Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Traian au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Dămienești, care conducea haotic un autoturism pe drumurile publice.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor acustice și luminoase ale polițiștilor, iar în timpul urmăririi în trafic a acroșat o trotinetă electrică. Persoana care o conducea a abandonat trotineta pe partea carosabilă, de teama de a nu fi lovită.
Bărbatul a fost blocat și imobilizat de polițiști. În urma verificărilor, s-a constatat că avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital, unde a refuzat și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Având în vedere materialul probator, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Persoana în cauză a fost introdusă în Arestul I.P.J. Bacău.














