Interlopii din judetul Neamt nu se dezmint, iar bacauanii par sa fie pregatiti sa le dea o mâna de ajutor, contra unor sume importante de bani. Vineri dimineata, trei indivizi, din comuna Pârgaresti, au fost prinsi de oamenii legii in timp ce amplasau o bomba sub masina lui Bogdan Mararu, din Piatra Neamt, care a mai fost implicat in atacuri mafiote. Bacauanii Ovidiu Popa, Petrica Jataru si Emil Cristofor au fost incatusati imediat de politisti, dar la audieri au ajuns si Daniel Padurariu (43 de ani), considerat a fi liderul gruparii si Cosmin Lacatus, ambii din Neamt. Potrivit anchetatorilor, dispozitivul artizanal continea cantitatea de aproximativ 1 kilogram substanta exploziva, de provenienta straina, iar detonarea urma a fi realizata mecanic. Membrii gruparii intentionau sa distruga prin incendiere si doua spatii comerciale, amplasate pe raza municipiului Piatra Neamt, apartinând altor doua parti vatamate. Aproape doua ore s-au chinuit genistii SRI sa dezamorseze bomba care ar fi distrus totul in jur pe o raza considerabila. Fortele de ordine au evacuat vineri toate locuintele pe o raza de 2.000 de metri patrati, iar oamenii s-au mai putut intoarce la casele lor abia când pericolul a fost indepartat, adica dupa mai bine de zece ore. Suspectii au intrat in atentia ofiterilor SRI inca din luna decembrie, iar actiunea lor a fost urmarita pas cu pas. Cei cinci suspecti au fost arestati sâmbata seara pentru 29 de zile, mandatele fiind emise de judecatorii de la Curtea de Apel Bacau, acolo unde au avut loc audierile. Daca actiunea ar fi reusit, bacauanii urmau sa primeasca 50.000 de euro.
Cine este Bogdan Mararu
Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghita Mararu, ucis intr-un atac armat intr-o cafenea din Piatra Neamt, in noiembrie 2010. Acesta a fost impuscat atunci cu patru gloante de catre Cristian Chilat, zis Falau. Acesta facea parte din banda rivala, coordonata de Puiu Mironescu. De altfel, anchetatorii cred ca si acest atac a fost comandat tot de rivali, mai ales ca Chilat este bun prieten cu Padurariu. Cele doua bande s-au rafuit si in Bacau, in februarie 2011. Masina lui Puiu Mironescu a fost blocata in trafic, la bariera de la Gheraiesti, si batut cu bâtele pâna la inconstienta. I-au sarit atunci in ajutor politisti sub acoperire.















