Campioana antrenată de Cristi Nemțeanu la CSȘ și SCM Bacău este aureolată de aurul de la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Skopje, unde a izbutit cea mai bună săritură a carierei, dar și recordul probei de triplusalt la FOTE: 13,65 m
Sâmbătă,2 august, triplusaltista băcăuană Daria Vrînceanu va concura în finala Campionatului Național Under 18 de atletism de la București. Pentru atleta de 17 ani antrenată de Cristi Nemțeanu la CSȘ și SCM Bacău, aceasta va fi ultima repetiție înaintea celei mai mari provocări a anului: Campionatele Europene Under 20 din Finlanda, de la Tampere, programate între 7 și 10 august.
Daria vine după splendida performanță de la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Macedonia de Nord, unde a cucerit medalia de aur la triplusalt cu cea mai bună săritură a carierei, aureolată și de recordul probei la FOTE: 13,65 metri! De altfel, la Skopje, în Macedonia de Nord, băcăuanca a avut „bătaia” cu mult înaintea pragului, ceea ce a presupus o săritură efectivă de aproape 14 metri, cu care ar fi bătut recordul național Under 18 la triplusalt, 13,86 metri, ce datează de 22 de ani!
„Sperăm ca vârful de formă al Dariei, care a fost atins încă de la începutul sezonului în aer liber, la Internaționalele României, să țină și în Finlanda, la Europenele U20. E greu, pentru că nu poți înălța ștacheta de la o săptămână la alta vreme de câteva luni bune, dar când vine vorba despre un fenomen al atletismului precum Daria Vrînceanu, nimic nu este exclus”, a declarat antrenorul Cristi Nemțeanu, care o va însoți pe Daria Vrînceanu la întrecerile continentale ale Juniorilor 1 de la Tampere. „Îmi doresc foarte mult o medalie la Europenele din Finlanda”, a declarat campioana băcăuană.
Daria Vrînceanu și Cristi Nemțeanu vor pleca spre Finlanda marți, 5 august, alături de întreaga delegației a României, calificările la triplusalt fiind programate joi, 7 august, iar finala o zi mai târziu, vineri, pe data de 8. Până la Europenele U20, de la Tampere, Daria va face, așa cum aminteam, o ultimă verificare cu ocazia Naționalelor de Juniori 2 din capitală, la care vor mai participa și alte sportive antrenate de Cristi Nemțeanu la CSȘ și SCM Bacău: Alessia Burcă la 400 și 800 m și triplusaltistele Amelia Negulescu și Andra Stănică.














