joi, 25 decembrie 2025

Bacău Fest – Monodrame 2018

Juriile şi-au făcut datoria, actorii şi regizorii definitivează, la repetiţii, ieşirea pe scenă, administraţia pune la punct ultimele detalii. Gongul este pregătit, astfel că pe 15 aprilie, de la ora 16.30, poate începe Festivalul Recitalurilor Dramatice BACĂU FEST – Monodrame 2018.

Nici nu mai contează la a câta ediţie se află şi câte denumiri a avut de-a lungul anilor, cu certitudine putem afirma că tradiţia continuă, Bacău Fest-Monodrame intrând definitiv în conştiinţa publicului băcăuan.

„Ediţia din acest an, a spus Eliza Judeu la conferinţa de presă, are o nouă componentă şi două particularităţi. Am introdus în festival secțiune de Workshop-uri, care se adresează copiilor, adolescenților și adulților, prin care se urmărește lucrul cu sinele și curajul de a urca singur pe scenă și de a te «confesa» publicului.



A doua particularitate este prezenţa cărţii de teatru şi lansarea unor cărţi importante în domeniu. Şi nu în ultimul rând, ne-am propus să aducem artiştii băcăuani acasă, pe scena teatrului de unde unii dintre ei au plecat”, a precizat directorul teatrului.

La Festival au fost înscrise 23 de recitaluri, dintre care cinci au aparţinut actorilor băcăuani, juriul alegând pentru intrarea în concurs opt spectacole, iar la Secţiunea Dramaturgie au fost înscrise 23 de texte, rămânând în concurs doar trei.
Juriul pentru Secţiunea Monodrame este format din Liviu Dospinescu (Canada), Coca Bloos şi Nina Mazur, iar la Secţiunea Dramaturgie vor decide Monica Andronescu, Elise Wilk şi Doru Mareş.

Bugetul festivalului este de 250.000 lei (la fel ca anul trecut), valoarea premiilor fiind de 2000 de euro, pentru monodramă şi 1000 de euro pentru dramaturgie. Să mai precizăm că, în prima zi, de la ora 20.00, Teatrul “Bacovia” se va prezenta publicului cu premiera “Dragă Elena Sergheevna”, regia, Mădălin Hîncu.

Festivalul se va încheia duminică, 22 aprilie, cu festivitatea de premiere, la ora 19.45, urmată de spectacolul “Schneider şi Schuster”, cu Mihai Călin şi Richard Bovnoczki. Alte informaţii, la telefonul sau pe site-ul teatrului.

Programul BACĂUFEST – MONODRAME 2018

DUMINICĂ, 15.04.2018

16.30 – Sala Petru Valter: Valentin Braniște – Maidanez, text și regie Valentin Braniște, Teatrul de Kartier, Bacău.
18.00 – Sala Petru Valter: Luminița Bortă: City Break, după P. M. Arsch, regia Ania Cazan, proiect independent, Pitești.
20.00 – Sala Mare: PREMIERĂ – Dragă Elena Sergheevna, după Ludmila Razumovskaia, regia Mădălin Hîncu, Teatrul Bacovia, Bacău.

LUNI, 16.04.2018

15.00 – Ateliere
11.00 – Sala Petru Valter: Cartea de teatru-Cartea despre teatru: Prezentarea colecției specializate a Editurii Nemira; Lansare de carte: Teatrul la filtru, de Carmen Mihalache, Ed. Junimea; Ei sunt printre noi (cartea monlogurilor), de Mihai Ignat, Ed. Tracus Arte; Ce dorește domnul?, de Pascal Bruckner, traducerea Doru Mareș, Ed. Trei
16.30 – Sala Mare: Tiberiu Gabor-Bitere – Eu i-am îngropat pe Hamneți, eu l-am îngropat pe Gahudius, text și regie Laurențiu Budău, Teatrul Bacovia, Bacău
18.15 – Sala Petru Valter: Alina Neagu – Spovedania unei videochatiste, text și regie Valentin Braniște, Teatrul de Kartier, Bacău
20.30 – Sala Mare: Gheorghe Ifrim – Gigel, după Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, proiect independent, București

MARȚI, 17.04.2018

11.00 – GIO PUB: Spectacol lectură după un text nominalizat la Concursul de Monodramă.
15.00 – Ateliere
16.30 –Sala Mare: Concurs – Alexandra Cheroiu – Psihoză 4.48 A.M., după Sarah Kane, regia Cristian Grosu, proiect independent, Cluj.
18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Sebastian Lupu – Groparul, după Mihaela Mihai, un spectacol de Sebastian Lupu, Teatrul Art Emotion, Oradea.
20.30 – Sala Mare: Marius Manole și Șerban Pavlu în Demnitate, text și regie Ignasi Vidal, Teatrul Avangardia, București.

MIERCURI, 18.04.2018

11.00 – GIO PUB: Spectacol lectură după un text nominalizat la Concursul de Monodramă.
15.00 – Ateliere
16.00 – Sala Mare: Bastien & Bastienne, după W. A. Mozart, regia Irina Crăiță, Opera Comică pentru Copii, București.
18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Andrei Merchea Zapotoțki – Despre femei. One-man show, după Nicoleta Esinencu, regia Tudor Tăbăcaru, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț.
20.00 – Sala Mare: Concurs – Andreea Darie – Trei, după Marguerite Yourcenar, regia Octavian Jighirgiu, Teatrul Bacovia, Bacău.

JOI, 19.04.2018

11.00 – GIO PUB: Spectacol lectură după un text nominalizat la Concursul de Monodramă.
15.00 – Atelierele
18.00 – Sala Petru Valter: Ilinca Istrate, – Râzi paiață, spectacol de Ilinca Istrate, producție independentă, Iași
20.00 – Sala Mare: George Albert Costea – Dorian, spectacol de dans contemporan de Oana Răsuceanu, Asociația Culturală Control N, București.

VINERI, 20.04.2018

11.00 – Sala Petru Valter: Colocviul Fețele Monodramei și lansarea volumului Teatrul la persoana I de Octavian Saiu, în prezența autorului.
15.00 – Ateliere
16.30 – Sala Mare: Concurs – Isabela Neamțu – Gronded, regia Ligia Ciornei, Asociația Culturală Doctor’s Studio, București.
18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Edith Alibec – De ce fierbe copilul în mămăligă?, după Aglaia Veterany, regia Dana Paraschiv, București.
20.30 – Sala Mare: Andreea Bibiri – O femeie singură, Teatrul de Artă, București.

SÂMBĂTĂ, 21.04.2018

11.00 – Sala Petru Valter: Spectacolul laureaților IDFest 2017, Ana Maria Codiță și Rareș Fota.
15.00 – Ateliere
16.30 – Sala Mare: Concurs – Alexandra Gîtlan – Rapsody in blue glue (#Bluebird), scenariu după Charles Bukowski și Alexandra Gâtlan, regia Tapastó Ernö, coproducție Teatrul Maszk (Ungaria) și Aradi Kamaraszínház, Arad.
18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Denisa Nicolae – Tot ce-i minunat în lume, după Duncan Macmillan și Johnny Dahoe, regia Nicolae Constantin Tănase, Vanner Collective, București.
19.30 – Sala Mare: Coca Bloos – Mărturisiri.
20.15 – Sala Mare: Cristina Dăscălescu – Foi Deus, concert de muzică Fado.

DUMINICĂ, 22.04.2018

11.00 – Sala Petru Valter: Atelierul cu Vise
12.30 – Sala Petru Valter: Atelierul pentru adolescenți
13.30 – Sala Petru Valter: Atelierul pentru adulți
18.00 – Sala Petru Valter: Zymberaj Mentor – Actor in the box, spectacol de Zymberaj Mentor, The House Movie Theater Akt, Kosovo.
19.45 – Sala Mare: Festivitatea de premiere.
20.30 – Sala Mare: Richard Bovnoczki și Mihai Călin în Schneider și Schuster, după Joshua Sobol, regia Lucian Pavel, ARCUB, București.
. Sala „Petru Valter” este foaierul teatrului.



spot_img