspirat în cuvinte, acest adevărat miracol. „Să o vezi mergând, e ca şi cum ai vedea întreaga Italie trecându-ţi prin faţa ochilor – vezi Turnul Pisei, Palatul Pitti şi gondolele Veneţiei”. Minunat!

Fac deseori exerciţii de admiraţie, căutând frumosul, ceva mai înalt, care să iasă din obişnuit, din platitudine, și să mă influențeze în bine, să mă entuziasmeze. Şi uneori chiar exagerez în această mare dorinţă a mea, înfrumusețând un pic lucrurile, punându-le într-o lumină favorabilă. Am spirit critic și îi cunosc importanța, profesia mea îl presupune doar, iar în formarea mea intelectuală am avut modele extraordinare, repere valorice de la care nu mă abat. Dar m-am ferit întotdeauna de lucrurile aride, greoaie, de criticism, de uscăciune sufletească, și nu m-am instalat în nicio postură oficială. Sunt slobodă la minte și la limbă, spun și scriu ce gândesc, ce simt. Când nu-mi place un spectacol, de pildă, prefer să nu scriu, fiindcă tăcerea este și ea un act critic. Sau îl consemnez la un mod neutru, ca să nu se piardă informația. Dar nu mă grăbesc să desființez, pentru că asta, pe lângă faptul că e ușor de făcut, mă întristează, mă împovărează. În timp ce exercițiile de admirație, tot mai rare în lumea de astăzi, pusă de distrugere, pe negare, mă îmbogățesc, mă fortifică, mă împrospătează.



PUBLICITATE