În primăvara anului 1867 s-a promulgat prima lege monetară, prin care se stabilea că leul devine oficial monedă națională, având ca subdiviziune banul, ca a suta parte din valoarea sa.

Pentru un colecționar nu valoarea în argint sau aur contează, ci raritatea și vechimea unor obiecte. Sunt cu atât mai prețioase, chiar dacă au apărut în număr mare, dacă foarte puține s-au păstrat. Și mai ales în ce condiții. Timpul discerne și face selecții. Aflu aceasta discutând cu unul dintre puținii colecționari din generația veche, care au mai rămas activi și la fel de sufletiști, băcăuanul Ioan Catană. Înțeleg de la el că istoria nu ține neapărat de ce vedem păstrat și expus în muzee. Am căutat la o astfel de instituție, din oraș, o colecție de bancnote și nu am găsit. Dar am dat de vitrine cu bani vechi, prin școlile de la sate, sau expuse pe jos prin târgurile de vechituri. Cum gândește un colecționar adevărat?

„Aici este vorba de pasiunea de a păstra, pentru viitor, obiecte aparent banale, uzuale: timbre, monede, insigne, medalii, cărți poștale, nesemnificative ca valoare la vremea lor. Unii colecționează pipe, brichete, pachete de țigări, alții mașini. Dar una este să aduni pentru a transmite mai departe o părticică din istoria evoluției noastre și alta să aduni lucruri ca să faci bani, comerț. Iau azi ceva, cu idea că mâine poate va valora dublu.

Este drept, colecțiile reprezintă în sine o valoare, poate mai mult sentimentală. Un colecționar adevărat nu vinde, face schimb. La vremuri grele, dacă vrei să vinzi o colecție, nu iei nici 10% din valoarea ei.” Mă întreabă dacă am habar de unde vine denumirea de leu? Zic ceva de polonezi. Stăm la una mica, într-un local liniștit, tocmai pentru că nu s-au luat încă pensiile. Știam că interlocutorul meu s-a născut la un an după reforma monetară din 1952, dar și că a studiat foarte mult, pasionat de istorie.„Îți spun eu! Leul a apărut cu mult înainte, ca reprezentare heraldică pe multe blazoane ale caselor regale din Europa.

Era de fapt un simbol al puterii, nobleței, și nu o reprezentare ca animal, rege al junglei. În vremea domniei lui Mihai Viteazu circulau în țările române multe monede, printre care și o monedă mare, din argint, numită taler – leu. Olandeză! Leeuwendaler. A fost emisă în anul 1600. De ce i se spunea taler-leu? Pentru că avea gravat pe revers un leu ridicat pe picioarele dinapoi, simbolul Olandei. Taleri erau denumite în general monezile din argint, indiferent de unde proveneau. Talerul-leu a rămas ca monedă recunoscută pentru că stabilea cursul de schimb. Valora atunci cam 40 de parale.” Adică nu faci nici 2 parale, era o vorbă, mă bag și eu. Mă aprobă cu înțelepciune, continuându-și idea:

Ioan Catană
„Paraua era o monedă din bronz, de valoare mică, folosită în tranzacțiile curente de către populație. Nu putea fi schimbată în aur. Vasalii Imperiului otoman nu aveau voie să bată monedă proprie, cu efigia domnitorului. Ștefan Cel Mare a bătut, cu chipul lui, monede de o jumătate și de un gros. Doar prin marile muzee dacă mai vezi vreun exemplar. Un taler-leu valora pe la 1750, cam 150 de bani.” Dar polul? Avea trebă cu pământul? „Polul era de fapt napoleonul, monedă din aur cu valoare de 20 de franci, emisă de Napoleon al III-lea. Când leul era egal cu francul francez, în a doua jumătate a secolului al XIX- lea, 1 leu era 40 de parale. Jumătate însemna 20, adică un pol. Denumire care se mai foloște și astăzi, când se mai împrumuătă omul de la prieteni. Dă-mi un pol! Adică 20 de lei.

Numai că atunci s-au emis și la noi monede de 20 lei, dar din aur, care au rămas în istorie cu denumirea de cocoșei.” Fac în minte rapid un calcul, la cât a ajuns gramul de aur. Totuși, cât e halatul? Cât e halatul?… Ca greutate? Moneda de aur de 22 karate din 1890, cântărea 6,45 grame.

Istoria se repetă

Venind mai spre copilăria străbunicilor, după Stabilizarea din august 1947, care s-a făcut prin confiscarea a aproape 95% din masa monetară existentă atunci pe piață, au urmat mai multe denominalizări importante ale leului. La sfârșitul lunii ianuarie 1952, guvernul Republicii Populare Române anunța o reformă bănească și o reducere de prețuri la principalele produse industriale și alimentare. Efectul și reacția populației a fost pe măsură. Timp de o săptămână oamenii au intrat în panică, golind rafturile magazinelor de mărfurile neperisabile. S-a impus o corelare între salarii și prețuri. Așa că cei care aveau bani puși la saltea, riscau să rămână cu ei. Se putea schimba în noua monedă doar o sumă fixă. Un leu nou avea sa fie inițial echivalentul a 20 de lei vechi. La negru cursul ajunsese la 3 până la 5 bancnote vechi pentru una nouă.
Pentru schimbul valutar extern, rata era de 2,80 lei pentru o rublă, moneda de referință, iar paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1 dolar. După ce în 1966 se emit monede și bancnote cu noua denumire a statului, Republica Socialistă România, se renunță și la standardul în aur. Leul a pierdut paritatea la schimb cu monedele străine, aceasta fiind stabilită prin măsuri legislative. Românul nu mai putea găsi valută. Posesia sau vânzarea ei era considerată faptă penală, pedepsită cu până la 10 ani închisoare.

Carnetul de Economii și Consemnațiuni, cu 3% dobândă, a fost singura formă de economisire oficială, dar și de verificare a veniturilor populației, înainte de 1989. Altfel te călca „Ilicitul”. “Azi la CEC un leu depui, mîine el va scoate pui”, era un slogan valabil pentru tot cetățeanul, cu promisiunea de a câștiga un autoturism prin tragere la sorți, la sfârșit de an, dacă îți depuneai economiile pe un libret cu valoare nominală de 5.000 lei.

Celelalte denominalizări care au urmat, le-am prins majoritatea dintre noi. Radicală a fost cea din 1992, pe vremea guvernului Petre Roman. Acesta a demisionat politic, din cauza schimbărilor sociale, dar și a revoltei minerilor, veniți la București să dea foc clădirii guvernului. Trei oameni au murit. Cu toate că premierul era apreciat de femeile care mai lucrau încă, în marile fabrici de confecții, a trebuit să cedeze. Circula pe atunci o butadă, despre modul cum era întâmpinat la vizitele prin țară, cu pupături și trandafiri: „Nu vrem lei, nu vrem valută!/ Vrem ca Roman să… ne introducă în Europa.”

Ultima denominalizare importantă a fost consemnată la data de 1 iulie în 2005, pe vremea guvernului Călin Popescu- Tăriceanu, când a intrat în circulație Leul românesc nou (RON), valabil și astăzi. Leul vechi a pierdut ultimele 4 zerouri. Ce înseamnă de fapt denominalizare? Că tot am pomenit-o des. O reevaluare! Un leu nou (RON), valora de acum înainte echivalentul a 10.000 lei vechi, (ROL). Mulți „milionari” dintre cei mai în vârstă calculează la piață, și astăzi, tot în banii vechi. Câți ani ne vor trebui să echivalăm legătura de pătrunjel în euro, ca monedă europeană? Asta dacă nu se destramă Uniunea până intrăm cu adevărat și noi, în ea, nu numai ca teritoriu? Pe lângă masa monetară obișnuită au mai circulat pe piață, de-a lungul timpului, și monede sau bancnote omagiale, tipărite cu ocazia sărbătoririi unor evenimente importante. Aflu de la colecționarul Ioan Catană că România are consemnate 2 premiere în materie de bancnote, una trecută și în Guinness Book:

„În anul 1999 a fost emisă bancnota de 2.000 lei, cu ocazia eclipsei de soare, vizibilă și de la noi din țară. A fost prima bancnotă din Europa realizată pe suport de celuloid (polimer). În 2003, bancnota de 1.000.000 de lei a intrat în Cartea Recordurilor. A fost bancnota din plastic cu cea mai mare valoare nominală din lume, având inclusă în ea elemente de siguranță, invizibile cu ochiul liber, ca să nu poată fi falsificată.”

Ce face românul când rămâne fără bani? Schimbă 100 de euro!

Ziariștii cotidianului Deșteptarea au consemnat și simțit pe pielea lor, ca tot cetățeanul, efectele tranziției. „Mâine, 6000 de lei pot însemna mai puțin decît 2000 ieri!” scria Boroș Șandor în Deșteptarea din 20 martie 1990, anticipând schimbările care aveau să vină. Pe 29 ianuarie 1991, într-o notă a redacției, poziționată pe prima pagină, citeam: „Nu va fi stabilizare monetară”. Așa ne asigura Mihai Harabulă, directorul CEC Bacău. Era efectiv asaltat de cetățenii care veneau buluc, să-și depună banii în siguranță la agenții.

De-a lungul a 30 de ani au apărut sute de articole, bine documentate, privind evoluția monedei noastre.Cursul de schimb leu-dolar, leu-marcă și astăzi, leu-euro, ne afectează pe toți, atâta timp cât nu producem și nu investim, dar importăm mai mult decât dăm la export. Acum, când moneda Euro a sărit galopant calul, casele de schimb au fost asaltate precum CEC-ul în 1991. Mulți s-au grăbit să cumpere valută sau electrocasnice, aparatură de folosință îndelungată, la prețul actual. Și-au umplut rezervoarele mașinilor. Fluctuațiile la bursă sunt greu de previzionat, așa că atenție stimați băcăuani cum vă gestionați banii.

Nu-i investiți ca la FNI sau paria la jocuri de noroc, să rămâneți fără ei. Deșteptarea!!!

Alte articole